Ananda Yatra Yoga

Ananda Yatra Yoga Heartening people to elevate through my own example🌱

Weekendul trecut ne-am adunat în satul nostru preferat - în Rimetea - alături de 5 familii cu copii mici, bebeluși și pr...
30/08/2026

Weekendul trecut ne-am adunat în satul nostru preferat - în Rimetea - alături de 5 familii cu copii mici, bebeluși și prieteni blănoși, să ne jucăm, să ne conectăm și să ne relaxăm 🥰💫

A fost prima oară pentru noi când am organizat o astfel de adunare. Adunări cu adulți am mai făcut - Retreat-uri Constiente in Sufletul Naturii , tabere cu copii (mai mari) am tot susținut cu Ateliere & Tabere pentru copii , însă ceea ce ne-am propus în acest weekend a fost cu totul și cu totul diferit.🤩

În primul rând pentru că nu am avut niciun program. Aveam doar mesele stabilite, o curte mare unde să ne adunăm, pădurea și satul de explorat și un loc de foc pentru când apunea soarele 🔥 și a fost cea mai potrivită metodă prin care să fim împreună 🥰

Au fost 4 copii între 1 an și 1 an și jumătate, doi bebei de 5 luni respectiv 6 luni, încă 2 fetițe de ~3 ani iar în ultima zi s-a alăturat și Ian care are deja 5 ani🥳 Ah da, și 4 căței 🐶

Distracție mare, v-ați dat seama deja nu?👀

Cert este că deși au fost momente în care se făcea concurs de țipete (după masă când le era la toți somn🤭) au fost și multe momente de socializare, atunci când copiii se jucau pe păturică cu instrumentele sau cu câinii ori dormeau iar noi aveam spațiu să povestim cm ne este în această etapă în care suntem cu toții - unii cu un copil, alții cu doi..

Și a fost fain tare, să știi că stai de vorbă cu un om care te înțelege cât de greu dar și cât de frumoasă și împlinitoare este viața de părinte 🥰

Concluzia a fost - MAI VREM🤎 și poate chiar să stăm mai multe zile. Iar noi ne gândim ca următoare excursie să fie undeva pe plajă, să povestim, de data asta cu marea în față, în timp ce copiii noștri beau o apă de cocos din nucă de cocos🧉🌴🌊🤭

Tu ce zici, te-ai băga?👀

19/08/2026

Cu avem peste 20 de sesiuni de împreună și mă bucură să primesc acest feedback sincer și jucăuș de la ea🥹🤍🙏🏼

Mulțumesc Georgi💜

Ea a reușit să își acceseze amintirile de la naștere în sesiunile de respirație de pe uscat și e tare încântată să încerce Rebirthing Breathwork și în apă🌊😍

Dacă și tu simți că a venit momentul să îți înțelegi și să rescrii ceea ce crezi despre ea, împreună cu ceea ce creezi din subconștientul tău ca și realitate💫 haide alături de noi în retreatul - REBIRTHING WATERS🌊

🗓️6-10 oct📍Gherdeal, SB- Casă la Tei✨

Scrie-mi mesaj sau lasă-mi comentariu cu “Vreau și eu” și îți trimit toate detaliile despre acest 🌞

World   week just passed but I still want to share this with you🤱🏻After more than 1️⃣ year of breastfeeding on demand he...
04/08/2026

World week just passed but I still want to share this with you🤱🏻

After more than 1️⃣ year of breastfeeding on demand here is what breastfeeding journey has taught me so far🙏🏼 and you can apply these lessons in life as well🤭

☝🏼Never give up! - don’t let anyone get into your head saying you can’t feed your own child! Your body was made to do it, just keep trying.

🙏🏼Ask for help when needed! REAL HELP from a person that is certificated into giving you advise on how to latch your baby and how to feed your baby is sooo important.

🤎Trust your body! It knows exactly what your baby needs. Not only at the beginning of the journey but throughout the whole journey of breastfeeding.

☀️Be fully present! - in the newborn stage I found myself sometimes scrolling while breastfeeding (because that is almost everything you do with a newborn 🤭) but now, I always try my best to simply just be there and acknowledge that you don’t get to breastfeed your baby twice. Every second is priceless and unique and is a great privilege to actually bond with you baby, just by being fully there.

What other lessons can you add here? Leave a comment down below 👇🏼

So grateful for this journey 🥹✨💜

23/07/2026

Sunt curioasă ce răspunsuri îți vin la această întrebare așa că te invit să îmi lași în comentarii răspunsurile tale👀👇🏼✨

alături de & Breathwork sunt două metode de lucru cu respirația dar și cu mintea conștientă și subconștientă, care pe mine m-au ajutat să scot la suprafață tot ceea ce cred despre naștere și viață și m-au susținut în a transforma conștient și în întregul corp aceste convingeri pentru a fi în beneficiul meu🌻

Dacă și tu simți că a venit momentul să schimbi ceva în viața ta, ori poate te pregătești să primești o nouă viață în brațele tale și vrei să o întâmpini cu blândețe și iubire🥹 te invit alături de noi într-un cu și despre ta prin respirație 🌬️

🙏🏼Stai pe aproape pentru mai multe detalii🪶

Postcards from Corfu🇬🇷 & Colibri Spirit Festival 🌺 Such a blessing to enjoy this magical island 🏝️ together with the fam...
19/07/2026

Postcards from Corfu🇬🇷 & Colibri Spirit Festival 🌺

Such a blessing to enjoy this magical island 🏝️ together with the family and lovely friends 🥰

I want to share a with you, something that it might be not seen here👀

This year I was the “lucky” winner of the giveaway organized by Spirit and at that moment when I found out, we didn’t have the Van - it was at my parent’s house ready to be sold… but didn’t happen - we didn’t have the money for such a big journey and Dan didn’t have a ticket - because my prize was only one entry🥹.
But there was something in me that knew we have to be there.

So we did😄

After long conversations and arguments with my parents, they gave us back the - we are still selling it but we might as well use it until it happens - and we managed to get some resources to buy another ticket & pay our ride 🙏🏼

It is not easy to afford different things when your only income is based on the events you are organising and other donations you may or may not receive 😅 But we chose to live like this and even if sometimes it might get stressful, the freedom that we have in choosing what to do and where to go is way more rewarding than the idea to depend on a 9-5 job … that is just our perspective 🙃

And also there is a in me, that universe will provide whenever something is right for me🥹 I always tell this to DanTihoi and somehow things are shifting in our favor 🤭

So here are our sweet memories from this beautiful journey ✨ and I bring gratitude for everyone and everything that contributed for this to actually happen🙏🏼

Thank you🩵Thank you Corfu🌱Thank you Greece🇬🇷 Thank you Colibri Spirit Festival 🥹 Thank we🥹🙏🏼

Tu când te-ai adunat ultima dată în cerc cu alte mame?🤗De ziua Mariei Magdalena ne adunăm într-un spațiu de prezență, su...
15/07/2026

Tu când te-ai adunat ultima dată în cerc cu alte mame?🤗

De ziua Mariei Magdalena ne adunăm într-un spațiu de prezență, susținere și (re)conectare cu înțelepciunea maternă și feminină care trăiește în fiecare dintre noi.

Te invităm la cercul de mame în ritmul pământului, un spațiu cald în care vom încetini, ne vom asculta și ne vom întoarce către esența noastră.

Vom împleti momente de împărtășire în cerc cu exerciții blânde inspirate din meditații ghidate, respirație conștientă, mindfulness, mișcare și exprimare creativă. Câte puțin din fiecare, într-un ritm firesc, care să susțină conectarea cu noi înșine și cu celelalte mame.

📅 22 iulie
🕓 16:00–18:00
💻 Online, pe Zoom

Dacă ești mamă și simți că ai nevoie de un spațiu în care să fii ascultată, susținută și să te reconectezi cu tine, spațiul ăsta este pt tine 🤍

✨ Pentru a participa, scrie-ne un mesaj privat sau lasă în comentarii cuvântul “MAMA”, iar noi îți vom trimite formularul de înscriere. Participarea se face pe baza citirii & completării acestui formular🙏🏼

Te așteptăm cu brațele și inimile deschise,
Andreea si Ana🤗

  ești gata să respirăm conștient și conectat pentru a deschide porțile subconștientului nostru și a renaște?🌬️    aduce...
14/07/2026

ești gata să respirăm conștient și conectat pentru a deschide porțile subconștientului nostru și a renaște?🌬️

aduce multă blândețe în procesul tău de a lucra cu respirația conștientă, în așa fel încât sistemul tău nervos să se simtă în siguranță să aducă tipare subconștiente la suprafață care prin intenție și atenție, să îți dai voie să le dizolvi🔥

Pentru mine, să lucrez cu propriul proces de naștere/ copilărie & credințe limitative prin respirația mea a adus multe conștientizări și schimbări în viața mea. Acum mi-e mult mai ușor să îmi dau seama că nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat la naștere -sau în copilărie- și că am puterea să pot alege ce cred despre ceea ce mi s-a întâmplat, pentru a avea o influență benefică asupra realității mele🌸

Hai și tu sâmbătă să înțelegi despre ce e vorba și să iei o gură proaspătă de aer care să îți susțină nu doar sistemul nervos, ci și celalalte sisteme autonome din corp să ajungă la echilibru și armonie🪷✨

📍 Studio DIN STELE | un loc pentru TINE
🗓️18 iulie 👉🏼 11 - 13 am
🌱Participarea prin dăruire - tu alegi valoarea experienței tale.
❣️Locuri limitate❣️

🔛Adu cu tine un jurnal cu un pix, o eșarfă sau ceva de acoperit ochii și vino pe stomacul gol pentru o experiență completă 🔥 (ori ultima masă cu 2 ore înainte)

Acum ia o respirație profundă și scrie-mi ca să îți rezervi locul🤭🤗

13/07/2026

Sound on 🔉 ca să înțelegi ce zic😍

Ideea e simplă🥹

🧑‍🧑‍🧒De când suntem părinți, cel mai fain e să mergem în locuri în care mai sunt și alți părinți cu lor.

Și și mai fain e când sunt de vârste apropiate și îi putem lăsa să interacționeze împreună urmărindu-i cu încredere din apropiere, povestind - ca între - de ale vieții provocări 😅

E un sentiment unic, cred că doar ca părinte îl înțelegi mai în profunzime🤭 pare că s-a reunit satul de mult pierdut în orașe mari și zgomotoase…

Da’ ce voiam să vă zic e că noi știm un fain unde soarele răsare de două ori, aerul și apa sunt curate, ritmul este tihnit și străzile încă neasfaltate 🥰 și tare ne-ar plăcea să ne (re)vedem aici cu pruncii noștri 😍

Dacă și tu simți chemarea satului scrie-mi și îți dau mai multe detalii în privat🤗

Aici las doar atât:
📍Rimetea, AB
🗓️21-23 August
🧑‍🧑‍🧒 pentru părinți cu bebeluși/toddleri mici (3 - 24 luni) - sunt bineveniți și frații/surorile mai mari dacă e cazul🤗
❣️loc doar pentru 6 familii

🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼🌼

Și da, am șosete de lână în luna iulie🤭😋

Ne-am simțit tare bine la ultima sesiune de     la   Matka Studio așa că revenim cu mare drag înapoi săptămâna următoare...
03/07/2026

Ne-am simțit tare bine la ultima sesiune de la Matka Studio așa că revenim cu mare drag înapoi săptămâna următoare 🥳✨

Swipe 🔛 dacă vrei să citești și niște feedback-uri sincere de la participanți 🥹🙏🏼 și haide și tu cu noi în această sesiune dacă ești gata să lucrezi conștient cu propria ta respirație 🌬️

Ne vedem Joi👀
🗓️9 Iulie
🕒de la 19 la 21
📍 la Matka Studio

🌱Participarea este tot prin dăruire - adică dăruiești la final cât simți că a valorat pentru tine această experiență 🙏🏼

☀️Locurile sunt limitate asa că te rugăm să îți anunți prezența!

Hopefully I’m not late for the     and International     post🤭 🔛Swipe to see my journey of Yoga & how I celebrated Summe...
22/06/2026

Hopefully I’m not late for the and International post🤭

🔛Swipe to see my journey of Yoga & how I celebrated Summer solstice ☀️

P.S. I think this photo is the best one to celebrate and represent them both🔥🌞🌱

Yoga has been the generator of my expansion in consciousness and I am so so grateful for getting to practice it & to teach it🥹🙏🏼

Truth being said, I’m feeling a little nostalgic to guide you all through this wonderful experience of getting to know your body, mind & soul in the most profound way🥰

My body needed a break and my brain as well since is rewiring everything in the matresence 😅
Now I fell more than before that my body needs to move, in so many different ways that I can’t say that only one style of yoga asana is right for me🤭

So maybe our practice will look different 👀 Let’s see🤗

Summer Solstice for me is the celebration of beauty 🪷 Of flowers and aromas🌼 Of light & creation🌻

☀️This photo is from last year, while roaming free with our little newborn on the hills of Rimetea, collecting Yellow Bedstraw (Sânziene) - the wildflower of the season known in Romania to be used by the women in different traditions, such as creating a flower crown and gather in circles around the fire to sing and to tell stories or sleeping with it under the pillow to dream your lover🌝🌚

If you know other ways of using it leave a comment with it👀

Also last year, having my first Yoga Class at festival in my postpartum era🥹

I had so many emotions, it felt like I was teaching for the first time again only that this time the class was full😍

Grateful for this opportunity and I am really looking forward to see you again on the mat this summer either online or offline in beautiful surroundings 🥰

This year - one day before summer solstice - we made a hike together in my favorite place in my hometown 🥰

I was very excited to show my daughter and my partner this lovely place. Also really grateful to get to spend the whole day in nature, after full days in the city😆 Really needed this recalibration 🙏🏼

And we found some delicious mushrooms that we cooked for dinner 🍄‍🟫 It feels so magical to forage your own

Address

Brasov

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ananda Yatra Yoga posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Ananda Yatra Yoga:

Shortcuts

Share