06/09/2026
-Natură și simplitate
Într-o existentă grăbită, în care vrem cât mai mult și cât mai repede, uităm cine suntem și care este menirea noastră pe Pamant.
Am găsit în Farmacia Naturii o aliniere divina intre omul care a fondat-o, Dr.Ing.Iuliana Barbu și menirea pe care o indeplinește cu smerenie, ajutând oamenii prin puterea plantelor!
Mă numesc Ana Olinic, sunt medic primar pediatru și de 40 de ani mă ocup de sănătatea copiilor.
Observ cu tristețe că deși avem mai multe opțiuni alimentare și terapeutice, comparativ cu 3 decenii în urmă, copiii sunt din ce în ce mai bolnavi.
Ce facem greșit?
Ne-am îndepărtat de natură și simplitate, fără ca asta să însemne ca stam pe loc!
Evoluția este un proces inevitabil, dar sensul ei face diferența, evoluam spre binefacere sau autodistrugere?
Deși practic medicina alopată, folosește remediile naturale la copiii a căror afecțiuni se pretează la o astfel de abordare.Le prefer pentru că au mai puțini îndulcitori, conservanți, coloranți și toxicitate scăzută pentru.stomacul, ficatul și rinichiul copilului.
Întâlnirea cu Dr.Ing.Iuliana Barbu si Farmacia Naturii, în urma cu aproape 25 de ani, a fost o binecuvântare pentru care sunt recunoscătoare Universului!
Farmacia Naturii era o alternativă la Plafar.
Plantele și remediile naturale sunt ridicate la alt nivel, în concordantă cu rigorile unei farmacii, bazată pe cercetare, grija pt.pamant și plante, plus mult suflet!
Folosesc cu succes:Giardinophyt - antiparazitar cu protectie hepatica, patentat de Ovidiu Bojor;Biosept, o alternativa blanda la antivirale;Tinctura de propolis, antibiotic natural;
Produse pe baza de miere și lăptișor de matcă, pt.stimularea naturală a imunitățtii;
Ceai de colici, ceai sedativ;Pernuțele umplute cu plante și uleiuri aromatice care aduc în casă, mirosul de fân proaspăt cosit.
Mulțumesc cu recunoștință că existați în viața semenilor și va îndepliniți misiunea divină, cu dăruire!
Dr.Ana Olinic,Medic primar pediatru
Fragment din cartea Izvorâtoarea de sănătate ,lansare 17 septembrie 2026