13/10/2026
Cinci ani din viață i-au fost luați Anei pentru o faptă pe care susținea că nu o comisese. În tot acest timp, un singur om nu s-a îndoit nicio clipă de ea: tatăl său. Bătrânul era convins că fiica lui fusese victima unei înscenări și îi promisese că adevărul avea să iasă cândva la lumină.
În ziua eliberării, Ana nu avea decât o geantă veche, câteva haine și dorința de a ajunge cât mai repede acasă.
Numai că acolo o aștepta prima lovitură.
În curtea în care crescuse se aflau soțul ei și mama acestuia. Se instalaseră în casa tatălui Anei și se comportau de parcă locul le-ar fi aparținut dintotdeauna.
— Unde este tata? întrebă Ana, simțind deja că ceva nu era în regulă.
Soacra o privi rece.
— Tatăl tău? A murit anul trecut. A tot întrebat de tine înainte să se ducă, dar ce rost avea să chemăm acasă o femeie aflată la închisoare?
Ana simți că i se taie picioarele.
— Tata a murit și voi nu mi-ați spus?
— Ce mai contează acum? răspunse femeia. Casa a rămas la noi. Pentru tine nu mai este nimic aici. Pleacă!
Și, înainte ca Ana să mai poată spune ceva, ușa casei părintești i se închise în față.
Rămase câteva clipe în curte, incapabilă să se miște.
În cinci ani își imaginase de sute de ori momentul întoarcerii. Își văzuse tatăl așteptând-o la poartă, cu brațele deschise. Își imaginase că va putea începe din nou.
În schimb, aflase în câteva minute că omul care o așteptase cel mai mult nu mai exista și că propria casă îi fusese luată.
Nu știa unde să meargă.
Apoi se gândi la cimitir.
Dacă nu mai putea vorbi cu tatăl ei, măcar putea să-i aprindă o lumânare.
Ajunsă acolo, începu să caute printre cruci. Îi știa locul de veci al familiei, dar numele tatălui nu apărea nicăieri.
Atunci îl zări pe nea Ion, bătrânul care îngrijea cimitirul de când Ana era copil.
Bărbatul o recunoscu imediat.
— Ana?
Ea izbucni aproape în plâns.
— Unde este tata? Nu-i găsesc mormântul.
Bătrânul rămase tăcut câteva secunde, apoi se apropie.
— Nu-l mai căuta aici.
Ana îl privi nedumerită.
— Cum adică?
— Tatăl tău a venit la mine cu puțin timp înainte să moară. Știa că nu mai are mult. Și știa și că, atunci când vei ieși, primul lucru pe care îl vei face va fi să-l cauți.
Inima Anei începu să bată nebunește.
— Ce mi-a ascuns?
Nea Ion o conduse într-o încăpere mică de lângă capelă și scoase dintr-un dulap un pachet învelit într-un prosop vechi, brodat cu flori.
— Mi-a spus să nu-l dau nimănui. Nici soțului tău, nici mamei lui. Numai ție.
Ana recunoscu imediat prosopul. Fusese al mamei sale.
Îl desfăcu încet.
Înăuntru se aflau mai multe documente, câteva fotografii și un plic pe care tatăl ei scrisese de mână:
„Pentru Ana. Dacă citești asta, înseamnă că eu n-am mai apucat să-ți spun adevărul.”
Degetele îi tremurau atât de tare încât abia reuși să deschidă plicul.
Citi primele rânduri.
Apoi se opri.
Se uită la documentele ascunse sub scrisoare și simți cm i se taie respirația.
Tatăl ei nu murise fără să facă nimic.
În ultimul an de viață descoperise ceva despre condamnarea ei.
Și, mai ales, aflase cine avusese de câștigat din faptul că Ana ajunsese după gratii.
Iar numele trecut pe primul document era chiar al unei persoane care, cu numai o oră înainte, îi spusese să dispară din propria casă...
