14/09/2026
Articolul prezintă modelul psihosocial de consiliere în criză medicală elaborat de Pollin, conceput pentru a îmbunătăți abilitățile de coping (adaptare), a optimiza funcționarea și a crește starea de bine a pacienților și familiilor confruntate cu afecțiuni grave.
1. Schimbarea de paradigmă și obiectivele fundamentale Respingerea obiectivelor nerealiste: În crizle medicale de lungă durată sau cronice, încercarea de a readuce pacientul la nivelul de funcționare anterior bolii este inadecvată. Aceasta neagă schimbarea reală din viața individului și riscă să îl alieneze prin minimizarea suferinței. Scopul real: Eliminarea barierelor din calea adaptării și optimizarea funcționării actuale în sferele socială, ocupațională și biomedicală.Abordarea celor 8 temeri centrale: Modelul Pollin combate direct fricile majore provocate de boală: izolarea, abandonul, stigmatizarea, moartea, pierderea controlului, dependența, exprimarea furiei și modificarea imaginii de sine.
2. Structura intervenției și categorii de pacienți (Modelul General)Evaluarea inițială pornește de la „povestea bolii” (narațiunea personală), din care clinicianul extrage pierderile percepute, motivația tratamentului și riscurile majore (consum de substanțe, ideație suicidară/omicidară). Intervenția vizează trei categorii mari:Pacienți cu boli care pun viața în pericol (cancer, HIV, AVC etc.): tratament intens pe termen scurt și întâlniri regulate. Pacienți cu boli cronice progresive (scleroză multiplă, artrită reumatoidă): intervenții în fazele de criză fizică acută și controale în perioadele de ameliorare. Pacienți pre/post-operatori: consiliere frecventă (4-5 întâlniri pe săptămână) pentru pregătire chirurgicală sau traume emoționale post-operatorii.
3. Direcții practice în psihoterapia de criză medicală Procesarea emoțională (Catharsis): Verbalizarea trăirilor stimulează imunitatea. Psihologul oferă spațiul necesar exprimării durerii, mai ales când pacienții se izolează pentru a-și proteja familia.
Relațiile interpersonale: Evaluarea sistemului social (familie, prieteni) pentru a analiza gradul de coeziune, comunicare și adaptabilitate în fața bolii.
Restructurarea cognitivă: Combaterea convingerilor nejustificate de vinovăție legate de apariția bolii.
Dezvoltarea abilităților proactive: Învățarea pacientului să fie asertiv cu personalul medical, să adreseze întrebări clare (ceea ce le reduce anxietatea legată de simptomele normale) și să diminueze sentimentul de dezumanizare spitalicească.
4. Consilierea psihologică în Unitatea Pediatrică de Terapie Intensivă (ATI)Vizează copii cu boli cronice severe, adolescenți după tentative de suicid, copii programați pentru operații complexe sau în așteptare de transplant. Spitalizarea poate fi planificată sau imediată, declanșând răspunsuri familiale diverse.
Motivele solicitării consilierii: Evaluări de diagnostic (anxietate, depresie), management post-tentativă de suicid, proceduri medicale dureroase, comunicarea unui diagnostic grav sau gestionarea familiilor distruse emoțional, furioase ori cu așteptări nerealiste.
Evaluarea stării mintale a copilului: Se acordă atenție manifestărilor de delir, fluctuațiilor de conștiință, dezorganizării cognitive și tulburărilor de somn. Clinicianul trebuie să informeze familia și medicii că aceste simptome pot avea o bază biologică/colaterală din cauza tratamentelor prescrise. Intervenții specifice pentru copil și părinți:
Copilul: Trebuie să primească informații exacte, adaptate nivelului său de dezvoltare, pentru a-și recăpăta un minim sentiment de control. Se folosesc tehnici cognitiv-comportamentale (relaxare, desensibilizare progresivă, programe de întărire).
Dinamica parentală: Mamele caută adesea sprijin social și sens, sau recurg la evitare (somn, alcool). Tații prezintă un stres emoțional mai scăzut, tinzând să minimizeze problema și să se concentreze pe rezolvarea ei activă. Psihologul oferă suport în caz de deces iminent sau doliu și încurajează comunicarea cu ceilalți copii ai familiei.
5. Sprijinirea personalului medical din ATI Cadrele medicale se confruntă constant cu traume, boli și moarte, înregistrând niveluri ridicate de simptome depresive.
Riscuri emoționale: Costul ridicat poate duce la o supra-implicare sau identificare personală cu un caz (corodând imunitatea profesională), ori la sentimente de eșec profesional care hrănesc strategii de evitare, negare și detașare rigidă. Soluție practică:
Consilierul ajută echipa să înțeleagă comportamentul dificil al familiilor (generate de pierderea controlului și dependență) și creează grupuri de sprijin pentru personalul medical pentru împărtășirea emoțiilor, sprijin reciproc și rezolvare multidisciplinară.
6. Consilierea copiilor și adolescenților cu durere cronică Modelul Pollin a fost adaptat pentru populația pediatrică (diabet, cancer, dureri cronice) prin introducerea jocului/activităților suplimentare și o implicare mai mare a familiei.
Etiologia și menținerea durerii: Durerea cronică este o „experiență de boală” conceptualizată pe 4 niveluri (activitate neuronală, senzație conștientă, reacție cognitivă/emoțională, răspuns comportamental). Spre deosebire de durerea acută, cea cronică își pierde funcția adaptativă de alarmă. Important: Factorii care mențin durerea în timp pot deveni în totalitate psihologici, chiar dacă inițierea a fost organică. Factorii de mediu și limitările: Comportamentul de durere poate fi alimentat de întăriri pozitive (atenție, suport familial) sau negative (evitarea școlii sau a competițiilor stresante). Limitările duc la abandon școlar, izolare, teama de abandon din partea prietenilor și conflicte interne legate de dependența accentuată (mai ales la adolescenți).
Tratamentul psihologic al durerii cronice: Abordarea multidisciplinară precoce: Coordonarea între medic și psiholog este vitală din start pentru a preveni fixarea somatică (focalizarea greșită doar pe planul biologic) și pentru a prezenta pacientului natura bio-psiho-socială a durerii.
Tehnici și instrumente: Se lucrează cu cele 8 frici centrale prin narațiuni personale, discuții, desen și jurnale pentru exteriorizarea îngrijorărilor. Se fac pași mici pentru reintegrarea școlară.
Strategii comportamentale și Biofeedback: Se folosește învățarea operantă (bazată pe întărire), relaxarea respiratorie și musculară, și imaginația ghidată. Biofeedback-ul este extrem de eficient: reorientează pacienții cu fixări somatice arătând legătura directă dintre stările psihologice și corp (tensiune musculară, circulație).
Citește articolul integral aici: https://dev.drvalcu.ro/articole/interventie-psihologica-in-situatii-de-criza-medicala-obiective-si-con
