10/06/2026
"Mulți muzicieni se confruntă cu probleme care nu sunt izolate: cercetările arată că între 70% și 90% dintre artiști dezvoltă, de-a lungul carierei, probleme musculo-scheletale asociate practicii instrumentale (inclusiv tendinită, sindrom de tunel carpian, distonie focalăși sindromul de impingement al umărului, care pot provoca durere, slăbiciune și pierderea dexterității). Când vine vorba de sănătate mintală, anxietatea de performanță – music performance anxiety (MPA) – afectează un număr copleșitor din muzicieni, uneori într-o formă debilitantă care poate reduce drastic calitatea interpretării, dar și traseul profesional și chiar viața artistului.
Dacă instrumentele noastre nu sunt gândite pentru noi, cât de mult putem să ne „pliem” pe ele, și cât de mult ar trebui să se adapteze ele corpului nostru? Ergonomia instrumentului nu înseamnă doar confort, ci prevenție, protejarea sănătății și crearea unei relații armonioase între corp/minte și arta interpretativă. Iar dacă totuși avem un instrument standard pe care trebuie să-l „îmblânzim”, cm reușim să îmbinăm aspectele fizice și psiho-emoționale astfel încât, la finalul zilei, să nu devenim propriii noștri sabotori?"
Ca un fost muzician de performanță, pianist, pot sa confirm cele de mai sus! Acum, ca și kinetoterapeut, pot face o corelație mult mai bună între biomecanica miscărilor unui muzician, postură și legatura dintre efortul emoțional și cel fizic!
În anii mei de școală unii părinții își scuteau copiii de la orele de sport de tema accidentărilor! Da acesta poate fi un risc, dar riscul acesta există oricând și oriunde, nu doar la ora de sport !
Un muzician are nevoie de o condiție fizica bună la fel ca un sportiv! De încalzire înainte de studiul propriu-zis, de o disciplină și o igienă corporală la fel ca un sportiv!
Baiețelul meu este acum, la rândul lui, la colegiu de muzică. La ultimul atelier de mișcare pe care l-am ținut la școală le-am vorbit copiilor exact despre aceste lucruri: despre postură, despre cm sa isi mențină articulatiile și corpului sănătos, ce exercitii pot face pentru relaxarea mainilor si a spatelui și pentru prevenirea crampelor mai ales la nivelul degetelor.
Fiecare instrument are particularitațile lui, astfel postură și biomecanica instrumentistului este diferită, la fel și bolile profesionale care pot apărea în timp!
„Nu-mi amintesc ultima dată când am cântat fără măcar o urmă de durere, fără ca inima să-mi pulseze ca o bombă de adrenalină sau fără să-mi construiesc, înaintea fiecărui eveniment, un întreg scenariu de presiuni imaginare”, mărturisește pianista Cristina Gârbea.
Mulți muzicieni se confruntă cu probleme care nu sunt izolate: cercetările arată că între 70% și 90% dintre artiști dezvoltă, de-a lungul carierei, probleme musculo-scheletale asociate practicii instrumentale (inclusiv tendinită, sindrom de tunel carpian, distonie focalăși sindromul de impingement al umărului, care pot provoca durere, slăbiciune și pierderea dexterității). Când vine vorba de sănătate mintală, anxietatea de performanță – music performance anxiety (MPA) – afectează un număr copleșitor din muzicieni, uneori într-o formă debilitantă care poate reduce drastic calitatea interpretării, dar și traseul profesional și chiar viața artistului.
„Începusem din disperare să încerc orice: untură de urs, ulei de canabis, uleiuri esențiale, creme cu diclofenac, cremă pentru cai, nămol, venin de albină, arnică, apă cu magneziu, lipitori, injecții, acupunctură, dry needling, MBST sau soluții creative – să-mi leg mâna de corp noaptea, ca să nu o contorsionez în somn și să mă trezesc direct cu dureri...”, spune o colegă a Cristinei.
Dacă instrumentele noastre nu sunt gândite pentru noi, cât de mult putem să ne „pliem” pe ele, și cât de mult ar trebui să se adapteze ele corpului nostru? Ergonomia instrumentului nu înseamnă doar confort, ci prevenție, protejarea sănătății și crearea unei relații armonioase între corp/minte și arta interpretativă. Iar dacă totuși avem un instrument standard pe care trebuie să-l „îmblânzim”, cm reușim să îmbinăm aspectele fizice și psiho-emoționale astfel încât, la finalul zilei, să nu devenim propriii noștri sabotori?
🔗 Află în articolul scris de Cristina Gârbea pe Scena9.ro: https://www.scena9.ro/article/problemele-medicale-muzica-angelica-postu-interviu
📷 Imagine copertă: arhiva Fortepan