22/05/2026
Și poate veți spune că nu sunteți speciali. Și poate că până la un punct, da, e adevărul. Nicio experiență umană nu e, cu adevărat, unică. Poate că doar reciclăm totul la nesfârșit. Probabil că mai toți ne credem mai speciali decât suntem. Și ce dacă? Tocmai asta îi face pe alții să se simtă înțeleși, să se simtă acasă lângă noi. Poate că tocmai asta ne ajută să ne regăsim neobosit în povestea altora. Folosiți asta în avantajul vostru.
Trăim în era internetului. Și câte lucruri rele a adus cu el, da. Cruzimea la liber, lipsa de cultură tot mai crasă. Dar e, oare, doar asta? Fiecare televizor va avea și un canal interesant, o emisiune valoroasă, un film de referință, artă. Iar internetul e ceva atât de vast încât e absolut imposibil să nu găsești și lucruri de calitate prin el. Trebuie doar să îți creezi algoritmul potrivit. Te uiți de câteva ori la conținut de slabă calitate, doar asta îți va mai apărea. Cauți lucruri intelectuale, artă, știință, spiritualitate, doar asta îți va apărea. Un algoritm potrivit se rezolvă în mai puțin de o zi. Folosiți asta în avantajul vostru. Citiți, priviți, învățați, documentați-vă, fiți curioși până la ultima voastră suflare.
Poate că internetul a creat o prăpastie între oameni. Dar a dat naștere și posibilității de a fi aproape de cei care se află la mii de kilometri distanță, de cei pe care altfel nu i-am fi întâlnit niciodată. Și ne ajută să ne facem povestea auzită, să vindem un produs, fie că acel produs e unul material, o idee sau pur și simplu, însăși viața noastră. Cât de greu era înainte să trăiești din artă, din scriitură. Și cât de ușor poate fi acum. Trebuie doar să cauți, să cauți, să cauți.
Și pe cine păcălim că banii nu contează? Poate că nu contează atât de mult... până când te îmbolnăvești. Până când cel iubit e răpit de lângă tine mult prea devreme, la un preț nedrept, la un preț pe care nu îl vei putea plăti niciodată. Poate că banii nu cumpără fericirea. Dar un lucru e sigur: lipsa lor nu cumpără nimic. Sunt de părere că am greșit fundamental ca oameni în ziua în care am renunțat la troc în favoarea banilor. S-a pierdut atât, atât de mult pe parcurs. Sunt absolut convinsă că nu ăsta e sensul, că drumul nostru e greșit. Dar suntem aici, din păcate. Într-o lume în care banii înseamnă luxul de a nu pierde. Pe tine, pe cei dragi. Luxul de a întreține și proteja, pe cât de mult posibil, cel mai de preț dar: viața.
Există un punct după care nu mai putem trăi într-o minciună frumoasă. Sunteți bine astăzi, cei dragi sunt bine? Nu va rămâne așa. Mai devreme sau mai târziu, va apărea boala. Iar odată cu ea, toate neajunsurile. Poate că fericirea înseamnă să te bucuri de ce ai, fără să vrei mai mult. Dar fericirea e efemeră. Binele nu e staționar. Nu vă spun asta din pesimism, ci din realism. Nu vă culcați pe o ureche. Luptați nu doar pentru ziua de astăzi, ci și pentru mâine. Nu doar pentru ce știți, ci și pentru ce nu știți încă. Nu doar pentru certitudine, ci și pentru imprevizibil. Luptați, doar în caz că. Și vă doresc tuturor ce îmi doresc și mie: ca acel în caz că să fie mereu unul foarte bun. Dar viața nu ține cont de noi. Viața pur și simplu se întâmplă. Și tocmai pentru că se întâmplă, cu sau fără acordul nostru, vă spun ce am învățat că merge.
Pentru cei bolnavi fizic, emoțional, cei cu vieți grele: scrieți, scrieți, scrieți. Nu contează cm scrieți. Doar scrieți. Citiți mult, veți deprinde un vocabular suficient de eficient doar din actul de a citi scrierile altora. Nu vă fie teamă să folosiți AI-ul pentru a vă pune în ordine gândurile și ideile. Nu e ideal, dar poate fi o armă utilă atunci când forțele te lasă. Nu vă face mai puțin valoroși în experiența asta numită viață. Creați pagini. Facebook, Instagram, YouTube, TikTok. Povestiți acolo despre ce trăiți. Fără jenă. Veți fi judecați de oameni pe care nu îi poate mulțumi nimic. Oameni care nu pot vedea binele dincolo de ei. Ignorați asta. E dureros la început. Știu cât de dureros a fost pentru mine. Până când nu a mai fost. Până când am văzut că oamenii comentează negativ la absolut orice, despre oricine. În definitiv, cui îi pasă? De ce ne-ar păsa? Am fost la un pas de moarte cândva din cauza unor simple vorbe. Și a fost, poate, cea mai transformativă experiență din întreaga mea viață. Acum doar zâmbesc. Uneori chiar mă amuz. Vorbele vin, vorbele se duc.
Voi să fiți bine. Voi să vă găsiți acea categorie de oameni care să rezoneze cu voi, fie că vor fi milioane, fie că vor fi o mână. Nu putem mulțumi întreaga populație. Putem doar să ne alegem adunătura de oameni pentru care vrem să continuăm să ne exprimăm, strict în limitele proprii. Expuneți-vă povestea. De preferat și într-o limbă de circulație internațională, dar dacă nu e la îndemână, folosiți limba nativă și fiți voi. Folosiți subtitrări în engleză când postați în română. Se pun automat. Publicați pe Amazon; e gratuit, scoate și cărți în format fizic. Dacă aveți posibilitatea, apelați la un traducător. Dacă nu, chiar și AI-ul, cu instrucțiunile potrivite, e mai bun decât nimic. Faceți artă din orice. Nu trebuie să fiți artiști înnăscuți. Tricouri, carnețele, căni, citate gravate, orice poate fi rupt din suferință și transformat în ceva palpabil. Nu vă fie teamă să faceți un brand din boală, din luptă, din traumă. Nu aveți idee câți oameni, la fel ca voi, vă așteaptă în lume.
Publicitatea. E, poate, cea mai importantă. De multe ori, mai importantă decât calitatea în sine. Scrieți, distribuiți, promovați, plătiți, trimiteți, rugați prieteni, rude, vecini. Și repetați asta. În fiecare zi. Nu știți niciodată de unde sare iepurele. Dar, după multă muncă, va sări unul. Nu uitați, cel mai important e să nu vă dezamăgiți pe voi. Ne naștem și murim singuri. Oricâte persoane ne vor iubi de-a lungul vieții, vom fi doar noi cu noi când vom închide ochii pentru ultima dată. Voi să fiți mândri de voi. Voi să fiți împăcați cu ce ați reușit. Nu suntem într-o competiție decât cu noi înșine. Nimeni nu vă poate lua ce e al vostru. Nu vă temeți de asta.
Rușinea de a cere ajutor nu aduce cu ea nimic bun. Statul te lasă. Apropiații, de multe ori, te lasă și ei. Nu de puține ori, am fost ajutată de străini mult mai mult decât de cei de lângă. Datorită faptului că nu am încetat niciodată să scriu, am ajuns astăzi aici. Încă în viață. Încă capabilă să am grijă de mine. Încă luptând, pentru viața mea și pentru viețile celor în situații similare. M-ați ajutat atât de mult. Și poate că așa încerc să vă ajut și eu. Poate, cine știe, măcar unul dintre voi, cei care citiți, va găsi inspirație și motivație în rândurile mele. În trăirile mele, în concluziile la care am ajuns. Sunt sfaturi în care cred sincer, sfaturi pe care le-am aplicat și le aplic. Și pe care am vrut să le împărtășesc astăzi cu voi.
Pentru cei care doriți și nu ați apucat încă, vă las în comentarii linkul către formularul 230 al asociației. Mai sunt doar trei zile în care se poate completa. Vă mulțumesc și sper că sunteți bine. Aveți grijă de voi.
