Centrul de Sănătate Ialoveni

Centrul de Sănătate Ialoveni Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Centrul de Sănătate Ialoveni, Medical and health, Str. Alexandru cel Bun 7, Ialoveni.

Platforma www.vaccineaza.md, dedicată vaccinurilor și imunizării, este mereu actualizată pentru a le oferi părinților și...
30/04/2026

Platforma www.vaccineaza.md, dedicată vaccinurilor și imunizării, este mereu actualizată pentru a le oferi părinților și publicului larg informații clare, corecte și ușor de înțeles despre vaccinarea copiilor și a adulților.

Aici puteți găsi informații despre vaccinuri, beneficiile imunizării, răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, clarificări ale miturilor și noutăți verificate de specialiști. Un instrument foarte util este calendarul interactiv de vaccinare, care poate fi generat prin introducerea datei de naștere a copilului, astfel încât să știți exact când sunt recomandate vaccinurile.

În același timp, platforma oferă resurse utile și pentru lucrătorii medicali, sprijinindu-i în practica lor zi de zi.

Pagina web este creată de Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu sprijinul OMS și al Uniunii Europene, și își propune să fie o sursă de încredere care să ajute părinții să ia decizii informate pentru sănătatea întregii familii.

Vaccinul este un argument medical care demonstrează prin scăderea mortalității că bolile pot fi prevenite, controlate și eliminate!Vaccineaza

29/04/2026

🗓️Săptămâna Europeană a Imunizărilor: „Vaccinurile funcționează pentru fiecare generație”

În perioada 21-30 aprilie 2026, marcăm Săptămâna Europeană a Imunizărilor (SEI), o inițiativă menită să crească nivelul de conștientizare privind rolul esențial al vaccinării în prevenirea bolilor și protejarea vieții.

Vaccinurile reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri preventive din medicină. Administrate la timp, ele previn numeroase infecții și reduc semnificativ riscul de forme grave de boală, complicații și decese. În Republica Moldova, vaccinarea oferă protecție împotriva a 16 boli infecțioase.

Beneficiile imunizării se extind pe tot parcursul vieții. În primii ani, vaccinarea este esențială pentru formarea imunității împotriva unor boli periculoase, care pot evolua mult mai sever la sugari și copii mici din cauza particularităților anatomice și a sistemului imunitar imatur.

La adolescenți și adulți, vaccinurile sunt importante pentru menținerea protecției prin doze de rapel. De asemenea, ele sunt esențiale pentru persoanele cu afecțiuni cronice, comorbidități sau pentru cele expuse profesional la riscuri infecțioase. Vaccinarea este recomandată și în contexte specifice, precum planificarea unei sarcini, perioada de sarcină sau înaintea călătoriilor internaționale.

Pentru persoanele vârstnice, vaccinarea devine cu atât mai importantă, deoarece imunitatea scade odată cu vârsta, crescând vulnerabilitatea la boli severe.

Calendarul Național de Vaccinare stabilește tipurile de vaccinuri și vârstele de administrare, în conformitate cu dovezile științifice și recomandările internaționale. Respectarea acestuia contribuie atât la protecția individuală, cât și la sănătatea colectivă, prin limitarea răspândirii agenților patogeni.

Săptămâna Europeană a Imunizărilor reprezintă o oportunitate pentru fiecare persoană de a se informa corect despre vaccinuri și bolile prevenibile, de a-și verifica statutul vaccinal și de a recupera eventualele doze omise.

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă populația să consulte medicul de familie pentru informații și recomandări personalizate privind vaccinarea.

Vaccinurile funcționează pentru fiecare generație – informați-vă și vaccinați-vă! Pentru informații bazate pe dovezi despre vaccinuri și procesul de imunizare accesați platforma www.vaccineaza.md
https://ansp.md/vaccinurile-functioneaza-pentru-fiecare-generatie-este-genericul-saptamanii-europene-a-imunizarilor-din-anul-curent/
World Health Organization in Moldova
UNICEF Moldova

29/04/2026
Astăzi, 23 aprilie, Centrul de Sănătate Ialoveni împreună cu specialiștii Centrului de Sănătate Publică Ialoveni au part...
23/04/2026

Astăzi, 23 aprilie, Centrul de Sănătate Ialoveni împreună cu specialiștii Centrului de Sănătate Publică Ialoveni au participat la un eveniment de informare a lucrătorilor din școli și grădinițe, organizat în incinta Consiliului raional Ialoveni, privitor la importanța recunoașterii unui Accident Vascular Cerebral la timp, măsurile de prevenție și rolul asistenței medicale primare.
🧠 Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală majoră.

⚠️ AVC-ul lovește brusc și neașteptat https://youtu.be/qYhwJfXl9X8?si=1pKwLXQZg8q5K-96
📊 În Republica Moldova, anual, aproape 7.000 de persoane fac AVC, iar 30% dintre acestea decedează în primele trei luni.
🔴 Mulți își pierd autonomia și rămân cu probleme grave de sănătate toată viața.
❗️ Semnele unui AVC sunt:
🅰️ asimetria feței
🆅 vorbirea incoerentă
🅲 căderea bruscă a brațului sau a piciorului

📞 Dacă observi aceste simptome, sună IMEDIAT la 112.
📢 RECUNOAȘTE, ACȚIONEAZĂ, TIMPUL CONTEAZĂ!

✅Adresati-vă la medicul de familie pentru sfaturi privind importanța măsurilor de prevenție, controlului medical profilactic și tratamentului regulat al bolilor cronice!

Agenția Națională pentru Sănătate Publică Proiect ViataSan Swiss Cooperation in Moldova Swiss TPH

🌍 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății!Anual, la 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății, un prilej important de a r...
07/04/2026

🌍 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății!
Anual, la 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății, un prilej important de a reflecta asupra rolului esențial pe care sănătatea îl are în viața fiecăruia dintre noi. Instituită de Organizația Mondială a Sănătății, această zi ne reamintește că sănătatea este un drept fundamental al fiecărei persoane.
✅Tematica pentru anul 2026: “Împreună pentru sănătate. Alături de știință.”
✅Știința este puterea sănătății- O singură sănătate.

📌Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci o stare de bine fizică, mentală și socială. De aceea, este important să:
✔️ adoptăm un stil de viață sănătos
✔️ efectuăm controale medicale regulate
✔️ respectăm măsurile de prevenție
✔️ susținem un mediu sănătos pentru noi și comunitatea noastră

📊 În contextul actual, prevenția, informarea corectă și accesul la servicii medicale de calitate rămân piloni esențiali pentru o societate sănătoasă.
‼️Mesaje cheie
✅Deciziile privind sănătatea trebuie să fie ghidate de dovezi, nu de agitație.
✅Apelarea la surse de încredere, bazate pe dovezi științifice, pentru a: proteja sănătatea, preveni bolile, solicita tratament și recuperare.
✅Știința dă rezultate atunci când colaborarea transformă cunoștințele în acțiune.
✅Distriburea informațiilor despre sănătate - de la OMS sau din orice sursă credibilă.
✅Faceți o alegere mai bună pentru sănătate. Știința a făcut acest lucru posibil.
✅Știința funcționează atunci când lucrăm împreună.
✅Sănătatea publică nu arată întotdeauna dramatic. Arată ca apă curată, un vaccin, rezultatul unui test și milioane de oameni vii și prosperi.
✅Peste 150 de milioane de vieți salvate de vaccinuri din anul 1974.
✅Vaccinurile împotriva malariei pot salva viețile a zeci de mii de copii în fiecare an.
✅Aproape 59 de milioane de vieți au fost salvate de vaccinul împotriva rujeolei din anul 2000.

👩‍⚕️👨‍⚕️ Cu acest prilej, aducem mulțumiri tuturor lucrătorilor medicali pentru profesionalismul, devotamentul și grija față de pacienți.

📣 “Ai grijă de sănătatea ta – este cea mai de preț resursă!”.

TRECI PRINTR-O PERIOADĂ DIFICILĂ?Emoții puternice, gânduri care te apasă sau situații pe care nu știi cm să le gestione...
01/04/2026

TRECI PRINTR-O PERIOADĂ DIFICILĂ?
Emoții puternice, gânduri care te apasă sau situații pe care nu știi cm să le gestionezi?

Uneori, PRIMUL PAS este să te deschizi.
Iar dacă simți că îți este MAI UȘOR SĂ SCRII decât să vorbești -

💬 SCRIE PE YK CHAT - vei vorbi cu un operator sau psiholog pentru adolescenți, din cadrul Rețelei centrelor de sănătate prietenoase tinerilor Youth Klinic Moldova, care te poate ajuta să înțelegi ce simți și să găsești soluții.

👉 Scanează QR codul din imagine și începe conversația!
💬 Sau intră pe acest link: https://t.me/YKchatmdbot sau caută în Telegram.

POȚI SCRIE DACĂ TE CONFRUNȚI CU:
– anxietate, tristețe sau stres
– conflicte în familie sau relații
– bullying sau presiune din partea celor din jur
– întrebări despre corp, sexualitate sau sănătate
– singurătate sau confuzie
– sau orice altceva te apasă...

YK CHAT pentru adolescenți și tineri (10-24 de ani) și este un serviciu de suport:

✔ anonim
✔ gratuit
✔ empatic

Dacă îți este mai ușor să vorbești, poți și suna:
📞 Support Line Youth Klinic Moldova – 0 800 800 22

Aici poți primi sprijin, în siguranță, fără judecată.

NU TREBUIE SĂ RĂMÂI SINGUR(Ă), cere sprijin!

📢 24 martie – Ziua Mondială a Tuberculozei!Tuberculoza (TB) este o boală infecțioasă gravă, dar prevenibilă și tratabilă...
24/03/2026

📢 24 martie – Ziua Mondială a Tuberculozei!

Tuberculoza (TB) este o boală infecțioasă gravă, dar prevenibilă și tratabilă. Cu toate acestea, ea continuă să afecteze milioane de oameni la nivel global, inclusiv în Republica Moldova.

🔍 Cum se transmite?
Prin aer, de la o persoană bolnavă la una sănătoasă.

⚠️ Semne de alarmă:
• tuse persistentă (peste 2-3 săptămâni)
• febră și transpirații nocturne
• scădere în greutate
• oboseală accentuată

✅ Important de știut:
Tuberculoza se vindecă, dacă este depistată la timp și tratată corect!

💡 În această zi marcată la inițiativa Organizația Mondială a Sănătății, vă îndemnăm:
✔️ să vă adresați medicului de familie, ftiziopneumolog la primele simptome
✔️ să urmați tratamentul până la capăt
✔️ să susțineți persoanele afectate

🤝 Împreună putem opri tuberculoza!
Informați-vă! Protejați-vă! Acționați responsabil!

🦷 20 martie – Ziua Mondială a Sănătății Orale❗️Sănătatea orală este o parte esențială a sănătății generale și a calități...
20/03/2026

🦷 20 martie – Ziua Mondială a Sănătății Orale❗️

Sănătatea orală este o parte esențială a sănătății generale și a calității vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale, marcată anual la 20 martie, ne reamintim cât de important este să avem grijă de dinții și gingiile noastre în fiecare zi.
📊 Potrivit World Health Organization, bolile orale afectează aproximativ 3,5 miliarde de persoane la nivel global, fiind printre cele mai frecvente probleme de sănătate.
🔎 Cele mai comune afecțiuni orale:
• caria dentară
• bolile gingivale (parodontoza)
• pierderea dinților
• cancerul oral
✅ Cum ne protejăm sănătatea orală:
✔️ Periajul dinților de 2 ori pe zi, cu pastă de dinți cu fluor
✔️ Utilizarea zilnică a aței dentare
✔️ Reducerea consumului de zahăr
✔️ Vizite regulate la medicul stomatolog (cel puțin o dată la 6 luni)
✔️ Evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool
👨‍⚕️ Sănătatea orală influențează nu doar zâmbetul, ci și starea generală de sănătate – de la digestie până la prevenirea unor boli cronice.
✅Deși bolile orale pot fi prevenite în mare parte, ele continuă să afecteze un număr mare de oameni la nivel mondial. Factorii de risc sunt comuni ca pentru majoritatea bolilor netransmisibile, inclusiv: consumul de zahăr, tutun, alcool, igiena orală precară etc.
✅O cavitate bucală sănătoasă joacă un rol important în protejarea sănătății generale: previne infecțiile, protejează inima, gestionează diabetul, contribuie la sănătatea sistemului respirator etc.
✅În Republica Moldova, asigurarea medicală obligatorie acoperă un șir de servicii stomatologice de urgență și consultaţii profilactice anuale pentru persoanele asigurate.
📌 De asemenea, din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM sunt acoperite serviciile de profilaxie a maladiilor stomatologice acordate de echipele mobile copiilor din localitățile rurale. 👉 https://cnam.md/8676/ziua-mondiala-a-sanatatii-orale-2/
✅Aveți grijă de zâmbetul dumneavoastră – este o investiție în sănătate!

COMUNICAT✅Desfășurarea instruirii lucrătorilor medicali din cadrul asistenței medicale primare din raionul Ialoveni în c...
17/03/2026

COMUNICAT

✅Desfășurarea instruirii lucrătorilor medicali din cadrul asistenței medicale primare din raionul Ialoveni în cadrul Campaniei „Integritate pentru Sănătate”, realizată de Centrul Național Anticorupție în parteneriat cu Ministerul Sănătății, cu suportul Crucea Roșie din Elveția, cu susținerea financiară a Guvernului Elveției, a avut loc astăzi, 17 martie.
✅Instruirea a avut drept scop consolidarea culturii integrității instituționale, promovarea transparenței în procesul decizional și prevenirea actelor de corupție în sistemul de sănătate. În cadrul instruirii au fost abordate subiecte relevante, precum:
• principiile eticii profesionale și ale integrității;
• riscurile de corupție în domeniul medical;
• mecanismele de raportare a actelor de corupție;
• responsabilitățile angajaților în respectarea normelor legale și deontologice.
✅Participanții au fost implicați activ în discuții și studii de caz, ceea ce a contribuit la o mai bună înțelegere a importanței respectării standardelor de integritate în activitatea zilnică.
✅Campania „Integritate pentru Sănătate” are drept obiectiv creșterea gradului de conștientizare privind importanța unui sistem medical corect, transparent și orientat spre pacient.
‼️Instituția noastră își reafirmă angajamentul de a promova un mediu profesional bazat pe corectitudine, responsabilitate și respect față de pacienți.

Address

Str. Alexandru Cel Bun 7
Ialoveni
6801

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00
Saturday 08:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul de Sănătate Ialoveni posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share