26/05/2026
Trecem de multe ori prin momente când viața nu ne lasă timp să ne așezăm între două etape importante.
Ne cere să devenim ceva nou, în timp ce încă plângem ceea ce am pierdut.
Recent, într-o ședință, am lucrat cu un tânăr bărbat care a devenit tată aproape în același timp în care și-a pierdut propriul tată. În plus, corpul lui traversează și el o perioadă dificilă, cu provocări de sănătate care îi consumă energie, răbdare și resurse emoționale.
Și am realizat împreună cât de profundă este această tranziție: într-un timp foarte scurt, viața l-a așezat simultan în două roluri emoționale puternice:
— rolul de fiu care încă suferă,
— și rolul de tată de care acum altcineva are nevoie.
Din perspectivă sistemică, astfel de perioade pot produce multă confuzie interioară. Pentru că omul nu apucă să încheie emoțional o etapă și deja este chemat să susțină o alta. În interiorul lui coexistă:
* durerea,
* responsabilitatea,
* frica,
* neputința,
* dorința de a fi prezent,
* dar și sentimentul că nu face suficient.
De multe ori, societatea îi învață pe bărbați să „reziste”, să funcționeze și să meargă mai departe. Însă psihicul uman nu funcționează pe grabă emoțională.
Corpul, emoțiile și relațiile au nevoie de timp pentru a integra schimbările majore.
În școala de formare psihoterapeutică sistemică de cuplu și familie, am învățat ca aceste momente să fie interpretate ca pe niște reorganizări profunde ale identității și ale locului pe care omul îl ocupă în familie și în viață.
Când pierzi un părinte și devii, la rândul tău, părinte, se schimbă ceva profund în interior: lanțul generațional se mută.
Începi să înțelegi altfel iubirea, responsabilitatea, fragilitatea și timpul.
Poate cel mai important lucru în astfel de perioade este ca omul să nu se mai lupte cu ideea că trebuie să fie „perfect” în toate rolurile lui.Și cred, ca reechilibrarea începe exact din momentul în care își permite:
* să ceară ajutor,
* să spună că îi este greu,
* să fie obosit,
* să fie vulnerabil,
* și să ia viața pas cu pas.
Pentru că, există perioade în viață în care simplul fapt că îți dai voie să mergi înainte este deja o formă de putere.
Psiholog Angela Cabaua
Psihoterapie sistemică de cuplu și familie, în supervizare