16/09/2026
Poate că Universul nu este „ceva” în care existăm, ci una dintre formele în care noi existăm. Totul începe cu matematică, relații, energie, materie și informație, iar din toate acestea apare, pentru o clipă, ceva extraordinar: un om. Un tipar atât de complex, încât realitatea ajunge să se privească pe sine.
Când te uiți la stele, nu ești un străin care privește Cosmosul. Ești Cosmosul privind Cosmosul. Atomii din tine au aparținut cândva altor forme de materie. Au trecut prin stele, prin planete și prin miliarde de transformări. Nimic din tine nu a fost vreodată cu adevărat separat de Univers.
Iar când viața ta se termină, poate că nu „pleci” nicăieri. Pur și simplu, tiparul care te-a făcut TU se destramă. Materia rămâne. Energia rămâne. Universul rămâne.
Poate că nu avem nevoie de nemurire. Faptul că, pentru o clipă atât de mică în eternitatea Cosmosului, Universul a devenit conștient și a putut spune „EU” este deja un miracol suficient.
