11/06/2026
Ce poate spune o coloană despre un om?
Aceasta este o postare specială. Dacă ai răbdare să o citești până la capăt, îți mulțumesc.
Cu mulți ani în urmă am avut în cabinet o pacientă de 84 de ani. Avea amețeli, dureri de cap, spondiloză cervicală, amorțeli, furnicături, tulburări de vedere, tulburări de somn și multe alte probleme care se adunaseră odată cu vârsta și cu încercările vieții.
La vremea aceea simțeam că nu reușesc să o ajut suficient. Trupul era slăbit, dar și sufletul era obosit. Astăzi știu că vindecarea nu ține doar de corp. Psihicul, speranța, sentimentul de siguranță și oamenii care îți sunt alături pot schimba enorm evoluția unui om.
Ani la rând a fost îngrijită cu răbdare și devotament de nora ei. S-a echilibrat, a trăit liniștit și multe dintre simptome s-au redus sau au rămas stabile.
Recent am găsit dosarul ei vechi, cu radiografiile cervicale.
M-am uitat din nou la ele, dar de data aceasta cu ochii terapeutului care între timp a învățat mai multe despre biomecanică, despre lanțurile miofasciale și despre felul în care corpul se adaptează în timp.
În imaginile acestea se vedea o deviație laterală importantă a coloanei cervicale, iar baza dezechilibrului părea să pornească din zona vertebrelor superioare. Partea stângă a corpului fusese afectată mai mult de-a lungul vieții, iar acest lucru părea să se reflecte și în modul în care întregul corp se organizase în spațiu.
Astăzi înțeleg mai bine că postura nu înseamnă doar oase și articulații. Înseamnă pârghii, fascie, adaptări și compensări construite ani la rând.
Și am văzut ceva ce m-a emoționat.
Nu vedeam doar vertebre.
Vedeam o viață.
Și poate că pentru prima dată am înțeles cât de multe poate purta un corp fără să se plângă.
Vedeam femeia care a muncit până la epuizare.
Vedeam femeia care a crescut copii, care și-a mutat casa de nenumărate ori prin țară, care a plantat grădini fără să apuce întotdeauna să culeagă roadele.
Vedeam femeia care a făcut un accident ischemic tranzitoriu în timp ce scotea cartofi într-o zi toridă de vară și care, după ce și-a revenit puțin, a continuat să muncească.
Vedeam anii în care și-a purtat viața pe umeri.
De aceea spun adesea că postura nu este doar o poziție a corpului.
Postura este poveste.
Este felul în care corpul înregistrează anii, eforturile, accidentele, adaptările și supraviețuirea.
Uneori, când privim o coloană vertebrală, nu privim doar o structură anatomică.
Privim urmele unei întregi existențe. De aceea cred că o postură corectă nu înseamnă doar să stai drept.
Înseamnă să îi oferi corpului șansa de a distribui mai bine efortul, de a respira mai ușor, de a se mișca mai eficient și de a nu adăuga tensiuni suplimentare peste cele pe care viața le pune deja pe umerii noștri.
Astăzi, privind acele radiografii, nu mă mai gândesc doar la vertebre și la diagnostice.
Mă gândesc la omul din spatele lor.
Și mă doare puțin.
Poate pentru că am cunoscut-o.
Poate pentru că știu cât a dus.
Poate pentru că se apropie un an de când nu mai este.
Nu știu, bunico.
Dar știu că încă mă înveți să privesc dincolo de simptome și să văd omul întreg.
