Asociația Compas

Asociația Compas Comunicare. Orientare. Monitorizare. Parteneriat. Acces. Sprijin. Organizație-umbrelă pentru navigatorii de pacienți calificați
(3)

Astăzi, de la ora 09:15, ne vedem LIVE la B1.ro TV!Andi Cârlan, președintele Asociației C.O.M.P.A.S., și Lungan Luiza, n...
10/09/2026

Astăzi, de la ora 09:15, ne vedem LIVE la B1.ro TV!

Andi Cârlan, președintele Asociației C.O.M.P.A.S., și Lungan Luiza, navigator de pacienți, vor vorbi despre , proiectul creat pentru copiii internați în Terapie Intensivă, familiile lor și personalul medical din ATI.

Dacă vreți să aflați de ce este nevoie de sprijin și dincolo de actul medical, urmăriți-ne în direct!

08/09/2026

Avem nevoie de cât mai mulți navigatori în Registrul Navigatorilor de Pacienți din România pentru că fiecare dintre voi poate fi răspunsul de care un pacient are nevoie.

Unii navigatori lucrează doar cu adulți, alții sprijină și copiii, alături de familiile lor. Unii s-au îndreptat spre oncologie, ginecologie, dermatologie sau de alte specializări. Sunt navigatori care pot prelua solicitări din orice patologie și împreună cu echipa, caută traseul potrivit pentru fiecare caz.

A naviga orice patologie nu înseamnă să le știi pe toate, înseamnă să știi să asculți, să cauți, să colaborezi și să găsești pentru acel pacient medicul, spitalul și pașii de care are nevoie. Fiecare navigator vine cu o direcție, o experiență și o pasiune și cu cât Registrul este mai bogat și mai bine reprezentat în cât mai multe orașe și specializări, cu atât cresc șansele ca un pacient să găsească repede omul potrivit.

Registrul îi ajută pe pacienți să identifice un navigator în funcție de localitate și domeniul de experiență. În același timp, le oferă spitalelor, clinicilor și ONG-urilor acces la o rețea profesională cu care pot construi proiecte reale de sprijin.

Dacă ești navigator de pacienți, locul tău este în această rețea. Înscrie-te în Registrul Navigatorilor de Pacienți din România:
https://asociatiacompas.ro/navigatori-pacienti/

Andi Cârlan Președinte fondator - Asociația C.O.M.P.A.S.

Experiența fiecărui pacient poate contribui la o îngrijire oncologică mai bună în Europa.Un diagnostic de cancer nu este...
03/09/2026

Experiența fiecărui pacient poate contribui la o îngrijire oncologică mai bună în Europa.

Un diagnostic de cancer nu este trăit la fel de toți pacienții. Accesul la informații, investigații, tratament și sprijin poate fi foarte diferit, în funcție de țară, de tipul de cancer și de modul în care răspunde sistemul medical.

Pentru ca aceste diferențe să fie înțelese, este important să fie ascultată vocea celor care au trecut prin această experiență.

WECAN - the Network of Cancer Patient Organisations in Europe a lansat CANCER Survey, un studiu independent, desfășurat la nivel european, care adună experiențele pacienților cu diferite tipuri de cancer. Chestionarul este disponibil în 15 limbi inclusiv în limba română.
Dacă ai fost diagnosticat cu cancer la vârsta adultă, într-o țară din Europa, sau dacă ai grijă de o persoană diagnosticată, experiența ta contează!

📝 Completează chestionarul aici:
https://bit.ly/EuropeanCancerSurvey_DICE

Te rugăm să distribui această informație. Poate ajunge la cineva a cărui voce trebuie să fie auzită.

Digestive Cancers Europe - for Patients

01/09/2026

Navigatorii de pacienți nu ajung aici întâmplător. Vin din pasiune, empatie, experiențe personale și dorința sinceră de a ajuta. Prin formare, această dorință devine competență. Iar competența devine sprijin real pentru pacienți.

Dana Aelenei este navigator de pacienți, consilier medical și traducător/interpret medical. Cu formare medicală și studii postuniversitare în navigarea de pacienți, Dana sprijină pacienții să înțeleagă mai clar pașii din sistemul medical și să ajungă mai ușor la soluțiile potrivite.

👉🏻 Accesează Registrul Navigatorilor de Pacienți și identifică un navigator care îți poate oferi claritate, orientare și sprijin în traseul medical:
🔗 https://asociatiacompas.ro/navigator-pacient/daniela-aelenei/

Este ultima zi din august, dar energia unui nou început se simte deja. Septembrie vine cu dorința de a afla mai mult, de...
31/08/2026

Este ultima zi din august, dar energia unui nou început se simte deja. Septembrie vine cu dorința de a afla mai mult, de a ne pune planurile în ordine și de a porni într-o direcție clară.

Pentru cei care se gândesc să devină navigatori de pacienți, acesta poate fi momentul potrivit să transforme intenția într-un prim pas concret. În octombrie (5–18) încep înscrierile pentru o nouă serie a Programului Postuniversitar „Navigator de pacienți” al Facultății de Biologie Universitatea Bucuresti

Iată informațiile de care ai nevoie:

👉🏻 Programul cuprinde 180 de ore de formare online și se va desfășura între 2 noiembrie 2026 și 24 ianuarie 2027.
👉🏻 Condiții de înscriere:
• diplomă de licență
• aviz psihologic
• minimum 2 ani experiență în sistemul sanitar sau 5 ani în alte domenii
👉🏻 Costuri:
• taxă de înscriere: 270 lei
• taxă de școlarizare: 5.900 lei

📧 Pentru informații suplimentare: [email protected]

El este Andi Cârlan. Este în același timp pacient și navigator. Continuă tratamentele, investigațiile și operațiile, dar...
29/08/2026

El este Andi Cârlan.
Este în același timp pacient și navigator. Continuă tratamentele, investigațiile și operațiile, dar continuă și să răspundă telefoanelor pacienților care au nevoie de cineva care să le spună: „Nu ești singur.” Și continuă să spună, zilnic, cel puțin unei persoane: Cu ce te pot ajuta? (How can I help?)

Fiecare caz aduce întrebări noi. Uneori apare o situație pe care un navigator nu a mai întâlnit-o. Alteori, resursa potr...
28/08/2026

Fiecare caz aduce întrebări noi. Uneori apare o situație pe care un navigator nu a mai întâlnit-o. Alteori, resursa potrivită se află deja în experiența unui coleg. O comunitate profesională înseamnă schimb de informații, mentorat, sprijin între colegi, acces la instrumente de lucru și repere comune de practică. Nu pentru a discuta cazuri fără respectarea confidențialității, ci pentru a învăța, a verifica și a lucra mai bine.

Un navigator poate sprijini un pacient. O comunitate bine pregătită poate susține mii de trasee medicale mai clare.

Registrul Navigatorilor de Pacienți din România este o inițiativă a Asociației C.O.M.P.A.S., creată pentru a aduce împreună navigatorii de pacienți și mai aproape pacienții și instituțiile medicale:
https://asociatiacompas.ro/navigatori-pacienti/

27/08/2026

„Dacă ne-ar fi spus cineva de la început ce avem de făcut…”
„Dacă am fi ajuns mai repede la specialistul potrivit…”
„Dacă știam unde să mergem…”
„Dacă nu pierdeam atâta timp între programări…”
„Dacă nu trebuia să aflăm totul singuri…”
„Dacă aveam pe cineva care să ne explice pașii…”
„Dacă am fi cerut mai devreme o a doua opinie…”
„Dacă nu am fi fost trimiși de la un cabinet la altul…”
„Dacă cineva ar fi pus toate informațiile cap la cap…”
„Dacă am fi înțeles cât de urgentă era situația…”
„Dacă știam ce documente și investigații ne trebuie…”
„Dacă nu rămâneam atât de mult timp fără un răspuns clar…”
„Dacă am fi știut care este următorul pas…”
„Dacă exista cineva care să ne arate drumul…”

În spatele fiecărui „dacă” există timp pierdut, nesiguranță și un om care a trebuit să găsească singur drumul prin sistemul medical.

Aici poate face diferența navigatorul de pacienți: clarifică pașii, oferă direcție și ajută pacientul să ajungă la resursele potrivite.

Tu sau cineva apropiat ție ce obstacol ați întâmpinat în sistemul medical?
Scrie-ne în comentarii. Experiențele voastre ne ajută să înțelegem unde este cea mai mare nevoie de navigare.

👉🏻Dacă ai primit un diagnostic grav și nu știi ce pași să faci, dacă ai în familie un pacient pentru care cauți direcție și claritate, completează formularul NaviCare
https://www.fundatiametropolis.ro/nav.../solicita-navigator/ pentru a solicita un navigator.

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Compas posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Asociația Compas:

Shortcuts

Share