Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa-Cluj

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa-Cluj Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa a fost înfiinţat în anul 1957 are un număr de 195 paturi şi este situat la 38 km de Cluj Napoca, în loc. Borsa.

Locația Spitalului de Boli Psihice Cronice Borşa este un element care îl particularizează faţă de alte spitale din România care au aceeași specialitate. În acest moment, unitatea medicală are în administrare o suprafața de 4,60 ha de teren pe care se află un parc, fapt ce a permis dezvoltarea unor activităţi în aer liber (plimbări, sport, grădinărit, etc.), încercând în acest fel să se combată ten

dința de sedentarism şi izolare pe care bolnavul psihic o are. De asemenea, situarea spitalului într-o comunitate mai restrânsă, permite reacomodarea pacientului la viața socială într-un mediu protectiv, în condiții de siguranță pentru acesta. Cei 50 de ani de funcționare a spitalului în această localitate, precum şi faptul ca 90% din personal este localnic au creat, în timp, o adaptare a localnicilor la nevoile pacientului psihic, o obișnuință de a interacționa în mod normal şi firesc cu acesta şi astfel de a înţelege comportamentul bolnavului psihic. Astfel, pacienții spitalului pot beneficia de toate facilităţile oferite pe plan local (magazine, poştă, piață, patiserie, lăcaşe de cult, etc.), fără să fie expuși astfel riscurilor specifice marilor aglomerări urbane, într-un mediu mai prietenos şi mai atent la nevoile lui.

Astăzi am fost musafiri la Fundația „Pas cu Pas”, unde un grup de 6 pacienți ai Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa...
09/06/2026

Astăzi am fost musafiri la Fundația „Pas cu Pas”, unde un grup de 6 pacienți ai Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa a avut ocazia să petreacă două ore într-un mediu cald, prietenos și primitor.

Această întâlnire a reprezentat o experiență deosebită pentru pacienții noștri, oferindu-le posibilitatea de a socializa, de a participa la activități recreative și de a se bucura de momente frumoase alături de oameni dedicați și implicați.

Mulțumim Fundației „Pas cu Pas” pentru ospitalitate, deschidere și grija cu care ne-au primit. Astfel de activități contribuie la creșterea stării de bine a pacienților noștri și la consolidarea legăturilor cu comunitatea.

Apreciem această colaborare și sperăm să ne revedem cu drag și cu alte ocazii!

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa 💙

La mulți ani, draga noastră L. R. ! 🎉Cu ocazia zilei tale, îți transmitem cele mai calde gânduri, multă sănătate, linișt...
29/05/2026

La mulți ani, draga noastră L. R. ! 🎉
Cu ocazia zilei tale, îți transmitem cele mai calde gânduri, multă sănătate, liniște sufletească și bucurii în fiecare zi.🌻

Cu emoție și profundă apreciere, anunțăm că doamna asistent medical principal Tămaș Dumitra, din cadrul Spitalului de Bo...
18/05/2026

Cu emoție și profundă apreciere, anunțăm că doamna asistent medical principal Tămaș Dumitra, din cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, a fost distinsă cu „Premiul de Excelență” în cadrul Conferinței „Zilele Clujene ale Asistenților Medicali” – ediția a VI-a. 🏆🌷
Această recunoaștere reprezintă o apreciere a profesionalismului, dedicării și implicării deosebite demonstrate de-a lungul anilor în îngrijirea pacienților și în activitatea medicală.
Suntem mândri că face parte din echipa noastră și îi transmitem cele mai sincere felicitări pentru această realizare remarcabilă! 👏
Respectul, empatia și devotamentul dumneaei sunt o inspirație pentru noi toți.

12/05/2026

🩺 Investigații moderne pentru evaluarea sănătății cardiovasculare
În cadrul Cabinetului de Medicină Internă din cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa sunt disponibile investigații de monitorizare ambulatorie moderne, utile pentru diagnosticarea și urmărirea afecțiunilor cardiovasculare:
✔️ Holter EKG – pentru detectarea tulburărilor de ritm cardiac
✔️ Holter tensiune arterială – pentru evaluarea profilului tensional pe 24 de ore
O evaluare corectă începe cu investigația potrivită. ❤️
📅 Programări disponibile în cadrul Ambulatoriului Integrat – Medicină Internă.
Pentru informații și programări, vă așteptăm să ne contactați.

✨ Hristos a înviat! ✨Cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, echipa Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa vă transmi...
12/04/2026

✨ Hristos a înviat! ✨
Cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, echipa Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa vă transmite cele mai calde gânduri de sănătate, liniște sufletească și speranță.
Lumina Învierii să vă aducă pace în suflet, putere și încredere în fiecare zi.
Sărbători binecuvântate alături de cei dragi! 🌿

07/04/2026

🌍 7 Aprilie – Ziua Mondială a Sănătății
Astăzi celebrăm sănătatea în toate formele ei – fizică, emoțională și mintală. La Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, credem cu tărie că sănătatea mintală este la fel de importantă ca cea fizică și merită grijă, respect și atenție în fiecare zi.
💚 Este momentul să ne amintim că:
✔️ Grija față de sine nu este un lux, ci o necesitate
✔️ Empatia și sprijinul pot schimba vieți
✔️ Fiecare pas spre echilibru contează
Le mulțumim tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății pentru dedicarea și efortul lor continuu, precum și pacienților noștri pentru curajul și încrederea lor.
📌 Să fim mai atenți unii cu alții, mai deschiși și mai conștienți de importanța sănătății mintale. Împreună construim o comunitate mai sănătoasă!

La mulți ani, draga noastră E. S.! 🎉Cu ocazia zilei tale, îți transmitem cele mai calde gânduri, multă sănătate, liniște...
30/03/2026

La mulți ani, draga noastră E. S.! 🎉
Cu ocazia zilei tale, îți transmitem cele mai calde gânduri, multă sănătate, liniște sufletească și bucurii în fiecare zi.

29/01/2026

O problemă spinoasă a spitalelor

📌 Acreditarea – un pas esențial pentru calitatea îngrijirii medicaleSpitalul de Boli Psihice Cronice Borșa susține respe...
19/01/2026

📌 Acreditarea – un pas esențial pentru calitatea îngrijirii medicale
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa susține respectarea standardelor de calitate și siguranță în îngrijirea pacienților. Ne bucurăm de colaborarea cu dr. Constanța Nour, un profesionist dedicat, implicat activ în promovarea importanței acreditării spitalelor, așa cm este evidențiat și în articolul publicat de Viața Medicală.
Împreună, contribuim la servicii medicale mai sigure și mai eficiente pentru pacienții noștri. 💙

În interviul pe care ni l-a acordat, Constanța Nour ne explică importanța acreditării spitalelor.

Stimate Domnule Director,Varga Paul Ciprian,Vă adresăm sincere mulțumiri și aleasă recunoștință pentru frumosul tablou ș...
15/01/2026

Stimate Domnule Director,
Varga Paul Ciprian,
Vă adresăm sincere mulțumiri și aleasă recunoștință pentru frumosul tablou și pentru felicitarea dăruite Casei de Ergoterapie, cu prilejul binecuvântării Casei de Ergoterapie, săvârșite de Înaltpreasfințitul Andrei.
Gestul dumneavoastră este o dovadă de prețuire, sensibilitate și implicare față de valorile culturale și spirituale ale comunității noastre. Ne-ați onorat și bucurat prin atenția acordată acestui moment deosebit, iar darurile primite vor rămâne o amintire prețioasă a acestei binecuvântate ocazii.
Vă mulțumim pentru sprijin, deschidere și pentru exemplul frumos pe care îl oferiți prin faptele dumneavoastră.
Cu aleasă considerație și recunoștință,
Casa de Ergoterapie

Address

Principala Nr. 258
Borsa
407110

Opening Hours

Monday 15:00 - 20:00
Tuesday 15:00 - 20:00
Wednesday 15:00 - 20:00
Thursday 15:00 - 20:00
Friday 15:00 - 20:00
Saturday 10:00 - 20:00
Sunday 10:00 - 20:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa-Cluj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa-Cluj:

Share