21/08/2026
COPILUL CU AUTISM. CÂND IUBIREA ÎNVAȚĂ O ALTĂ LIMBĂ
O privire holistică asupra copilului și a familiei — minte, trup și suflet
De câteva zile, o fetiță de șapte ani din America locuiește în gândul meu.
Am primit un filmuleț cu ea. La început, l-am privit cu atenția omului care încearcă să înțeleagă. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, am încetat să mai analizez și am început să o privesc cu inima unei mame.
Dincolo de acele câteva minute de imagini am simțit opt ani pe care nicio cameră nu-i poate cuprinde: întrebările părinților, nopțile lor de teamă, căutările, oboseala și acele mici reușite pe care numai o mamă și un tată știu să le primească drept sărbători.
M-am gândit la mama ei. La toate dățile când poate a plâns numai după ce copilul a adormit, pentru ca dimineața să-și transforme din nou lacrimile în răbdare. La tatăl ei, care poate și-a ascuns neputința pentru a putea rămâne puternic. La iubirea lor, obligată să învețe zilnic o limbă pe care nimeni nu i-a pregătit să o vorbească.
Eu însămi sunt mamă și bunică. Fetița mea are astăzi 42 de ani și este, la rândul ei, mamă, dar pentru inima mea a rămas copil. Pentru că maternitatea nu se termină atunci când copilul crește. Inima mamei rămâne legată pentru totdeauna de respirația lui.
Poate de aceea, atunci când privesc un copil, văd întotdeauna și inima mamei din spatele lui.
Un copil este relația lui Dumnezeu cu lumea prin noi.
Iar un copil cu autism nu întrerupe această relație. O face mai fină, mai tainică, mai greu de auzit pentru o lume obișnuită cu zgomotul.
Dumnezeu nu vorbește numai prin cuvinte. Uneori vorbește printr-un gest, printr-o sensibilitate aparte, printr-o tăcere sau printr-un fel diferit de a simți apropierea. Iar pentru a auzi, trebuie să ne liniștim propria lume și să învățăm să ne apropiem fără să invadăm.
Poate că acești copii nu trăiesc într-o lume în care noi nu putem pătrunde. Poate că noi nu am învățat încă limba prin care ei ne deschid ușa.
Astăzi după-amiază voi întâlni această familie într-o sesiune Zoom. Voi aduce cu mine tot ceea ce am adunat în anii mei de studiu și de practică: învățătura creștină, lumina Sfinților Apostoli, gândirea spirituală a lui Peter Deunov și Omraam Mikhaël Aïvanhov, cunoașterea profesorului Albert Ignatenko, experiența mea holistică și formulele din uleiuri esențiale create în laboratorul NEOS.
Voi privi copilul în întregimea lui — minte, trup și suflet — dar voi privi cu aceeași grijă și părinții. Pentru că nu putem susține copilul fără să sprijinim brațele care îl țin zi de zi.
În concepția mea holistică, uleiurile esențiale nu sunt simple arome. Ele poartă în ele inteligența vie a plantelor și lucrează prin respirație, atingere, miros, ritm și repetiție. Aplicate cu blândețe și însoțite de respirația conștientă, formulele potrivite pot deveni ritualuri de liniștire, de echilibru și de apropiere.
Pentru copil — formule delicate pentru calm, somn, echilibru emoțional și reglare neurovegetativă. Pentru mamă și tată — formule pentru coerență creier–inimă–nerv vag, eliberarea tensiunii, somn și forță interioară.
Pentru că, uneori, terapia începe înainte ca uleiul să atingă pielea copilului: începe în clipa în care mama, sprijinită și ea, poate respira din nou fără să-și ascundă inima. Atunci mâna ei devine mai liniștită, vocea mai caldă, iar copilul simte că lumea din jurul lui nu mai cere, pentru câteva clipe, nimic.
Pentru această fetiță și pentru părinții ei am creat și o meditație în care nu voi așeza doar cuvinte, ci întreaga mea credință în Dumnezeu, nădejdea în sprijinul divin, iubirea și harul pe care El mi l-a dăruit pentru a mă apropia de sufletul omului.
Nu Îi voi cere lui Dumnezeu ca această fetiță să devină altcineva, ci să ne lumineze drumul către sufletul ei, să le întărească părinților inima și să așeze pace acolo unde s-au adunat teama, oboseala și neputința.
Pentru că, înaintea oricărei metode, formule sau terapii, totul începe acolo unde Dumnezeu a așezat începutul vieții: în iubire.
Astăzi nu vreau să forțez nicio ușă. Vreau să mă apropii cu grijă, să observ ce primește fetița, ce respinge, ce o liniștește și prin ce limbaj ne îngăduie să ajungem la ea.
Un copil cu autism nu este o enigmă care trebuie dezlegată. Este un suflet care trebuie întâlnit.
Iar poate primul pas al întâlnirii de astăzi va fi atât: o fetiță privită dincolo de manifestările ei și doi părinți care vor simți că, pentru o clipă, cineva a văzut nu numai copilul, ci și iubirea, teama și speranța cu care îl înconjoară în fiecare zi.
Uneori, de aici începe totul: din clipa în care o familie simte că nu mai este singură.
Dacă această poveste ți-a atins inima, lasă un gând bun pentru această fetiță și pentru părinții ei.
Iar dacă ești părintele unui copil cu nevoi speciale, să știi că aici există un loc în care ești văzut, ascultat și înțeles.
