12/06/2026
La spital, aștept un medic, să îmi dea o rețetă. Pe hol, o bătrânică cochetă, se mișcă ușor. Pare tare fragilă, dar are o privire caldă. E elegantă și zâmbește, deși evident nu se simte în cea mai bună formă. La un moment dat scapă din mână dosarul pe care îl duce. Foile cu analize se risipesc pe jos. O asistentă se apleacă să o ajute, dar bunicuța o respinge:
- Mulțumesc, dar mă descurc singură!
🤔Și dintr-o dată am avut acest gând: câtă singurătate încape în „Mă descurc singur/ă”? Câtă izolare și câtă frică de vulnerabilizare. Mai ales când ajutorul e un gest atât de simplu pentru celălalt și atât de dificil pentru tine.
E drept că lumea în care trăim aplaudă și încurajează această hiper-independență. Dar, 𝙘𝙖 𝙛𝙞𝙞𝙣𝙩̦𝙚 𝙨𝙤𝙘𝙞𝙖𝙡𝙚 𝙘𝙚 𝙨𝙪𝙣𝙩𝙚𝙢, 𝙘𝙧𝙚𝙙 𝙘𝙖̆ 𝙛𝙚𝙧𝙞𝙘𝙞𝙧𝙚𝙖 𝙨𝙩𝙖̆ 𝙢𝙖𝙞 𝙙𝙚𝙜𝙧𝙖𝙗𝙖̆ 𝙞̂𝙣 𝙞𝙣𝙩𝙚𝙧𝙙𝙚𝙥𝙚𝙣𝙙𝙚𝙣𝙩̦𝙖̆. Să fii suficient de curajos încât să întinzi mâna să primești ajutor, știind că, la rândul tău, și tu ai capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți.
Noroc că asistenta a ignorat ceea ce auzise. A strâns rapid toate hârtiile și i le-a întins femeii:
- Sigur că vă descurcați, dar dacă tot eram eu pe-aici...
Știu că e o postare cam prea filosofică pentru vineri seara, dar poate în week-end apare o situație în care ați putea cere ajutorul cuiva și fără postarea mea ați fi tentați/tentate să îl refuzați cu prea mare ușurință 😇