16/06/2026
Ca psiholog, mi-as fi dorit mai mulți psihologi, medici,profesori să fie pe străzi în București și să scrie despre suferințele clienților lor LGBTI, despre discriminare, depresie și indignare.
Bucharest Pride este, pentru mulți oameni LGBTI din România, un spațiu de vizibilitate, solidaritate și o voce care striga un lucru simplu: dreptul de a exista fără frică și fără umilință.
Au fost 35.000 pe străzi, in realitate numărul celor care suferă în tăcere este de 10, 20 de ori mai mare.
Ca psiholog, am întâlnit persoane care au trăit ani întregi în tăcere și suferință.
Unele îmi spuneau: „Nu pot să spun nimic nici măcar familiei. Mi-e frică. Tata m-ar omorî dacă ar afla.”
Alte persoane au fost date afara din casa, au fost loviți de părinți, și-au pierdut iubirea, casa și locul lor în familie. Au rămas alungați și singuri...
Am ajutat tineri care au început să simtă rușine și teamă încă din gimnaziu — prin glume repetate, porecle, excludere, comentarii despre cm „ar trebui” să fie un băiat sau o fată.
Pentru unii, homofobia nu a fost un singur episod, ci ani întregi în care au învățat să vorbească mai încet, să se îmbrace altfel, să nu privească prea mult, să nu spună cine sunt.
Unii au fost jigniți. Alții au fost loviți. Iar uneori rănile cele mai adânci nu au fost cele vizibile, ci cele care au rămas după ani de teamă și singurătate.
Si noi ne numim creștini, într-o țară majoritar creștină! Creștinismul și Iisus predica iubirea. Creștinii români predică ura, intoleranța și discriminarea. Cine sunt eu să-i judec ?
Pentru unii, azi, e una dintre puținele zile în care simt că nu trebuie să se ascundă.
O persoană LGBTI care trăiește discriminare poate trece prin forme foarte diferite si grave de suferință: respingere din familie, comentarii ostile, izolare socială, teamă de a fi văzută în public cu persoana iubită sau sentimentul că trebuie să își controleze fiecare gest.
Într-un oraș mic precum Hațeg — sau în orice comunitate unde lumea se cunoaște între ea — sentimentul de expunere poate fi și mai puternic.
Ura are efecte reale. Poate duce la anxietate, singurătate, depresie, suicid sentimentul de nesiguranță și oboseala de a explica sau de a demonstra mereu că meriți respect.
În același timp, mulți oameni LGBTI găsesc rezistență în prietenii lor, în famiile lor, în comunitate și în faptul că își construiesc locuri unde pot fi văzuți așa cm sunt.
Respectul și siguranța nu ar trebui să depindă de oraș, de orientare sau de identitate. Indiferent dacă cineva participă la Pride sau nu, ideea de bază rămâne aceeași: nimeni nu ar trebui să trăiască sub presiunea fricii sau a urii.
Dincolo de muzică, steaguri și mulțime, Bucharest Pride vorbește și despre lucrurile care de multe ori rămân nespuse.
Poate că asta înseamnă, pentru mulți, și Pride: nu doar bucurie sau revendicare, ci momentul în care cineva își spune în gând:
„Astăzi nu mai vreau să trăiesc cu frică.”