14/10/2026
O hotărâre semnată și ștampilată, scanată și pusă pe site ca PDF, arată pe ecran exact ca originalul. Pentru cine folosește un cititor de ecran, documentul nu are însă niciun cuvânt: programul găsește pe pagini doar imagini.
Trecerea prin OCR ajută, dar nu rezolvă tot. Textul recunoscut poate conține greșeli care nu se văd pe ecran, iar documentul rămâne fără titluri, fără tabele și fără o ordine de citire. În articolul nou de pe blogul Fundației TIFLO explicăm ce face OCR-ul, ce mai trebuie făcut după el, când se poate porni direct de la originalul în Word și ce excepții prevede OUG 112/2018 pentru documentele vechi.
https://tiflo.ro/documente-accesibile-blog/pdf-scanat-ocr/