Asociația Hipoterapia

Asociația Hipoterapia O asociație din inimă pentru inimi. Formular înscriere curs
https://bit.ly/4c7oce7

Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia este o organizaţie non-profit, înfiinţată în luna martie 2012, având ca membri fondatori psihologi, psihoterapeuţi, medici şi psihopedagogi, care au decis să îmbogăţească aria de suport a copiilor cu dizabilităţi utilizând terapia cu ajutorul calului şi alte forme de recuperare neuropsihică, disponibile până acum doar în străinătate. Această structură est

e de drept privat, fiind creată de prieteni şi de admiratori ai copiilor şi ai calului, având ca principale obiective:

Să desfăşoare, în condiţii adecvate şi cu persoane specializate, activităţi terapeutice (hipoterapie şi alte tipuri de terapii suportive) care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi (autism, sindrom Down, tetrapareze, parapareze, ADHD şi alte afecţiuni). Să organizeze activităţi cu caracter profesional (ateliere de lucru, şedinţe, schimburi de experienţă, conferinţe, congrese, workshop-uri, stagii de studii etc.) cu participare naţională şi internaţională, pentru informarea la zi cu cercetări şi direcţii de dezvoltare în domeniu. Să sprijine activitatea profesională a membrilor asociaţiei, a psihologilor, a psihopedagogilor şcolari, a terapeuţilor, organizând cu ajutorul formatorilor stagii de formare şi perfecţionare. Să invite specialişti din ţară şi din străinătate pentru a participa la manifestări ştiinţifice şi profesionale de profil, pentru a ţine conferinţe în cadrul ei şi, în acelaşi timp, să faciliteze participarea membrilor săi la reuniuni ştiinţifice şi culturale, naţionale şi internaţionale. Să iniţieze parteneriate, proiecte, programe care să promoveze integrarea în societate a persoanelor cu dizabilităţi. Să dezvolte programe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi ( în special copii) fiind foarte bine apreciate progresele obţinute cu ajutorul acestei metode numită de specialişti – Hipoterapie.

☀️ Soarele ne-a zâmbit,  ☁️ norii ne-au însoțit cu blândețe,  o zi perfectă de hipoterapie.  🐎❤️
12/09/2026

☀️ Soarele ne-a zâmbit, ☁️ norii ne-au însoțit cu blândețe, o zi perfectă de hipoterapie. 🐎❤️


11/09/2026

Moment de recreație 🐎❤️

S-a muncit, s-a toate! 🥰
05/09/2026

S-a muncit, s-a toate! 🥰

Recunoașteți personajul? 🥰
03/09/2026

Recunoașteți personajul? 🥰

31/08/2026

❤️ Din inimă, pentru inimi ❤️

28/08/2026

Mabel și Freya 🥰

În hipoterapie sunt de multe ori astfel de momente tainice, în care gesturile țin loc de cuvinte.
24/08/2026

În hipoterapie sunt de multe ori astfel de momente tainice, în care gesturile țin loc de cuvinte.

17/08/2026
14/08/2026

Un retreat despre identitate, despre relații și rol.

Trei frumoase! 🥰Ce bun e copacul ăsta! Freya 🥰
14/08/2026

Trei frumoase! 🥰

Ce bun e copacul ăsta!
Freya 🥰

Address

Strada Studuioului 1
Buftea
070000

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 14:00

Telephone

+40745334040

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Hipoterapia posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Asociația Hipoterapia:

Shortcuts

Share