Cabinet Psihiatrie Titu

Cabinet Psihiatrie Titu Cabinet psihiatrie, în colaborare cu psiholog clinician

27/03/2026

𝐏𝐮𝐬̦𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐦𝐢-𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚!

Astăzi am fost invitat la Liceul IC Visarion din Titu pentru a vorbi elevilor și profesorilor despre efectele nefaste ale consumului de droguri și, mai larg, despre comportamentele adictive.

Am venit pregătit cu informație medicală, cu statistici, cu explicații și cu povești adunate de-a lungul anilor din practica mea. Am încercat să transmit emoție, să trag un semnal de alarmă și să ofer o perspectivă reală asupra consecințelor.

Și totuși… recunosc: astăzi nu eu am fost cel care a reușit să captiveze cu adevărat sala. Două femei private de libertate, venite de la Penitenciarul Târgșor, au reușit să oprească timpul în loc. Fără teorii. Fără termeni medicali, doar adevăr.

Și-au spus poveștile de viață cu o sinceritate dureroasă: cm au pornit de la consum, aparent banal, cm dependența le-a acaparat complet existența și cum, în lipsa posibilităților de a-și susține consumul, au ajuns să facă pasul către trafic. Un drum pe care nu și l-au imaginat niciodată. Un drum care le-a dus, în final, în spatele gratiilor.

Dar poate cel mai tulburător lucru pe care l-am auzit astăzi a fost o propoziție simplă: „Pușcăria mi-a salvat viața.”

Pentru că, spunea ea, dacă nu ar fi fost închisă, cel mai probabil ar fi murit în urma unei supradoze. Este greu de imaginat o realitate mai dură decât aceea în care libertatea îți distruge viața, iar lipsa ei ți-o salvează.

Pentru mine, ca medic, a fost o lecție. Uneori, oricât de mult am explica mecanisme, efecte, riscuri, nimic nu egalează forța unei povești trăite. Astăzi nu a fost doar o prezentare. A fost o confruntare directă cu realitatea.

Sper ca măcar un elev din acea sală să fi înțeles că dependența nu începe dramatic. Începe banal și se termină, de multe ori, tragic.

Sau… în cele mai „norocoase” cazuri, în spatele gratiilor.

Felicitări d-lui Primar Laurențiu Costache, felicitări Victor Bucuroiu!

Dr. Cristian Paparău

20/03/2026

Nu e a mea, dar mi-a plăcut 😂

15/03/2026
05/03/2026

𝐃𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐨𝐫𝐢 𝐧𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦… 𝐜𝐢 𝐦𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚̆𝐦. Este important sa fim atenți la modul cm privim lumea înconjurătoare.

În formarea mea ca psihoterapeut cognitiv-comportamental descopăr constant idei care ne pot ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine. Îmi place să împărtășesc din ceea ce învăț, deoarece uneori o simplă schimbare de perspectivă poate face o diferență importantă.

În terapia cognitiv-comportamentală învățăm că 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚 𝐮𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 𝐟𝐥𝐮𝐢𝐝. Asta înseamnă că interpretările noastre nu sunt întotdeauna definitive și pot fi revizuite.

Putem învăța să observăm gândurile care ne trec prin minte, să ne întrebăm dacă ele reflectă cu adevărat realitatea, să schimbăm reacțiile noastre la aceste gânduri și să ajustăm comportamentele și deciziile pe care le luăm.

De multe ori, gândurile negative automate pot influența puternic felul în care ne simțim. Ele se pot asocia cu depresia, anxietatea sau furia. În procesul terapeutic, aceste gânduri sunt identificate și analizate pentru a vedea dacă ele descriu realitatea în mod echilibrat sau dacă reprezintă interpretări rigide.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐥𝐞𝐱𝐢𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞.
𝐍𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐦 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐢, 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐦 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐦 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐧𝐨𝐢.

Uneori, schimbarea începe cu o simplă întrebare:
„𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐨𝐝 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐞?”

Aveți grijă de gândurile voastre. Ele pot influența profund felul în care trăiți.

Gânduri bune!

20/02/2026

𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐛𝐞𝐦 𝐚𝐩𝐚, 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ ❓

Există un moment în fiecare seară care a mers puțin prea departe, nu la primul pahar, nici la al doilea, ci la final.

Ajungi acasă mahmur, e liniște. Îți scoți pantofii, telefonul arată 02:17. Treci prin bucătărie și pentru o secundă, te oprești.

Pe stânga e patul, pe dreapta e chiuveta, iar acolo, în liniștea aia ușor amețită, apare întrebarea: Beau apă acum… sau las pe mâine?

Pare un detaliu banal, dar în realitate, e un moment biologic important.

Când bem alcool, acesta blochează hormonul antidiuretic (ADH) — hormonul care le spune rinichilor să păstreze apa în organism. Fără el, corpul începe să elimine lichide accelerat. De aceea mergem mai des la toaletă. De aceea ne deshidratăm, chiar dacă „am băut” toată seara.

Între timp, în creier, lucrurile devin interesante. Scăderea apei din organism duce la un dezechilibru osmotic. Electroliții: sodiu, potasiu — nu mai sunt în raportul ideal. Vasele de sânge se modifică, apare o reacție inflamatorie ușoară, iar țesutul cerebral reacționează. Practic apare edemul cerebral, creierul tinde să se “umfle” într-o cutie cerebrală inextensibila. De aceea apare senzația de vomă și durerea de cap.

Nu vorbim despre un edem cerebral sever, ca în traumatisme sau accidente vasculare. Vorbim despre o formă ușoară, funcțională, reversibilă, dar suficientă cât să producă durerea aceea surdă, senzația de presiune, vomă și ceața mintală din dimineața următoare.

Mahmureala nu e doar „exces”, este deshidratare, inflamație și dezechilibru metabolic.

Și aici revine paharul de apă de la 2 dimineața. Dacă bei apă în timpul serii, între pahare, reduci concentrația de alcool și limitezi deshidratarea. Dacă bei un pahar mare înainte de culcare, reduci pierderea suplimentară de lichide din timpul nopții și ajuți creierul să mențină un echilibru mai stabil.

Practic, cel mai bun moment să bei apă după alcool nu este doar dimineața, ci înainte să adormi și, ideal, chiar în timpul consumului.

Un pahar mare cu apă simplă este suficient. Dacă vrei să fii și mai eficient, poți adăuga un vârf de sare și puțină miere, pentru electroliți și suport metabolic. Supa caldă, bananele (pentru potasiu) și odihna completează tabloul.

Nu e o soluție magică, nu anulează excesul, dar reduce impactul asupra creierului.

Weekend minunat!

Cu stimă,
Dr. Cristian Paparău

Address

Centrul Multifuncțional Titu (fostul Spital/parter)
Titu

Opening Hours

Monday 08:30 - 15:30
Tuesday 13:00 - 20:00
Wednesday 08:30 - 15:30
Thursday 13:00 - 20:00
Friday 08:30 - 15:30

Telephone

+40723354443

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Psihiatrie Titu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share