04/09/2026
Săptămâna asta am întâlnit pe cineva care se referea la serviciu spunând „nebunia de la job”.
Apoi mi-a povestit că îi place ceea ce face, că îi plac oamenii cu care lucrează și îi e comod să comunice eficient cu ei. Că acest job îi asigură servicii medicale premium pentru ea și familia ei. Și că termină programul la o oră care îi permite să își ia fetița de la grădiniță la ora 16. Da, încărcarea e mare, mai ales pentru că are o colegă în concediu de creștere a copilului, iar șefa e uneori... nu foarte calmă. Nu am întrebat despre salariu sau despre alte avantaje. Doar i-am sugerat să schimbe pentru o vreme felul în care se referă la serviciul ei. Pentru că vorbele pe care le folosim nu descriu realitatea. De cele mai multe ori descriu lentila prin care privim acea realitate. Explic imediat ce și cum.
Când folosești cuvinte precum „nebunie”, „haos”, „balamuc”, sistemul tău nervos nu stă să facă analiză pe text. El ia informația ad-litteram și reacționează în consecință. Subconștientul traduce „nebunie” prin „un mediu nesigur, în care orice este posibil” și „comandă” eliberarea de cortizol în sânge. Nejustificat, dacă muncești într-un birou. Totuși umerii ți se încordează, respirația devine superficială, digestia este deficitară, iar creierul trece pe modul de supraviețuire. Rezultatul? Obosești în primul rând din pricina tensiunii, nu neapărat a volumului real de muncă.
Ce poți face?
Să reformulezi. În loc de „o nebunie”, poți spune „o zi plină”. În loc de „haos general”, „se întâmplă multe lucruri simultan”. În loc de „balamuc”, „Am nevoie de 10 minute să fac ordine în priorități”.
Atenție, nu e deloc vorba despre pozitivism toxic. Și nici despre a te minți frumos. E despre precizie lingvistică. Pentru că dacă îi spui minții tale că pleci la spitalul de nebuni, va vedea un pericol în orice persoană care se apropie. Pe când dacă îi spui că ai de rezolvat in puzzle destul de complex, va începe să caute soluții.
