Ramona M. Covrig

Ramona M. Covrig psihoterapeut

23/05/2026
22/05/2026

La streașina casei, chiar lângă ușa de la intrare, doi codruși și-au făcut cuib. Își cresc puii acolo, sub acoperișul nostru, iar patru guri gălăgioase se trezesc ca din amorțire de fiecare dată când unul dintre părinți se încumetă să se avânte spre cuib. O adevărată faptă de vitejie. Și-au rânduit casa cu migală: danteluțe de iarbă uscată, catifeluri moi, mușchi verde cules cu răbdare și lipit cu sudoare și crez. Acum, de când ne-am aciuat și noi pe lângă casă, parcă noi suntem cei care deranjăm. Părinții sunt neobosiți. Aduc în cioc gâze și musculițe, într-un du-te-vino fără odihnă. Se opresc mai întâi precaut pe firul electric, apoi coboară smerit pe gard și mă țintuiesc cu privirea, făcând salturi țanțoșe și scoțând sunete care se vor aspre și amenințătoare. Ea își infoaie penele și se rotește ca un titirez, apoi dispare după o firidă, încercând să vadă dacă m-am speriat. El e mai sobru. Prinde o gâză, zboară drept spre cuib, lasă prada și primește imediat aplauzele corului gălăgios de pui. Apoi pleacă iar, după un nou festin. Ea, în schimb, pare mai atentă la primejdii. După atâtea manevre de camuflaj și asigurări că nimeni nu vede drumul spre cuib, obosește uneori și mai mănâncă din musculița prinsă. El vine, aduce, pleacă. Ea veghează prudentă sau se rotește amenințător, apoi înghite și ea câte o musculiță. Și iar pleacă. Și tot așa.

Împărțim același spațiu după legea nescrisă a „primului venit, primul servit” și, de cele mai multe ori, ajungem la pace. Eu cedez prima. Mă retrag în hamac — o pedeapsă greu de îndurat — sau sub copacul roz. De câteva zile, de când pare mai stresată și mănâncă mai bine, ea s-a făcut puțin mai durdulie. Se încordează mai rar și pare mai preocupată de penajul ei. Se scarpină și își netezește penele până la plictiseală. El vine și pleacă. Vine, livrează și pleacă. Ea pare mulțumită. Pe gardul zidit găsește mereu furnici, gâze și larve căzute din plopul încă tânăr, pe care vântul îl scutură din zori și până noaptea. Cu timpul, parcă a început să mă tolereze. Astăzi a intrat în cuib cu o gâză în cioc fără să-mi mai cânte bezmetic acel tril înșelător și certăreț. Nu știu cât vor mai sta puii în cuib, dar după cm li se văd deja ciocurile pe marginea lui, într-o zi vor zburda și ei prin aer. Acum doi ani, alți codruși și-au întemeiat familia sub același acoperiș. Erau mai sociabili și mai tandri unul cu altul. Se lipeau din când în când, ca un cuplu obișnuit cu dragostea. Perechea aceasta tânără pare însă mai degrabă un cuplu parental: practici, atenți, mereu la datorie.

Dar nu e puțin lucru să cooperezi atât de frumos la sarcina comună de a-ți crește puii până când vor prinde curajul cerului. Iar astăzi — și probabil încă multe zile de acum înainte — vom mai sta împreună, privindu-ne reciproc. Și cine știe… poate, la final, îmi vor lăsa și mie o râmă sau o gâză drept semn de pace. Cu sau fǎrǎ semnul de pace se vor întoarce într-o zi turnați în alte trupuri.

19/05/2026

În ultimii ani, discuțiile despre sănătatea mintală au ieșit treptat din zona tabuului, însă pentru foarte mulți oameni accesul real la psihoterapie a rămas aproape imposibil. Psihoterapia este adesea primul lucru la care oamenii renunță.

Inițiativa , susținută de Nicu Ștefănuță, propune un lucru simplu, dar profund necesar: decontarea a 30 de ședințe de psihoterapie pentru cei care au nevoie de sprijin. Nu este doar o măsură administrativă sau un proiect de sănătate publică. Este o recunoaștere a faptului că anxietatea, depresia, burnout-ul, trauma și epuizarea emoțională sunt probleme reale, care afectează milioane de oameni și care nu dispar doar pentru că alegem să nu vorbim despre ele.

În România încă există ideea că trebuie „să te descurci singur”, că vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune sau că psihoterapia este rezervată doar celor privilegiați. Tocmai de aceea, o astfel de inițiativă are și o puternică valoare socială: normalizează cererea de ajutor și transmite că sănătatea mintală merită aceeași atenție ca sănătatea fizică. Nimeni nu ar trebui să fie nevoit să aleagă între a merge la psihoterapie și a-și plăti facturile.

30 de ședințe pot însemna începutul unui proces real de vindecare. Pot însemna prevenție înainte ca suferința să devină cronică. Pot însemna sprijin pentru adolescenți, părinți, studenți, oameni care trec prin pierderi, abuzuri, anxietate sau perioade de colaps emoțional. Iar pe termen lung, investiția în sănătatea mintală înseamnă și o societate mai sănătoasă, mai empatică și mai funcțională.

nu vorbește doar despre psihoterapie. Vorbește despre demnitate, acces egal la sprijin și despre curajul de a construi politici publice care pun oamenii pe primul loc.

Institutul de Psihologie si Psihoterapie AdlerianaMara PriceputuElena UngureanuEuropees Parlement in België / Parlement ...
14/05/2026

Institutul de Psihologie si Psihoterapie Adleriana
Mara Priceputu
Elena Ungureanu
Europees Parlement in België / Parlement européen en Belgique
Nicu Ștefănuță

Onorată sǎ particip la evenimentul „Breaking the Silence: Mental Health in Europe”, organizat în Parlamentul European, l...
13/05/2026

Onorată sǎ particip la evenimentul „Breaking the Silence: Mental Health in Europe”, organizat în Parlamentul European, la Bruxelles, pe 12 mai, la inițiativa lui Nicu Ștefănuță.

A fost o oportunitate valoroasă de a aduce în discuție una dintre cele mai importante provocări ale Europei contemporane: accesul echitabil la servicii de sănătate mintală și recunoașterea profesiei de psihoterapeut la nivel european.

În calitate de Președinte al Comisiei de Certificare Europeana ca Psihoterapeut, din cadrul Federației Române de Psihoterapie, am subliniat necesitatea unei recunoașteri reale și coerente a calificărilor psihoterapeuților în toate statele membre, menținând în același timp standarde înalte de formare, etică și protecție a pacienților.

Avem deja baza profesională — ceea ce lipsește este decizia politică și coordonarea.

Mulțumesc lui Nicu Ștefănuță și întregii echipe pentru organizarea acestui dialog esențial și pentru deschiderea față de vocea profesioniștilor din domeniul sănătății mintale.

Recunoștință tuturor participanților, colegilor și reprezentanților europeni prezenți pentru implicare, pentru ideile împărtășite și pentru dorința comună de a construi un viitor mai coerent și mai accesibil pentru psihoterapie și sănătate mintală în Europa.

Relatez mai jos discursul sustinut:

,,Stimați membri ai comisiei, distinși colegi,

În rolul meu de președinte al Comisiei de Certificare Europeanǎ ca Psihoterapeut din cadrul Federației Române de Psihoterapie, și cu o experiență de peste 15 ani de activitate în cadrul acestei comisii, am evaluat și recomandat numeroși profesioniști pentru certificarea europeană. Această experiență mi-a oferit o perspectivă clară: mobilitatea şi a dreptului de muncǎ a psihoterapeuților în Uniunea Europeană este necesară, dar încă insuficient susținută.

În întreaga Europă, ne confruntăm în continuare cu inegalități majore în accesul la psihoterapie, precum și cu o recunoaștere neuniformă a profesiei. Deși există cadre europene, precum Directiva 2005/36/CE, aplicarea acestora în domeniul psihoterapiei rămâne limitată din cauza diferențelor dintre legislațiile naționale și standardele profesionale.

În același timp, există un element care ne unește: angajamentul comun față de competență, etică și siguranța pacientului.

Organizații precum Asociația Europeană de Psihoterapie joacă un rol esențial în dezvoltarea unor standarde comune de formare, certificare și practică etică. Prin instrumente precum Certificatul European de Psihoterapie, avem deja o bază solidă pentru încredere și calitate profesională.

Cu toate acestea, nu este încă suficient.Mobilitatea ar trebui privită ca o oportunitate, nu ca o amenințare. Europa se confruntă cu un deficit de specialiști în sănătate mintală, iar mulți cetățeni nu au acces la servicii de psihoterapie. Facilitarea mobilității profesionale poate contribui la reducerea acestor dezechilibre.

Dar mobilitatea trebuie să meargă mână în mână cu menținerea unor standarde înalte — prin formare adecvată, supervizare, experiență clinică și responsabilitate etică.

Din experiența mea, ceea ce încă lipsește este o mai mare consistență, transparență și, mai ales, recunoaștere reciprocă între țări.

Și astfel ajung la întrebarea-cheie pe care doresc să o adresez factorilor de decizie:

Ce pași concreți pot fi luați la nivel european pentru a asigura o recunoaștere reală a calificărilor psihoterapeuților, menținând în același timp standarde înalte și coerente de formare și protecție a pacienților în toate statele membre?

Cred că forumuri precum Parlamentul European oferă un spațiu esențial pentru a avansa această discuție și pentru a construi un viitor mai coerent pentru psihoterapie în Europa. Avem deja baza profesională — ceea ce lipsește este decizia politică și coordonarea.

Vă mulțumesc.
Ramona M. Covrig, Romania, Federatia Romana de Psihoterapie, presedintele comisiei de certificare europeana ca psihoterapeut din cadrul FRP

🌸Fiecare poveste spusă, fiecare emoție exprimată și fiecare pas făcut spre noi înșine....      Special OlympicsSpecial O...
08/05/2026

🌸Fiecare poveste spusă, fiecare emoție exprimată și fiecare pas făcut spre noi înșine....




Special Olympics
Special Olympics Europe Eurasia
Lions Clubs International Foundation
Samuel Family Foundation

Știați că, în cadrul Special Olympics European Week of Families, organizațiile din întreaga Europă aduc în prim-plan un ...
06/05/2026

Știați că, în cadrul Special Olympics European Week of Families, organizațiile din întreaga Europă aduc în prim-plan un subiect esențial: sănătatea familiilor persoanelor cu dizabilități intelectuale?

În această perioadă au loc întâlniri, discuții și inițiative dedicate atât sănătății fizice, cât și celei mentale — recunoscând rolul fundamental pe care familiile îl au în susținerea copiilor și în construirea unor comunități mai incluzive.

Mă bucur să fiu parte din această inițiativă și să contribui, în calitate de psihoterapeut, la un spațiu de dialog și sprijin pentru părinți și familii care au copii cu dizabilități. La București, în această săptămânǎ, împreunǎ cu Emilia Ispas, ne întâlnim cu un grup de părinți pentru a vorbi despre prevenția în sănătatea fizică și mentală, despre echilibru emoțional și resursele de care avem nevoie pentru a merge mai departe împreună.

Cred cu tărie că atunci când sprijinim familia, sprijinim întregul parcurs al copilului.



Curs de eticǎ în psihoterapieGr.12 Ippa Bucuresti9-10 mai/16 hFormator Ramona M CovrigCuprins 1.    Introducere2.    For...
06/05/2026

Curs de eticǎ în psihoterapie
Gr.12 Ippa Bucuresti
9-10 mai/16 h
Formator Ramona M Covrig

Cuprins



1. Introducere

2. Forme ale eticii si definitii

3. Principiile etice fundamentale

4. Luarea deciziilor etice

5. Calitatile psihoterapeutului

6. Codul etic CPR

7. Codul etic FRP

8. Competentele psihoterapeutului European

9. Genograma etica

De la basm la horror: „Capra cu trei iezi” și memoria fricii din copilărieIntroducerePoveștile copilăriei au fost dintot...
01/05/2026

De la basm la horror: „Capra cu trei iezi” și memoria fricii din copilărie

Introducere

Poveștile copilăriei au fost dintotdeauna considerate un spațiu al inocenței, al învățării morale și al siguranței afective. Generații întregi de copii au crescut ascultând seara basmele și poveștile lui Ion Creangă, transmise de părinți și bunici ca ritual al adormirii și al apropierii familiale. Totuși, dincolo de farmecul limbajului și de umorul specific autorului, unele dintre aceste povești ascund imagini dure, tensionate și chiar violente. Vizionarea întâmplǎtoare a unei ecranizări horror a poveștii „Capra cu trei iezi” mi-a readus în atenție întrebarea: cât de inocente au fost, în realitate, poveștile copilăriei?

Am văzut pe Cinemaraton ( treceam pe acolo folosind telecomanda) „Capra cu trei iezi” ecranizată pentru adulți, într-o variantă horror. Cum se știe, generații întregi de copii au fost adormiți sau liniștiți la culcare cu poveștile lui Ion Creangă. Poate unele dintre ele au fost mai blânde, însă „Capra cu trei iezi” cred că a produs în imaginația copiilor impregnarea cu scene sangeroase, reprezentarea violenței, a angoasei, a fricii teribile și a neîncrederii în lume. Povestea, deși aparent destinată educației morale, ascunde o dimensiune întunecată care devine evidentă atunci când este reinterpretată într-un registru horror.

Povestea ca avertisment și traumă

„Capra cu trei iezi” este, la suprafață, o poveste despre ascultare și consecințele neatenției. Mama îi avertizează pe iezi să nu deschidă ușa străinilor, iar cei care nu respectă regula sunt pedepsiți. Însă modul în care această lecție este transmisă depășește simpla morală. Lupul nu este doar un personaj negativ; el devine o figură a răului absolut, a pericolului care poate pătrunde în spațiul intim și sigur al casei.

Pentru un copil, scena în care iezii sunt omorâți și devorați nu este doar o întâmplare narativă, ci o imagine care poate rămâne puternic întipărită în memorie. Casa, locul protecției, devine scena crimei. Mama protectoare lipsește exact în momentul tragediei. Astfel, povestea introduce o teamă profundă: lumea nu este sigură, iar răul poate apărea oricând, chiar și atunci când te afli acasă.

Horror-ul deja prezent în textul original

Ecranizarea horror nu face decât să scoată la suprafață ceea ce exista deja în povestea originală. Literatura populară și basmele tradiționale nu au fost niciodată complet blânde. Ele au conținut cruzime, moarte, pedeapsă și răzbunare. În „Capra cu trei iezi”, violența nu este sugerată subtil, ci prezentată direct: sângele, oasele, capete rânjite în geam, corpul distrus și răzbunarea finală.

De fapt, horror-ul modern funcționează adesea pe baza acelorași mecanisme psihologice ca basmul popular: frica de necunoscut, amenințarea care pândește, izolarea și conflictul dintre bine și rău. Diferența este că filmul contemporan amplifică vizual ceea ce imaginația copilului făcea deja. Povestea lui Creangă nu devine horror prin adaptare; ea avea încă de la început semințele groazei.

Copilăria și întâlnirea cu frica

Copiii percep poveștile într-un mod profund emoțional. Ei nu separă ficțiunea de realitate și trăiesc intens imaginile descrise. În acest sens, poveștile violente pot funcționa ambivalent: pe de o parte, ele pregătesc copilul pentru ideea existenței răului; pe de altă parte, pot induce anxietăți și frici greu de explicat.

Frica din copilărie nu este doar o reacție de moment. Ea poate deveni parte din felul în care omul percepe lumea. Lupul din poveste devine simbolul străinului, al pericolului, al trădării și al lipsei de control. Copilul învață că nu toți cei care vorbesc frumos sunt de încredere și că aparențele pot ascunde intenții distructive.

„Capra cu trei iezi” nu este doar o poveste pentru copii, ci un text complex care vorbește despre frică, supraviețuire și pierderea inocenței. Adaptarea horror pentru adulți nu face decât să evidențieze dimensiunea întunecată prezentă deja în basmul original. Privită retrospectiv, povestea lui Ion Creangă poate fi înțeleasă nu doar ca lecție morală, ci și ca o confruntare timpurie cu ideea că lumea nu este întotdeauna sigură și că răul poate apărea acolo unde ne așteptăm cel mai puțin. În acest sens, poveștile copilăriei nu au fost doar refugii ale imaginației, ci și primele întâlniri cu umbrele existenței.

Epilog
Un detaliu important pe care îl adaug experienței acestei vizionări este reacția fizică și emoțională pe care filmul mi-a produs-o. La final, m-am ales cu o durere de cap, semn că tensiunea și intensitatea imaginilor au depășit simpla curiozitate cinematografică. M-am uitat la film cu gura căscată, prinsǎ între fascinație și disconfort, între amintirea poveștii copilăriei și reinterpretarea ei violentă, destinată adulților.

În timpul vizionării, mă gândeam că poate povestea repetată în copilărie fusese deja suficientă și că nu era nevoie de un film care să o transforme într-o experiență horror explicită. Totuși, pe măsură ce filmul avansa, am înțeles că pentru mine vizionarea a avut și un efect neașteptat: a reprezentat o confruntare matură cu fricile copilǎriei.

Văzând filmul cu mintea adultului, am avut senzația că pot privi altfel acea poveste care, în copilărie, mă impresiona fără apărare. Adultul din prezent a putut, într-un fel simbolic, să aline copilul care odinioară nu avea instrumentele necesare pentru a se proteja de imaginile și emoțiile basmului. Copilul care asculta povestea nu se apăra de ea; dimpotrivă, o rostea cu inocență, cu farmecul accentului moldovenesc și cu naturalețea unei lumi în care basmele erau adevăruri transmise de la o generație la alta.

Această întoarcere la „Capra cu trei iezi” nu a fost doar o experiență cinematografică, ci și una de memorie personală. Filmul a funcționat ca o oglindă în care s-au întâlnit două perspective: copilul care trăia frica fără să o înțeleagă și adultul care o poate numi, analiza și, poate, vindeca.

Iata o lista cu posibile efecte:

*Frica de necunoscut – copilul învață că lumea exterioară poate ascunde pericole invizibile și greu de controlat.
* Neîncrederea în ceilalți – figura lupului poate crea ideea că aparențele înșală și că oamenii pot ascunde intenții rele.
* Asocierea casei cu vulnerabilitatea – locul care ar trebui să fie sigur devine scena tragediei.
* Teama de abandon – absența mamei în momentul critic poate activa anxietatea separării.
* Interiorizarea vinovăției – copiii pot interpreta că neascultarea merită pedepse extreme.
* Fascinația pentru violență – scenele puternice rămân în memorie și pot fi reluate obsesiv în imaginație.
* Confuzia dintre morală și pedeapsă – lecția educativă se amestecă cu imaginea unei sancțiuni disproporționate.
* Formarea unei vigilențe excesive – copilul devine atent la pericole, uneori peste limita sănătoasă.
* Apariția anxietății nocturne – poveștile spuse înainte de culcare pot alimenta coșmaruri sau frici recurente.
* Percepția lumii ca spațiu ostil – răul pare omniprezent și inevitabil.
* Întărirea dependenței de figura protectoare – mama devine singura garanție a siguranței.
* Întipărirea imaginilor vizuale – descrierile crude pot rămâne active în memorie mult timp.
* Ambivalența față de basme – copilul iubește povestea, dar se teme de ea în același timp.
* Normalizarea ideii de răzbunare – finalul transmite că violența poate fi justificată moral.
* Înțelegerea timpurie a morții – copilul este pus în contact cu pierderea și distrugerea înainte de a le putea procesa complet.

Lista rǎmâne deschisǎ.

01/05/2026

Luna mai este dedicată conștientizării sănătății mintale/sufleteşti, o perioadă importantă în care atenția publică se îndreaptă către bunăstarea emoțională și psihologică. Mental Health Awareness Month încurajează oamenii să vorbească deschis despre emoții, stres, anxietate sau depresie, contribuind la reducerea stigmei asociate problemelor de sănătate mintală. În societatea modernă, sănătatea mintală/ sufleteascǎ este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Ritmul alert al vieții, responsabilitățile zilnice și presiunea socială pot afecta echilibrul emoțional al unei persoane. De aceea, această lună are rolul de a reaminti că este normal să cerem ajutor atunci când ne simțim copleșiți și că sprijinul psihologic poate face o diferență semnificativă. Conștientizarea sănătății psihice înseamnă și educație. Oamenii învață să recunoască semnele dificultăților emoționale, să fie mai empatici cu cei din jur și să promoveze discuțiile sincere despre starea de bine. Prin campanii, evenimente și conversații deschise, luna mai este o oportunitate de a încuraja grija față de sine și solidaritatea între oameni. A avea grijă de sufletul nostru este un pas esențial pentru o viață echilibrată, iar acceptarea vulnerabilității poate fi începutul vindecării și al unei relații mai bune cu noi înșine.

cireşul din balconul cabinetului( un titlu bun pentru o carte)
01/05/2026

cireşul din balconul cabinetului
( un titlu bun pentru o carte)

Address

Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ramona M. Covrig posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Ramona M. Covrig:

Share