Dr. Iuliana Nenu Chiorean

26/03/2026

Continuarea seriei de ecografie explicată: colecistul, căile biliare, ecografia intervențională

25/03/2026

Dacă tot vorbesc de imagistica ficatului, să fie și imagini care să explice conceptele discutate anterior. :)

24/03/2026

Ecografia ficatului tău

Când pun transductorul, adică sonda ecografului pe abdomenul unui pacient, pe ecran apar nuanțe de gri, pete albe și zone negre. Pentru pacient pare o hartă greu de descifrat. Medical, pentru mine, este o fereastră deschisă către fiziologia sau patologia pacientului.

Deși astăzi poți încărca un buletin ecografic pe o platformă de AI pentru o traducere rapidă, inteligența artificială nu îți cunoaște povestea. Ea nu îți poate palpa abdomenul și nu îți poate vedea sclipirea de teamă din ochi. Dar poate crea o imagine care să ilustreze conceptele ecografiei hepatice, pe care am atasat-o la finalul articolului.

Acest text este un ghid de prevenție și un sfat direct de la medicul tău, menit să îți ofere claritate.

Voi aborda o serie de texte care să explice termenii ecografici standard. Voi începe cu, bineînțeles, organul meu preferat, ficatul.

1. Alfabetul ficatului
Ecografia este, în esență, un joc de „ecouri”. Sonda trimite ultrasunete care se lovesc de organe și se întorc. Modul în care acestea se întorc ne spune cât de dens, de gras sau de cicatrizat este un țesut. Acest concept se numește ecogenitate.

Imaginează-ți că te uiți printr-o fereastră la o pădure într-o zi senină (ficatul normal-ecogen). Poți vedea copacii clar, poți vedea potecile (vasele de sânge) și poți privi adânc printre ramuri. Dar dacă ziua nu mai este senină și este ceață? Nu se mai poate vedea profunzimea pădurii. Când medicul spune că ficatul e hiperecogen, adică „strălucitor”, nu e un compliment. Un ficat care devine prea alb ne spune că celulele sale nu mai sunt „elastice” și pline de apă, ci sunt ocupate de picături de grăsime. Această grăsime acționează ca o barieră, iar dacă revenim la analogia pădurii, grăsimea ne poate împiedica să vedem leziuni suspecte, inclusiv tumori hepatice.

Un ficat sănătos are contur neted. Când vedem margini „zimțate”, adică un contur neregulat, știm că sub suprafață există fibroză, acele cicatrici care apar după ani de agresiune (virusuri, alcool sau grăsime). Aceste cicatrici „trag” de țesutul sănătos, deformând conturul, semnul distinctiv al cirozei.

Când spunem că un ficat este mărit? Măsurăm ficatul pe mai multe axe, dar cea mai relevantă este dimensiunea lobului drept (diametrul cranio-caudal).
În medie, un ficat sănătos are o lungime de aproximativ 12-15 cm.
Hepatomegalia: Dacă depășește aceste dimensiuni, vorbim despre un ficat mărit. Această creștere poate fi cauzată de simpla acumulare de grăsime (care "umflă" celulele), de o inflamație acută (hepatită) sau de o problemă de circulație (sângele stagnează în ficat).

2. Nodulii: Când găsim o „pată” pe ficat
Cea mai mare teamă a pacienților apare când pronunțăm cuvântul „nodul” sau „leziune focală”. Vreau să reții un lucru esențial: majoritatea nodulilor descoperiți la ecografie sunt inofensivi.

Gândește-te la noduli ca la niște „alunițe” pe care le ai pe piele: unele sunt acolo dintotdeauna, altele apar pe parcurs, dar cele mai multe nu fac niciun rău.

Nodulii „prietenoși” (adică benigni) sunt chisturile (simple pungi cu lichid) sau hemangioamele (mici ghemuri de vase de sânge). Aceștia nu sunt tumori maligne, nu se transformă în cancer și, de cele mai multe ori, nu au nevoie de niciun tratament, ci doar de o vizită periodică la ecograf pentru a vedea rata de creștere.

Dacă un nodul are margini ciudate, un aspect care nu ne place folosim uneori o substanță de contrast specială (sub formă de microbule de gaz, foarte sigure). Ecografia cu contrast sau CEUS ajută să vedem în câteva minute dacă nodulul este periculos sau nu. Printre nodulii maligni sunt de menționat hepatocarcinomul, colangiocarcinomul intrahepatic și metastazele hepatice. Voi reveni cu un articol separat pentru aceasta tematică.

3. Autostrada sângelui: Vena Portă
Ficatul este un organ unic: primește 75% din sânge prin vena portă, „autostrada” care aduce nutrienții de la intestin pentru a fi procesați.

Diametrul: Cât de largă e șoseaua? Măsurăm acest drum cu precizie. În mod normal, are între 10 și 13 mm. Dacă depășește 14 mm, avem o dilatație. Gândește-te la o conductă: dacă „robinetul” (ficatul) este prea rigid, presiunea crește în spate și conducta se umflă. Aceasta este hipertensiunea portală.

Sensul de mers poate fi hepatopet sau hepatofug.
Fluxul hepatopet este cel normal, adică sângele circulă spre ficat. Traficul merge conform planului. Alarmant este fluxul hepatofug. Sângele „fuge” în sens invers. Când ficatul e atât de dur încât sângele nu mai poate intra, acesta face cale întoarsă spre restul corpului, riscând să creeze varice esofagiene periculoase.

4. Colecistul
Colecistul este un mic sac în care bila se concentrează între mese. Când mâncăm (mai ales grăsimi), el se contractă și trimite bila în intestin.

Pe ecran, calculii (pietrele) apar ca niște formațiuni albe, strălucitoare (hiperecogene), deoarece ultrasunetele se lovesc de ele și nu pot trece mai departe. Deoarece sunetul este blocat de piatră, în spatele ei apare o dungă neagră (ca o umbră lăsată de un obiect în lumina soarelui). Acesta este semnul cert că avem de-a face cu un calcul solid.

Polipii biliari sunt mici proeminențe pe peretele intern. Diferența crucială față de pietre? Polipii nu se mișcă atunci când pacientul se întoarce de pe o parte pe alta și, de obicei, nu lasă umbră neagră în spate. Monitorizarea lor este esențială pentru a vedea dacă cresc în dimensiune și dacă este necesară efectuarea colecistectomiei.

În mod normal, peretele colecistului este subțire (sub 3 mm). Dacă este crescut în grosime sau dedublat, ne aflăm în fața unei colecistite. Este un semn de inflamație acută care, de cele mai multe ori, necesită intervenție chirurgicală.

5. Căile Biliare
Dacă ficatul este fabrica și colecistul este depozitul, căile biliare sunt „țevile” care transportă produsul final spre intestin.

Calea Biliară Principală (prescurtată CBP în majoritatea buletinelor ecografice) este canalul major. Un diametru normal este, de obicei, sub 6 mm (poate fi puțin mai mare la pacienții care au suferit deja o operație de scoatere a fierii).

Când acest canal se dilată înseamnă că undeva pe traseu sau la terminarea acestuia există un obstacol. Obstacolul poate fi o piatră migrată din colecist și blocată. De asemenea, ar mai putea fi și o formațiune tumorală, un colangiocarcinom sau o formațiune la nivelul pancreasului.

Când bila nu mai poate curge în intestin din cauza blocajului, ea este reabsorbită în sânge. Rezultatul este colorarea în galben a ochilor și a pielii, cunoscut in termeni medicali ca și icter. Ecografia este prima metodă prin care medicul stabilește dacă icterul este „mecanic” sau de altă natură.

6. Ecografia Intervențională
Tehnologia modernă a transformat ecograful dintr-un aparat de „poze” într-un sistem de navigație și o metodă de tratament. Putem interveni direct prin piele, ghidați milimetric de imagine. Printre metodele de ecografie intervențională se numără:

Biopsia hepatică este folosită pentru a decela natura unor formațiuni hepatice sau a unei boli hepatice prin obținerea unui rezultat histologic. Introducem un ac fin pentru a lua un fragment de țesut. Vedem acul pe ecran cm intră exact în țintă, evitând vasele de sânge mari. Proba se va trimite la laboratorul de Anatomie Patologică.

Ablația (Radiofrecvență sau Microunde): Dacă găsim o tumoră mică, introducem un electrod direct în centrul ei. Aplicăm căldură și „topim” tumora în siguranță. Metoda este folosită în scop curativ în tratamentul hepatocarcinomului de mici dimensiuni sau a unor metastaze.

Drenajele percutante: Dacă există un abces (puroi) sau o cale biliară blocată, introducem un tub subțire și golim colecția. Este o procedură salvatoare de viață care oferă o ameliorare imediată.

7. Cum te pregătești pentru o examinare?
Succesul unei ecografii depinde de tine. Aerul este inamicul ultrasunetelor (le blochează).
Post negru (minim 6 ore): Mâncarea contractă colecistul (îl face mic și greu de văzut) și aduce gaze în intestine.
Dieta pre-ecografie: Cu 24 de ore înainte, evită băuturile carbogazoase și alimentele care știi că te pot balona.

O ecografie este o piesă dintr-un puzzle care include analizele de sânge și istoricul tău de viață. Prevenția prin ecografie este cea mai ieftină și eficientă metodă de a surprinde boli grave în stadii vindecabile.

Stay tuned! În episodul următor, lăsăm ficatul deoparte și explorăm „geografia” splinei și a pancreasului.

Ai un raport ecografic și nu înțelegi un termen? Lasă-mi un mesaj privat. Voi încerca să răspund celor mai frecvente întrebări în următoarele articole.

Dacă acest text ți-a fost util, abonează-te la pagina mea.

12/12/2025

Nu mi-au plăcut niciodată tranzițiile între anotimpuri, mai ales pe cea între toamnă și iarnă. Zilele scurte, absența îndelungată a soarelui le resimt, iar acum, în timpul concediului de creștere a copilului, pare că această astenie este și mai accentuată. Și totuși de o preschimbare a verii în toamnă mi-am reamintit zilele acestea. Câteva fotografii dintr-un septembrie nu foarte îndepărtat le-am expus săptămâna aceasta, cu ocazia Zilelor UMF, trei dintre acestea fiind de pe pământul african.

Era un început de toamnă blândă în Cluj, în 2023, și începutul sezonului ploios într-un loc foarte departe de casă. Prima mea întâlnire cu Africa a fost pe o ploaie măruntă. Am ales să fac voluntariat pentru o scurtă perioadă de timp într-un loc unde accesul medical e precar. Nu știu dacă a fost o nevoie de sens, dorința pe cale de a fi îndeplinită a unei proaspete studente, nevoia sinceră de a pune o picătură de bunătate într-un ocean sau toate cele enumerate. Uganda e o țară cunoscută poate pentru cafea și pentru izvorul Nilului, dar pentru mine a ajuns să fie un loc al simplității și blândeții. Deși am văzut sărăcie extremă, boli și pacienți din cărțile de istorie ale medicinei, am văzut și multă, multă bunătate. Oamenii aceia din colibe erau dispuși să își împartă cu tine singura lor masă.

Scriam în caietul pe care l-am luat atunci cu mine:
„Stau în camera de consult a clinicii. Am improvizat un mic cabinet de ecografie și am găsit tot ce am avut trebuință. Am văzut zeci de pacienți într-o zi. Un ecograf închiriat, teste rapide pentru hepatite și febră tifoidă, medicamente pentru probleme acute s-au asociat cu foarte multă speranță.”

A fost un caz care m-a marcat, un bărbat aflat încă, probabil pe la vreo 50 de ani, sosit pe propriile picioare, dar cu abdomenul vizibil umflat. Ecografia confirmă temerile mele: o tumoră hepatică voluminoasă, cu ascită abundentă, iar abdomenul în tensiune îi determina dureri. Probabil era un hepatocarcinom, pentru că avea asociată și hepatita B, depistată cu ajutorul unui test rapid efectuat atunci.

În România, acest pacient ar fi fost internat urgent, evaluat de echipa multidisciplinară de oncologie, ar fi beneficiat de imagistică înaltă (CT, IRM), dacă ar fi fost cazul, de biopsia nodulului hepatic, ar fi fost încadrat într-un stadiu de boală și apoi s-ar fi decis un protocol de tratament. Acolo, aproape de pădurea tropicală, tot ce aveam la dispoziție era să îi drenez ascita pentru a-i oferi puțină ușurare și să îi explic cu grijă ce se întâmplă.
În România, am văzut zeci de pacienți cu cancer hepatic. Unii au fost eligibili pentru rezecție sau ablație, alții pentru protocoale oncologice, asociate, în prezent, cu o speranță de viață îmbunătățită. Un întreg arsenal de luptă. Hepatocarcinomul e patologia pe care o îndrăgesc cel mai mult, inclusiv sub aspectul academic. Dar cumva, în complexitatea sistemului medical modern, uneori uităm sau nu avem timp să privim dincolo de datele clinice.

În Uganda, privind în ochii acelui bărbat, am văzut nu doar un caz medical, ci un tată care se întreba cine va avea grijă de familia lui. Am văzut nu doar o tumoră de X centimetri, ci visurile unui om care s-au prăbușit într-o clipă. Am înțeles că, dincolo de toate protocoalele și tehnologia modernă, medicina este în esență despre oameni care suferă și au nevoie de speranță.

Am petrecut ceva timp cu el, explicându-i în termeni simpli ce se întâmplă, vorbind despre opțiunile limitate pe care le avea, dar mai ales ascultându-l. Prin semne, într-o engleză stâlcită, am reușit să ne înțelegem. L-am îndrumat către cel mai apropiat oraș, unde existau medici care l-ar fi putut ajuta mai mult decât puteam eu în acele condiții. Nu știu ce s-a întâmplat cu el după aceea. Probabil și-a găsit repede sfârșitul, înconjurat de familia sa.

Medicii din Uganda m-au învățat că medicina nu este despre echipamente sofisticate sau protocoale complexe, deși acestea sunt extrem de importante. Medicina este despre conexiunea umană, despre capacitatea de a fi prezent cu cineva în momentele lui de suferință.

Mi-am dat seama că medicina pe care o practic în România este totuși un privilegiu. Fiecare procedură la care am acces, fiecare medicament inovator pe care îl pot prescrie, fiecare coleg specialist cu care pot colabora sunt prezente. Însă e nevoie de multe campanii de prevenție, screening și vaccinare, multă deschidere și restabilirea relației medic–pacient, puternic traumatizată în România.

Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat în Uganda este că, indiferent de contextul în care practici medicina, cel mai puternic instrument pe care îl ai este capacitatea de a fi cu adevărat prezent cu pacientul tău, de a-l asculta și de a-i oferi nu doar expertiza ta medicală, ci și empatie.

Cândva voi reveni cu un halat alb în Africa.

02/11/2025

A venit la Urgență aproape de miezul nopții. Irina, o doamna de 40 de ani, fără boli diagnosticate până in prezent. A început să îmi descrie cu o anxietate vizibilă, durere epigastrică intensă, greață, pirozis (senzație de arsură), senzația de „gol în stomac”.
Mi-a spus că durerea o trezește noaptea, că mănâncă tot mai puțin, că se teme să mai consume orice aliment „de frică să nu o doară iar”. În ultimele săptămâni pierduse aproape cinci kilograme. Durerea o avea de aproape jumătate de an, dar în ultimile săptămâni intensitatea acesteia a fost tot mai crescută.

Am început, firesc, procesul de diagnostic. Pe lângă durerea abdominală, scăderea ponderală este un simptom de alarmă ce necesită investigații de sânge și imagistice.

Analizele de sânge: normale.
Ecografia abdominală: fără modificări semnificative.
Am efectuat și o endoscopie digestivă superioară: mucoasă esofagiană și gastrică normale, fără eroziuni, fără Helicobacter pylori.
Când i-am spus că totul arată bine, a izbucnit în lacrimi:
„Atunci de ce mă doare așa tare? Mă doare tot timpul. Simt că ceva e rupt în mine.”

Am început să discutăm altfel.
Despre somn, e fragmentat.
Despre alimentație , e haotică, grăbită, uneori absentă.
Despre muncă, 10-12 ore pe zi, cu presiune constantă, cu aspirații către o funcție de conducere.
Despre pierderi, un părinte bolnav, o viață trăită în alertă, o relație de iubire înstrăinată.

Durerea ei abdominală era mai mult decât o dispepsie funcțională. Era un limbaj al corpului. Stomacul ei purta o poveste pe care mintea nu mai reușea să o rostească.

Povestea nerostită a Irinei este una frecvent întâlnită, în gărzi, în clinică, în cabinet. Sunt pacienți cu dureri reale, simptome persistente, dar fără leziuni organice.
Le spunem „tulburări funcționale”.
Dar în spatele acestor cuvinte, se află adesea o luptă între emoție și corp, între control și neputință, între tăcere și frământare interioară.

După câteva săptămâni, pacienta a început un proces de psihoterapie, asociată cu reglarea alimentației pe cât posibil, medicație intermitentă pentru ameliorarea simptomelor.
Când a revenit la control, mi-a spus:
„Durerea e încă acolo uneori, dar acum o ascult. Și parcă mă doare mai puțin.”
Această întâlnire, ca multe altele, mi-a reamintit că medicina nu se oprește la diagnostic.
Corpul vorbește. Iar dacă nu îi ascultăm vocea, frecvența acelei voci va crește. Iar în cazul doamnei, vocea s-a transpus în durere.
Pornind de la astfel de experiențe, am creat împreună cu Andreea Cîra - Cabinet de Psihologie, psiholog clinician, atelierul „Durerea abdominală: vocea emoțiilor și a corpului”, un spațiu unde știința și psihologia se completează.

Dacă te regăsești în această poveste, dacă te-ai întrebat vreodată „de ce mă doare, dacă nu am nimic?”, te așteptăm să descoperim împreună ce îți spune corpul.

Să avem o toamnă colorată cu lumină.

Înscrieri în linkul din comentarii.
Au mai rămas câteva locuri disponibile. Ne vedem la Clinica Nouă, sâmbătă, 8 noiembrie.

24/10/2025

Când emoțiile se cuibăresc în abdomen 💭

😨 Frica se simte ca un nod în stomac.
😔 Rușinea apasă ca o piatră.
😠 Furia reținută se strânge în interior.
😢 Tristețea aduce greutate și lentoare.

💫 Emoțiile nerostite își găsesc adesea locul în corp, iar abdomenul, prin sistemul digestiv, devine spațiul în care se adună tensiunile și durerile nespuse.

🌿 În cadrul atelierului „Durerea abdominală: vocea emoțiilor și a corpului”, vei avea ocazia să explorezi, într-un spațiu sigur, legătura dintre corp și emoții și să înveți exerciții simple de reconectare și relaxare.

✨ Conduc atelierul:
👩‍ Dr. Iuliana Nenu-Chiorean, medic specialist gastroenterolog
🧠 Andreea Cîra, psiholog clinician și psihoterapeut în formare

🤍 Va fi un cadru intim de împărtășire, sub forma unui grup de psihoterapie, unde se va lucra practic, direct cu poveștile și problematica adusă de participanți.
📚 Caracterul teoretic are scopul de a fundamenta științific abordările practice, componenta aplicativă fiind cea care va predomina în întâlnire.

https://www.facebook.com/events/809110078183636

24/10/2025

Data: 08 noiembrie 2025, ora 09:00

24/10/2025

24/10/2025

Despre beneficiul ascuns al durerii

Durerea ne incomodează. E normal să vrem să scăpăm de ea. Dar uneori, simptomul – fie el fizic sau emoțional – are și o funcție adaptativă. E o formă prin care psihicul ne protejează sau ne atrage atenția că ceva trebuie schimbat.

În Psihoterapia Pozitivă vorbim despre beneficiul secundar al simptomului – sensul ascuns care poate transforma o limitare într-un ghid. Poate că atacul de panică e un semnal de oboseală existențială, poate că insomnia e o invitație spre autenticitate, poate că durerea din corp e vocea unei părți din tine care vrea, în sfârșit, să fie ascultată.

24/10/2025

Despre psihosomatizări și fascinantul labirint dintre minte și corp

Timp lectura 4 min
Zilele trecute, într-o conversație cu un prieten pe care nu-l mai văzusem de mult, am vorbit despre cm arată practica mea psihoterapeutică și despre formele de psihoterapie în care mă specializez. A fost fascinat de felul în care dialogurile pot aduce noi înțelesuri legate de simptomul fizic și conflictele emoționale nerezolvate. Acele semnale subtile prin care corpul traduce limbajul minții sub formă de somatizări. Discuția cu el m-a inspirat să scriu mai des despre modul în care privesc întâlnirea cu oamenii care aleg să înceapă un proces terapeutic. Psihoterapia nu e despre ”cum te face asta să te simți?” și despre un proces complex, fascinant și în totalitate personalizat pentru fiecare om dispus să mențină un proces de psihoterapie. Pentru că adesea venim la psihoterapie cu o problemă clară și ne așteptăm, pe bună dreptate, la o rezolvare rapidă. Însă psihicul are propriul său ritm, iar aici intervine ceea ce noi, psihoterapeuții, numim „materialul clientului”. Adică resursele, capacitățile și disponibilitatea de a prelucra ceea ce apare în proces, atunci când mecanismele permit și când e potrivit pentru client.

Uneori un atac de panică oferă ocazia unei restructurări interioare profunde, alteori un episod de insomnie ne scoate din iluzia aparentei direcți de viață corecte, iar o durere de burtă devine semnalul unei dinamici relaționale care repetă tiparele mediului familial. Să găsim beneficiile simptomului, chiar și atunci când acesta deranjează, înseamnă să privim lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Una care acceptă că durerea poate fi și un mesaj adaptativ. Psihoterapia Pozitivă ne invită să vedem resursele, să identificăm beneficiul secundar al simptomului și să oferim sens acolo unde pare că nu există.

Cred cu tărie că oamenii, cu foarte puține excepții, cele în care vorbim despre patologie severă, au în ei potențialul de a-și crește autonomia și agența pentru a transforma simptomul din obstacol în ghid și pentru a conștientiza rolul activ în propria viață. Desigur, orice demers psihoterapeutic începe prin excluderea cauzelor medicale. Poate că ne doare piciorul de la o entorsă netratată, nu pentru că am „călcat strâmb” în prima relație intimă, sau poate că disconfortul digestiv vine din alimentația neadecvată microbiomului, nu din anxietate generalizată. Însă atunci când nu există o cauză medicală, abordarea psihoterapeutică poate deveni un instrument valoros de înțelegere și vindecare, dacă persoana este dispusă să integreze această perspectivă în structura sa de tratament.

În acest sens, pe 8 noiembrie am conceput un atelier experiențial dedicat simptomelor digestive, împreună cu Dr. Iuliana Nenu-Chiorean. Iuliana e medic gastroenterolog cu formări în Psihoterapie Pozitivă și în Compassionate Inquiry (metoda lui Gabor Maté). Ideea a fost să unim două perspective, medicală și psihologică, într-o viziune interdisciplinară și complementară, așa cm se întâmplă în centrele moderne din străinătate. Psihicul poate susține vindecarea, la fel cm medicația poate facilita procesul terapeutic. Schimbarea alimentației poate stimula transformarea stilului de viață, iar reducerea stresului poate îmbunătăți calitatea relațiilor și a sănătății emoționale. Viața noastră funcționează prin interconectare, iar o schimbare într-o arie a vieții reverberează în toate celelalte, fie că vorbim de muncă, familie sau relația cu sinele.

În cadrul atelierului din 8 noiembrie vom petrece cinci ore explorând, în grupuri mici, relația dintre emoții, corp și mesajul simptomului digestiv. După care vom aborda și câteva tehnici de intervenție pentru stimularea sistemului nervos parasimpatic, adică relaxare. Vom discuta despre manifestări precum intestinul iritabil, balonarea, constipația, greața persistentă, boala Crohn și vom oferi fiecărui participant spațiul necesar pentru a-și reinterpreta experiența și pentru a flexibiliza modul în care își privește simptomul. Identitatea vizuală a atelierului include un creier cu o coroniță, simbol al implicării psihicului și al rolului pe care inconștientul îl joacă în dialogul cu corpul. Uneori, corpul ne transmite mesaje vechi de zeci de ani, pe care abia acum le putem înțelege. Aș fi ales o inimă, un stomac și un creier, toate cu coroniță, dar AI încă nu ne-a generat imaginea potrivită. Le vom aduce îmrepună în timpul workshopului.

Vă invit, așadar, la o întâlnire într-o zi de weekend la Clinica Nouă, clinica de psihologie și psihoterapie unde, din această toamnă, îmi desfășor o parte din activitatea în psihologie și pregătim să dezvoltăm noi proiecte. Dacă aveți întrebări despre cm se va desfășura concret, îmi puteți scrie direct și, desigur, puteți recomanda atelierul celor care au nevoie.

Să fie cu folos,
Andreea