19/08/2026
💔 Marți dimineața, în cabinet, am întâlnit din nou o lecție pe care medicina nu o poate scrie în nicio carte.
O pacientă de-a mea, în vârstă de 85 de ani, cu o patologie complexă, dominată de boală hepatică severă și complicațiile ei, venită de la zeci de kilometri, dintr-un sat de la marginea județului Iași. Se deplasează foarte greu.
Cu tristețe, mi-a spus că ar avea nevoie ca unul dintre cei 4 copii ai săi să vină să îi ridice rețeta. Ar fi fost cea mai simplă soluție.
Dar niciunul nu vrea.
Cu o lună în urmă fusese transportată cu elicopterul SMURD pentru o hemoragie digestivă superioară. A stat două săptămâni în spital.
Niciunul dintre copii nu a venit să o vadă. 💔
Și atunci m-am gândit cât de repede uităm cine ne-a ținut de mână când eram mici, cine ne-a dus la medic, cine a stat nopți întregi lângă noi când eram bolnavi, cine a făcut sacrificii fără să ne ceară nimic în schimb.
👵🏻 Părinții îmbătrânesc. Devin fragili. Au nevoie de noi.
Poate că într-o zi nu vor mai avea nevoie de bani, de cadouri sau de lucruri mari.
Vor avea nevoie doar să le trecem pragul.
Să le ridicăm o rețetă.
Să îi ducem la un consult.
Să îi sunăm.
Să le spunem: „Sunt aici.” ❤️
Aveți grijă de părinții voștri. Așa cm și ei au avut grijă de voi când voi nu puteați avea grijă de voi înșivă. 🙏🏻
Unele lucruri, dacă le amânăm, nu mai pot fi reparate.
Dr. Alina Onofriescu
(În photo este Puki, bunicul meu preferat și singurul rămas, 90 de ani 💜)