19/08/2026
În 1878, portul Constanța avea 200 de metri de dig și 4 hectare de incintă - în 1909, când Carol I tăia panglica inaugurală, devenise unul dintre cele mai mari porturi ale Europei, cu silozuri de 45 de metri înălțime care dominau orizontul Mării Negre.
Povestea începe cu două mii de ani în urmă, când grecii au fondat aici un centru de schimb comercial pe care l-au numit Tomis. Poetul Ovidius, exilat la Tomis de împăratul Augustus, a descris în Tristele și Ponticele un loc aspru, bătut de vânturi, la marginea lumii civilizate. Portul cunoaște apoi o perioadă prosperă sub romani, iar orașul preia numele împăratului Constantin.
Secole de stăpânire otomană au transformat Constanța într-un mic port numit Küstendge. În 1857, autoritățile turcești au concesionat construcția portului și a căii ferate Cernavodă-Constanța companiei engleze Danube and Black Sea Railway. Englezii au ridicat un far genovez pe stânca din colțul sud-estic și au tras primele șine, dar portul rămânea modest.
Totul s-a schimbat pe 14 noiembrie 1878, când Dobrogea a intrat oficial în componența României. Carol I a văzut imediat potențialul strategic al locului. Un port la Marea Neagră putea transforma România dintr-o țară agrară închisă într-o putere comercială cu acces direct la rutele maritime internaționale.
Lucrările de construcție și modernizare au început oficial pe 16 octombrie 1896, după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. Trei ani mai târziu, în 1899, Carol I l-a numit pe Anghel Saligny - constructorul podului de la Cernavodă, cel mai lung pod din Europa la acea dată - director al lucrărilor Portului Constanța.
Saligny nu venea cu mâinile goale. Între 1884 și 1889, la Brăila și Galați, construise în premieră mondială silozuri din beton armat. Era o tehnologie pe care nimeni nu o mai încercase pentru depozitarea cerealelor. La Brăila, magazia de cereale avea 120 de metri lungime și 30 de metri lățime, cu 336 de silozuri individuale și o fundație care cobora la 9,5 metri adâncime.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să construiești un port modern pe un țărm aproape gol, cu tehnologiile de la începutul secolului XX. Fiecare dig, fiecare cheie, fiecare siloz era o provocare inginerească într-o epocă fără excavatoare hidraulice sau macarale cu motor.
La Constanța, Saligny a aplicat tot ce învățase. Împreună cu arhitectul Petre Antonescu, a proiectat patru silozuri și un uscător de cereale. Clădirile aveau 44,6 metri înălțime - echivalentul unei construcții cu 16 etaje - și înglobau cele mai noi tehnologii ale vremii, inspirate de arhitectura zgârie-norilor americani. Fiecare siloz cuprindea 250 de compartimente din beton armat, cu o capacitate totală de circa 30.000 de tone de cereale.
Compartimentele fuseseră gândite cu un diametru calculat precis astfel încât bobul de grâu să nu se spargă nici la impactul cu pereții, nici în timpul depozitării. Debitul practic al unei magazii era de 125 de tone pe oră la primire și 200 de tone pe oră la predare. Estacadele suspendate la 23 de metri deasupra nivelului mării permiteau încărcarea simultană a mai multor nave.
Pe 27 septembrie 1909, în prezența regelui Carol I și a familiei regale, portul Constanța a fost inaugurat oficial. La acea dată, avea un dig de larg de 1.377 de metri, digul de sud de 1.497 de metri cu farul roșu, mii de metri de cheiuri, silozuri monumentale și cale ferată. Suprafața platformei portuare ajunsese la 119 hectare. Două zile mai târziu, vaporul Iași încărca primul transport de cereale pentru export.
Te-ai întrebat vreodată cm a reușit România să devină unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din Europa la începutul secolului XX? Răspunsul stă în viziunea lui Carol I și în geniul lui Anghel Saligny. Grâul din toată Câmpia Română era adus pe calea ferată la Constanța și de acolo pleca pe nave spre piețele internaționale.
Al doilea siloz a devenit operațional în iulie 1910, iar al treilea și uscătorul au fost finalizate între 1912 și 1915. În perioada interbelică, portul a crescut constant. S-au adăugat o uscătorie de porumb, clădirea administrației portuare și un doc plutitor. Traficul a atins 6,2 milioane de tone în 1937, cifră care situa Constanța între primele porturi europene. În 1938, volumul traficului era de peste 4 milioane de tone, din care aproape 4 milioane erau destinate exportului - în principal țiței, material lemnos și produse agricole.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a lovit portul devastator. Peste 120 de raiduri ale aviației sovietice au avariat infrastructura, iar în 1944 sovieticii au confiscat flota militară și comercială românească. Din 1967 au început lucrările de extindere spre sud, iar în 1984 s-a inaugurat Canalul Dunăre - Marea Neagră, care a deschis un nou capitol în istoria portului. Vârful de trafic a fost atins în 1988, cu 62,3 milioane de tone operate.
Dar cea mai neagră zi din istoria portului a fost 4 ianuarie 1995. O furtună devastatoare s-a dezlănțuit asupra Constanței, scufundând nave la mică distanță de țărm sau chiar la cheiuri. 54 de marinari și docheri au murit în câteva ore.
Astăzi, Portul Constanța acoperă o suprafață de aproape 3.926 de hectare și este cel mai mare port de la Marea Neagră. Silozurile lui Anghel Saligny stau încă în picioare în danele 17-18, după mai bine de un secol, dominând platforma portuară cu siluetele lor de 45 de metri. Două dintre ele au fost restaurate cu fonduri europene între 2012 și 2015. Iar când le privești de pe cheiul portului, îți dai seama că viziunea unui rege german venit pe un tron românesc și geniul unui inginer franco-român crescut la Tecuci au construit ceva care a supraviețuit două războaie mondiale, o revoluție și un secol de neglijență.
