What are the opening hours?

Monday 09:00 - 18:00 Tuesday 09:00 - 18:00 Wednesday 09:00 - 18:00 Thursday 09:00 - 18:00 Friday 09:00 - 18:00

https://www.facebook.com/severczw

Sever Czerwinski - acupunctură și moxibustie japoneză, Strada Fortului, Clinceni (2026)

14/06/2026

𝑶𝑴𝑼𝑳 𝑵𝑼 𝑬𝑺𝑻𝑬 𝑽𝑶𝑪𝑬𝑨 𝑫𝑰𝑵 𝑪𝑨𝑷𝑼𝑳 𝑺𝑨𝑼...
𝑳𝒊𝒎𝒃𝒂𝒋𝒖𝒍, 𝒆𝒕𝒊𝒄𝒉𝒆𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒔̗𝒊 𝒕𝒊𝒑𝒂𝒓𝒆𝒍𝒆 – 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒊 𝒐𝒃𝒔𝒕𝒂𝒄𝒐𝒍𝒆 𝒂𝒍𝒆 𝒎𝒊𝒏𝒕̗𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒂 𝒊𝒆𝒔̗𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒗𝒊𝒂 𝒊𝒍𝒖𝒛𝒊𝒆𝒊. 𝑪𝒖𝒎 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒕𝒂𝒕̗𝒊𝒂 𝒖𝒏 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒃𝒂𝒕𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒖𝒊 „𝑴𝒂𝒕𝒓𝒊𝒙❞❓

Omul modern trăiește într-o iluzie pe care rareori o observă. Nu este vorba despre o iluzie creată de tehnologie, de politică sau de societate, ci despre una mult mai subtilă și mai profundă: iluzia creată de propria minte.
De la primele clipe ale vieții învățăm să numim lucrurile. Învățăm cuvinte, definiții, concepte și clasificări. Acest proces este necesar pentru a funcționa în lume. Problema apare atunci când uităm că aceste cuvinte sunt doar reprezentări ale realității și începem să credem că ele sunt realitatea însăși.
Astfel începe construcția unei adevărate colivii mentale.
Vedem un om și imediat apare eticheta: medic, profesor, militar, politician, bogat, sărac, inteligent, incompetent. Nu mai vedem omul. Vedem categoria. Vedem dosarul conceptual pe care mintea l-a creat despre el.
Mai grav este că facem exact același lucru cu noi înșine.
Ne identificăm cu profesia, cu statutul, cu diplomele, cu funcțiile, cu succesele sau eșecurile noastre. Ajungem să credem că suntem acele etichete. Însă omul nu este niciodată eticheta sa. Omul este infinit mai complex decât orice definiție pe care limbajul o poate formula.
Limbajul creează apoi tipare. După câteva experiențe, mintea formulează concluzii și începe să privească lumea prin ele. Nu mai vedem ceea ce este, ci ceea ce credem că este.
Vedem ceea ce ne așteptăm să vedem.
Auzim ceea ce ne așteptăm să auzim.
Simțim ceea ce ne-am antrenat să simțim.
În acest fel, realitatea este înlocuită treptat de interpretarea ei.
Acesta este adevăratul „Matrix” al existenței umane: lumea filtrelor mentale, a definițiilor, a etichetelor și a poveștilor pe care le repetăm până când le confundăm cu adevărul.
Paradoxul este că această voce interioară vorbește atât de mult încât aproape că nu o mai auzim. Ea comentează permanent tot ceea ce trăim. Judecă, compară, analizează, condamnă, justifică și explică. Rareori ne lasă să experimentăm realitatea direct.
Nu vedem răsăritul.
Vedem ideea despre răsărit.
Nu întâlnim omul.
Întâlnim eticheta lui.
Nu trăim emoția.
Trăim explicația despre emoție.
Din perspectiva Zen, aici începe suferința. Nu pentru că limbajul ar fi rău, ci pentru că a devenit stăpânul minții în loc să rămână servitorul ei.
Meditația Zen reprezintă una dintre cele mai simple și mai radicale metode de a observa acest mecanism.
În zazen, practicantul nu încearcă să oprească gândurile și nici să lupte cu ele. El observă. Atât.
Observă cm apar cuvintele.
Observă cm apar etichetele.
Observă cm mintea încearcă să transforme fiecare experiență într-un concept.
Și, pentru câteva clipe, refuză să urmeze acest joc.
Treptat, începe să apară un spațiu între observator și fluxul mental. Pentru prima dată, omul descoperă că nu este vocea din capul său. Nu este eticheta sa. Nu este povestea sa. Nu este colecția sa de opinii.
Este cel care observă toate acestea.
În acel moment, gratiile coliviei încep să devină vizibile.
Iar ceea ce poate fi văzut poate fi depășit.
Zenul nu oferă o nouă ideologie și nici un nou sistem de credințe. Din contră, el invită la suspendarea tuturor sistemelor pentru a redescoperi experiența directă.
Să vezi fără să etichetezi.
Să asculți fără să interpretezi.
Să simți fără să judeci.
Să întâlnești omul înaintea funcției sale.
Să întâlnești viața înaintea definițiilor despre viață.
Poate că libertatea autentică nu înseamnă acumularea unor noi cunoștințe, ci capacitatea de a privi lumea fără vălul conceptelor care se așază permanent între noi și realitate.
Iar dacă există o cheie care poate deschide această colivie a iluziei, atunci ea nu se află într-o nouă teorie, într-o nouă filozofie sau într-o nouă etichetă.
Ea se află în tăcere.
În acea tăcere lucidă în care limbajul se retrage pentru câteva momente, iar realitatea poate fi văzută din nou așa cm este.
Incepe de azi să meditezi!
De pe vremea când practicam judo mi-am înşusit un vechi proverb japonez : „Nanakorobi ya-oki” (Cazi de șapte ori, ridică-te de opt) – Un proverb extrem de iubit de japonezi, ce vorbește despre capacitatea unei persoane de a trece peste un șoc, de a se adapta la situații nefavorabile, arătând că un nou început este posibil indiferent de câte ori ne împiedicăm pe parcurs.
Incepe de azi să meditezi, nu de mâine, de acum!

Gassho!

Să vă fie de folos!
Sever Czerwinski

12/06/2026

𝑫𝑬 𝑪𝑬 𝑱𝑨𝑷𝑶𝑵𝑬𝒁𝑰𝑰 𝑽𝑨̆𝑫 𝑨𝑳𝑻𝑪𝑬𝑽𝑨 𝑫𝑬𝑪𝑨̂𝑻 𝑪𝑯𝑰𝑵𝑬𝒁𝑰𝑰 𝑨𝑻𝑼𝑵𝑪𝑰 𝑪𝑨̂𝑵𝑫 𝑪𝑰𝑻𝑬𝑺𝑪 𝑻𝑬𝑿𝑻𝑬𝑳𝑬 𝑨𝑵𝑻𝑰𝑪𝑬 𝑫𝑬 𝑴𝑬𝑫𝑰𝑪𝑰𝑵𝑨̆

Analizând pt inceput Nan Jing (難經), tradus de obicei ca „Clasicul Dificultăților” sau „Clasicul celor 81 de Probleme Dificile”, este unul dintre cele mai importante texte fundamentale ale medicinei clasice chineze.
A fost redactat probabil între secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr., în perioada târzie a dinastiei Han. Autorul este necunoscut. Tradițional a fost atribuit lui Bian Que, dar istoricii moderni consideră această atribuire legendară. Textul a fost conceput pentru a explica și clarifica pasaje considerate dificile din Huangdi Neijing.
De aici și numele:
難 (nan) = dificultate, problemă dificilă
經 (jing) = clasic

Cartea conține 81 de dificultăți (81 Nan), fiecare prezentată sub forma unei întrebări și a unui răspuns.

𝑱𝒂𝒑𝒐𝒏𝒆𝒛𝒊𝒊 𝒏𝒖 𝒂𝒖 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒊𝒏𝒔 𝑵𝒂𝒏 𝑱𝒊𝒏𝒈 (難経 – „𝑪𝒍𝒂𝒔𝒊𝒄𝒖𝒍 𝑫𝒊𝒇𝒊𝒄𝒖𝒍𝒕ăț𝒊𝒍𝒐𝒓”), 𝒄𝒊 𝒍-𝒂𝒖 𝒓𝒆𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒑𝒓𝒆𝒕𝒂𝒕 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒍𝒆𝒏𝒕𝒊𝒍ă 𝒄𝒍𝒊𝒏𝒊𝒄ă ș𝒊 𝒑𝒂𝒍𝒑𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆. 𝑨𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒖𝒏𝒂 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒇𝒆𝒓𝒆𝒏ț𝒆 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒕𝒓𝒂𝒅𝒊ț𝒊𝒂 𝒄𝒉𝒊𝒏𝒆𝒛ă 𝒕â𝒓𝒛𝒊𝒆 ș𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒊𝒏𝒂 𝒋𝒂𝒑𝒐𝒏𝒆𝒛ă.
Pe baza surselor clasice japoneze, a lucrărilor lui Ikeda Masakazu, Yoshio Manaka, Kodo Fukushim, Kiiko Matsumoto și a tradiției Meridian Therapy (Keiraku Chiryo – 経絡治療), reinterpretarea japoneză poate fi rezumată astfel:

1. 𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒕𝒆𝒐𝒓𝒊𝒆 𝒍𝒂 𝒗𝒆𝒓𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒑𝒂𝒍𝒑𝒂𝒓𝒆
În multe școli chineze moderne, Nan Jing este studiat ca teorie.
În Japonia, întrebarea a devenit:
„Cum verific această afirmație cu mâna?”
De aceea, japonezii au dezvoltat:
• diagnosticul abdominal (Fukushin腹診)
• diagnosticul prin puls (Myakushin脈診)
• diagnosticul prin palparea meridianelor
Kiiko Matsumoto și Stephen Birch arată că multe sisteme de diagnostic abdominal japoneze derivă direct din capitolele 16 și 18 din Nan Jing, care descriu zone abdominale asociate organelor.

2. 𝑻𝒆𝒐𝒓𝒊𝒂 𝒑𝒖𝒏𝒄𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒀𝒖𝒂𝒏 (𝑺𝒖𝒓𝒔𝒂)
În China modernă, punctele Yuan sunt adesea doar o categorie de puncte.
În Nan Jing (dificultățile 66–68), Yuan Qi (元気 / Genki) este considerat fundamentul vieții.
Japonezii au acordat o importanță enormă acestei teorii.
În special școala Meridian Therapy a construit tratamentul rădăcinii (Honchi-hō本治法) pe:
• identificarea meridianului deficient
• tonifierea punctului Yuan
• folosirea punctelor celor 5 Shu
Acest lucru se vede clar și în sistemul clinic al lui Ikeda Masakazu, unde diagnosticul urmărește găsirea meridianului deficient înaintea simptomului.

3. 𝑵𝒂𝒏 𝑱𝒊𝒏𝒈 𝒄𝒂 𝒎𝒂𝒏𝒖𝒂𝒍 𝒂𝒍 𝒅𝒆𝒇𝒊𝒄𝒊𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 (𝑲𝒚𝒐)
Chinezii moderni pun deseori accent pe exces și patogeni.
Japonezii au observat că mare parte din Nan Jing vorbește despre:
• insuficiență
• slăbiciune
• pierderea funcției
De aici apare conceptul japonez:
• Kyo (虚) = deficit
• Jitsu (実) = exces
Întreaga Meridian Therapy modernă se bazează pe identificarea unui:
„meridian rădăcină aflat în deficit”
această idee fiind inspirată în mare măsură din lectura japoneză a Nan Jing.

4. 𝑹𝒆𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒑𝒓𝒆𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒊𝒇𝒊𝒄𝒖𝒍𝒕ăț𝒊𝒍𝒐𝒓 69-81 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 5 𝒇𝒂𝒛𝒆
În China modernă:
• teoria celor 5 faze este adesea folosită pentru clasificare.
În Japonia:
• a devenit algoritm terapeutic.
Exemplu:
dacă Ficatul este deficient:
• se tonifică Mama (Rinichi)
dacă există exces:
• se dispersează Copilul (Inimă)
Aceste reguli din Nan Jing au devenit baza tratamentului rădăcinii în Meridian Therapy.

5. 𝑹𝒆𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒑𝒓𝒆𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒖𝒍𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊
Nan Jing conține unele dintre cele mai importante pasaje despre puls.
Japonezii au simplificat enorm sistemul.
În locul sutelor de combinații de puls întâlnite în medicina chineză târzie, școlile japoneze au urmărit:
• care meridian este deficient
• care meridian este excesiv
Pulsul a devenit un instrument pentru alegerea tratamentului și nu pentru clasificarea bolii.
Aceasta este una dintre contribuțiile lui Yanagiya Sorei și ale generațiilor ulterioare de practicieni.

6. 𝑹𝒆𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒑𝒓𝒆𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝑫𝒊𝒇𝒊𝒄𝒖𝒍𝒕ăț𝒊𝒊 16
Aceasta este probabil cea mai influentă reinterpretare japoneză.
În Nan Jing 16 apar descrieri ale zonelor abdominale asociate organelor.
Japonezii au transformat aceste observații într-un sistem clinic complet:
• Fukushin (diagnostic abdominal)
• hărțile abdominale Manaka
• hărțile abdominale Kuzome
• sistemul Kiiko Matsumoto
De aceea multe dintre zonele abdominale utilizate astăzi în acupunctura japoneză își revendică originea din Nan Jing 16.

7. 𝑹𝒆𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒑𝒓𝒆𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒆𝒍𝒐𝒓 8 𝑽𝒂𝒔𝒆 𝑬𝒙𝒕𝒓𝒂𝒐𝒓𝒅𝒊𝒏𝒂𝒓𝒆
În China clasică, Nan Jing este sursa principală pentru cele 8 vase extraordinare.
Japonezii au mers mult mai departe.
Yoshio Manaka a construit o mare parte din sistemul său clinic pe relațiile descrise în Nan Jing, dezvoltând:
• modele geometrice
• tratamente cu Ion Pumping Cord
• relații între vasele extraordinare și meridiane
Toate acestea pornesc din teoria prezentată în dificultățile 27–29.

𝑪𝒐𝒏𝒄𝒍𝒖𝒛𝒊𝒂 𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒄ă
Dacă ar trebui rezumată într-o singură propoziție:
China a citit Nan Jing ca text teoretic de medicină internă; Japonia l-a transformat într-un manual practic de diagnostic prin palpare și tratament al meridianelor.
Cele mai importante moșteniri japoneze provenite din Nan Jing sunt:
1. Fukushin (diagnosticul abdominal)
2. Meridian Therapy (KeirakuChiryo)
3. sistemul Kyo–Jitsu (deficit–exces)
4. tratamentul prin punctele Yuan
5. utilizarea clinică a celor 5 Shu
6. dezvoltarea modernă a celor 8 Vase Extraordinare
7. verificarea permanentă a teoriei prin palpare.
Aceasta este probabil cea mai profundă reinterpretare a unui text clasic chinez realizată în istoria acupuncturii japoneze.

Să vă fie de folos!
Sever Czerwinski - terapeut certificat în preopunctură şi acupunctură japoneză

04/06/2026

𝑨𝒄𝒖𝒑𝒖𝒏𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂 𝑴𝒂𝒏𝒂𝒌𝒂 – 𝒖𝒏𝒂 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒊𝒏𝒐𝒗𝒂𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒔̗𝒊 𝒔𝒐𝒇𝒊𝒔𝒕𝒊𝒄𝒂𝒕𝒆 𝒔̗𝒄𝒐𝒍𝒊 𝒂𝒍𝒆 𝒂𝒄𝒖𝒑𝒖𝒏𝒄𝒕𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒎𝒐𝒅𝒆𝒓𝒏𝒆

În istoria acupuncturii japoneze există câteva nume care au schimbat profund modul de înțelegere și practicare a medicinei energetice. Printre acestea, Dr. Yoshio Manaka (1911–1989) ocupă un loc aparte. Dacă școala Meridian Therapy (Keiraku Chiryo) este cunoscută pentru rafinarea diagnosticului prin puls, iar stilul Kiiko Matsumoto pentru dezvoltarea diagnosticului palpatoriu abdominal, acupunctura Manaka se remarcă printr-o încercare rar întâlnită: integrarea tradiției clasice cu cercetarea experimentală și gândirea sistemică modernă.
Lucrarea sa fundamentală, Chasing the Dragon’s Tail, descrie un sistem clinic care nu urmărește doar tratarea simptomelor, ci reglarea întregii rețele informaționale și energetice a organismului.

𝙊 𝙖𝙗𝙤𝙧𝙙𝙖𝙧𝙚 𝙙𝙞𝙛𝙚𝙧𝙞𝙩𝙖̆ 𝙖𝙨𝙪𝙥𝙧𝙖 𝙘𝙤𝙧𝙥𝙪𝙡𝙪𝙞
Una dintre cele mai originale contribuții ale lui Manaka este conceptul de „X-Signal System”. În loc să privească meridianele exclusiv ca trasee energetice liniare, Manaka propune existența unui sistem de semnalizare biologică ce coordonează funcțiile organismului prin intermediul meridianelor, vaselor extraordinare și altor structuri funcționale. Acest model încearcă să explice modul în care o stimulare locală poate produce efecte la distanță și de ce uneori modificări minime pot genera răspunsuri clinice importante.
Această perspectivă este remarcabil de apropiată de conceptele moderne de rețele biologice, autoreglare și comunicare sistemică.

𝘼𝙫𝙖𝙣𝙩𝙖𝙟𝙪𝙡 𝙢𝙖𝙟𝙤𝙧: 𝙩𝙧𝙖𝙩𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙪𝙡 𝙨𝙞𝙨𝙩𝙚𝙢𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙞̂𝙣𝙖𝙞𝙣𝙩𝙚𝙖 𝙨𝙞𝙢𝙥𝙩𝙤𝙢𝙪𝙡𝙪𝙞
În multe stiluri de acupunctură, alegerea punctelor pornește în principal de la simptom sau de la diagnosticul energetic dominant. În sistemul Manaka, prioritatea este restabilirea echilibrului general al rețelei energetice.
Tratamentul începe de regulă prin:
• reglarea polarităților Yin–Yang;
• armonizarea vaselor extraordinare;
• echilibrarea axelor energetice;
• eliminarea blocajelor sistemice;
• abia apoi tratarea simptomului principal.
Această abordare oferă un avantaj clinic important: simptome aparent fără legătură pot începe să se amelioreze simultan deoarece cauza funcțională comună este abordată înaintea manifestărilor individuale.

𝙏𝙚𝙝𝙣𝙞𝙘𝙞 𝙩𝙚𝙧𝙖𝙥𝙚𝙪𝙩𝙞𝙘𝙚 𝙪𝙣𝙞𝙘𝙚
Școala Manaka a introdus sau popularizat numeroase metode care nu sunt întâlnite frecvent în alte sisteme:
• Ion Pumping Cord (IPC);
• utilizarea polarităților electrice;
• ace aur–argint;
• tratamente prin magnetism;
• stimulare superficială minimală;
• sisteme complexe bazate pe Vasele Extraordinare;
• tratamente pe axe energetice.
Aceste metode permit intervenții foarte blânde, deseori aproape nedureroase, fapt apreciat în special de persoanele sensibile, copii sau pacienți cu afecțiuni cronice.

𝙄𝙢𝙥𝙤𝙧𝙩𝙖𝙣𝙩̗𝙖 𝙙𝙞𝙖𝙜𝙣𝙤𝙨𝙩𝙞𝙘𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙥𝙖𝙡𝙥𝙖𝙩𝙤𝙧𝙞𝙪
În tradiția japoneză, palparea ocupă un loc central. Manaka a dezvoltat și rafinat această tradiție utilizând:
• palpare abdominală (Hara Shin);
• palparea meridianelor;
• identificarea zonelor reactive;
• reevaluarea imediată după fiecare intervenție.
Un avantaj practic major este existența unui feedback clinic instantaneu. Practicianul nu trebuie să aștepte zile sau săptămâni pentru a evalua efectul tratamentului; modificările pot fi observate imediat prin schimbarea sensibilității abdominale, a tensiunilor tisulare sau a pulsului.

𝘾𝙤𝙢𝙥𝙖𝙩𝙞𝙗𝙞𝙡𝙞𝙩𝙖𝙩𝙚𝙖 𝙘𝙪 𝙢𝙚𝙙𝙞𝙘𝙞𝙣𝙖 𝙢𝙤𝙙𝙚𝙧𝙣𝙖̆
Spre deosebire de multe școli care au rămas exclusiv în limbajul clasic tradițional, Manaka a căutat permanent punți către știința contemporană.
Colaboratorii și continuatorii săi au explorat legături între:
• bioelectricitate;
• țesut conjunctiv și fascie;
• proprietățile electrice ale punctelor de acupunctură;
• câmpuri electromagnetice biologice;
• mecanisme de autoreglare neurovegetativă.
Aceste direcții de cercetare au fost ulterior dezvoltate și de autori precum Stephen Birch și Kiiko Matsumoto, care au încercat să coreleze observațiile tradiționale cu date fiziologice moderne.

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐠𝐞 𝐭𝐨𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬 ❓
Acupunctura Manaka răspunde unei probleme cu care se confruntă multe sisteme medicale moderne: fragmentarea.
În loc să privească organismul ca o colecție de organe și simptome separate, ea îl tratează ca pe o rețea complexă de relații dinamice.
Această viziune este surprinzător de actuală într-o epocă în care biologia sistemică, medicina rețelelor și studiul autoreglării organismului devin domenii de interes major.

𝘾𝙤𝙣𝙘𝙡𝙪𝙯𝙞𝙚
Acupunctura Manaka reprezintă una dintre cele mai avansate și originale dezvoltări ale acupuncturii japoneze din secolul XX. Ea combină fidelitatea față de textele clasice cu spiritul cercetării experimentale, oferind un sistem terapeutic elegant, logic și extrem de flexibil.
Punctele sale forte sunt abordarea sistemică, utilizarea vaselor extraordinare, diagnosticul palpatoriu continuu, tehnicile blânde și încercarea de a construi punți între tradiția orientală și știința modernă.
Chiar dacă superioritatea sa clinică față de alte stiluri nu a fost demonstrată riguros prin studii comparative de mare amploare, contribuția lui Yoshio Manaka la evoluția acupuncturii moderne este incontestabilă. Pentru mulți practicieni, sistemul său reprezintă una dintre cele mai sofisticate expresii ale medicinei energetice japoneze și una dintre cele mai promițătoare direcții pentru dialogul dintre tradiție și știință.

Să vă fie de folos!

Sever Czerwinski

01/06/2026

CUM SUNT PRIVITE BOLILE AUTOIMUNE IN MEDICINA TRADIȚIONALĂ JAPONEZĂ

În medicina japoneză tradițională nu există un concept clasic echivalent cu termenul biomedical modern „boală autoimună”. Acest termen aparține imunologiei occidentale din secolul XX. Prin urmare, un practician japonez de Meridian Therapy (Keiraku Chiryo), Manaka, Koho-ha sau Kampo nu ar diagnostica „artrită reumatoidă autoimună” sau „Hashimoto autoimun”, ci ar căuta dezechilibre funcționale și constituționale care permit apariția bolii.

Aceasta este o diferență fundamentală de paradigmă.

Cum este privită problema în medicina japoneză?

În majoritatea școlilor japoneze, bolile considerate astăzi autoimune sunt interpretate prin combinații de:

* Kyo (deficiență, gol energetic)
* Jitsu (exces, plenitudine)
* Oketsu (stază sanguină)
* Sui-doku (perturbarea fluidelor)
* dezechilibre ale axelor Yin–Yang
* perturbarea mecanismelor de autoreglare ale organismului

Nu se spune că „organismul se atacă pe sine”, ci că organismul și-a pierdut capacitatea de autoreglare și diferențiere funcțională.

Această abordare apare atât în școala Meridian Therapy, cât și în lucrările lui Yoshio Manaka, care pune accentul pe restabilirea sistemului de reglare globală înainte de tratamentul simptomelor.

I. Meridian Therapy (Keiraku Chiryo)

În Meridian Therapy cauza principală este de regulă:

* un Sho (pattern constituțional) cronic;
* o deficiență persistentă a unui meridian principal;
* perturbarea circulației Ki (Qi) și Ketsu (Sânge).

Din perspectiva lui Ikeda Masakazu, accentul este pus pe tratarea „rădăcinii” (Honchi-ho) înaintea simptomelor locale. Modelele clinice sunt construite în jurul deficiențelor de Plămân, Splină, Ficat sau Rinichi și a efectelor lor sistemice.

De exemplu:

1. Hashimoto

Un practician japonez ar putea observa:

* deficiență de Rinichi;
* deficiență de Splină;
* frig intern;
* stagnare cervicală.

Nu ar considera tiroida „ținta atacului imun”, ci expresia finală a unui dezechilibru mai profund.

2. Artrita reumatoidă

Ar putea fi interpretată ca:

* deficiență de Splină;
* deficiență de Rinichi;
* umiditate cronică;
* stază sanguină;
* perturbarea circulației în meridiane.

Scopul nu este suprimarea reacției imune, ci restabilirea circulației și a capacității de reglare.

II. Perspectiva Manaka

În modelul lui Manaka boala cronică apare atunci când sistemul global de semnalizare energetică devine dezorganizat.

Principiul terapeutic principal este:

1. restabilirea polarităților Yin–Yang;
2. echilibrarea axelor extraordinare;
3. normalizarea sistemului de semnale (X-Signal System);
4. abia apoi tratamentul simptomelor locale.

Din această perspectivă, multe boli autoimune sunt considerate expresii ale unei dereglări generale de reglare și comunicare internă.

III. Perspectiva Kiiko Matsumoto

În școala KMS întâlnim frecvent conceptul de:

Immune System Imbalance (dezechilibru al sistemului imunitar).

Kiiko menționează explicit:

* factori care slăbesc sistemul imunitar;
* diagnosticul abdominal specific;
* zone reflexe abdominale;
* strategii de tratament pentru dezechilibre imunitare.

Important:

Kiiko nu tratează boala autoimună ca entitate izolată.

Ea caută:

* sursa dezechilibrului;
* stresul constituțional;
* insuficiența digestivă;
* epuizarea suprarenală;
* traumatismele vechi;
* infecțiile cronice.

IV. Kampo (fitoterapia japoneză)

În Kampo bolile autoimune sunt adesea analizate prin:

* Ki-kyo (deficiență de energie);
* Ketsu-o (stază sanguină);
* Sui-tai (retenție patologică de fluide).

Tratamentul urmărește:

* susținerea capacității organismului de autoreglare;
* reducerea inflamației;
* îmbunătățirea circulației;
* corectarea constituției.

Nu există conceptul că sistemul imun trebuie „oprit”, ci că trebuie readus la funcționare armonioasă.

Principiul comun al școlilor japoneze

Dacă ar trebui rezumat într-o singură frază:

Organismul nu este privit ca un inamic care se atacă singur, ci ca un sistem de reglare care și-a pierdut echilibrul și capacitatea de coordonare.

Prin urmare, protocoalele japoneze urmăresc în principal:

1. identificarea patternului constituțional (Sho);
2. tratarea rădăcinii (Honchi-ho);
3. restabilirea circulației Ki și Ketsu;
4. armonizarea axelor Yin–Yang;
5. reducerea stazei și a inflamației;
6. susținerea capacității naturale de autoreglare.

Aceasta este probabil cea mai mare diferență față de modelul biomedical modern, care privește bolile autoimune în primul rând prin prisma mecanismelor imunologice și a autoanticorpilor. În modelul japonez clasic, accentul cade pe terenul constituțional și pe reglarea globală a organismului, nu pe sistemul imun ca entitate izolată.

Să vă fie de folos!

Sever Czerwinski

31/05/2026

𝑫𝑬 𝑼𝑵𝑫𝑬 𝑽𝑰𝑵𝑬 𝑷𝑨𝑺𝑰𝑼𝑵𝑬𝑨 𝑴𝑬𝑨 𝑷𝑬𝑵𝑻𝑹𝑼 𝑪𝑼𝑳𝑻𝑼𝑹𝑨, 𝑭𝑰𝑳𝑶𝑺𝑶𝑭𝑰𝑨 𝑺̧𝑰 𝑺𝑷𝑰𝑹𝑰𝑻𝑼𝑨𝑳𝑰𝑻𝑨𝑻𝑬𝑨 𝑱𝑨𝑷𝑶𝑵𝑬𝒁𝑨̆, 𝑳𝑨 𝑼𝑵 𝑶𝑴 𝑪𝑼 𝑺𝑨̂𝑵𝑮𝑬 𝑫𝑬 𝑫𝑨𝑪 𝑺̗𝑰 𝑷𝑶𝑳𝑨𝑵 𝑻𝑶𝑻𝑶𝑫𝑨𝑻𝑨̆❓

Există pasiuni care apar din întâmplare și există pasiuni care par să ne însoțească întreaga viață, ca și cm ar fi așteptat momentul potrivit pentru a se manifesta. Privind în urmă, mă întreb adesea de unde vine fascinația mea pentru cultura, filosofia și spiritualitatea japoneză. Cum se face că un om cu rădăcini românești și poloneze poate simți o asemenea apropiere față de o civilizație aflată la capătul opus al Eurasiei?
Poate că răspunsul nu se află în diferențele dintre aceste lumi, ci tocmai în valorile pe care le au în comun.
Moștenirea dacică și românească m-a pus, încă de la început, în contact cu o viziune asupra lumii în care natura nu este doar decor, ci prezență vie. Munții, pădurile, izvoarele și câmpiile au ocupat întotdeauna un loc aparte în imaginarul românesc. În multe tradiții populare, natura nu este separată de sacru, ci reprezintă una dintre expresiile sale. Când am descoperit Japonia, am regăsit aceeași sensibilitate în respectul șintoist pentru natură, în venerarea munților, a arborilor bătrâni, a izvoarelor și a locurilor considerate purtătoare de prezență spirituală. Nu era o lume complet străină, ci una care vorbea într-un limbaj diferit despre lucruri pe care le intuiam deja.
De la moștenirea poloneză am primit, poate, respectul pentru caracter, datorie și continuitate. Istoria Poloniei este una a rezistenței și a fidelității față de identitate în vremuri dificile. În Japonia am întâlnit aceeași admirație pentru disciplină, perseverență și loialitate. Chiar dacă idealurile samurailor și experiența istorică poloneză sunt foarte diferite, ele împărtășesc convingerea că valoarea unui om nu este măsurată doar prin succesul său, ci prin felul în care își păstrează principiile atunci când este pus la încercare.
Dar fascinația mea pentru Japonia nu se oprește la cultură și filosofie. Ea se extinde și asupra spiritualității japoneze.
Ceea ce mă atrage la spiritualitatea japoneză este caracterul ei profund practic și lipsit de dogmatism excesiv. În tradițiile japoneze, dezvoltarea interioară nu este văzută doar ca o chestiune de credință, ci ca un proces de cultivare continuă. Fie că este vorba despre meditația Zen, despre disciplina artelor tradiționale, despre ceremonia ceaiului, despre budō sau despre practicile de cultivare a energiei și a sănătății, accentul cade pe transformarea omului prin experiență directă și exercițiu constant.
Această perspectivă îmi amintește de o înțelepciune prezentă și în tradițiile est-europene: adevărata cunoaștere nu se dobândește doar prin studiu, ci și prin trăire. În ambele lumi există ideea că omul trebuie să lucreze asupra sa, să-și disciplineze mintea, să-și formeze caracterul și să învețe să trăiască în armonie cu ordinea naturală a existenței.
Un alt element care mă apropie de Japonia este relația cu strămoșii. Atât în tradițiile românești și poloneze, cât și în cele japoneze, cei plecați dintre noi nu sunt complet separați de lumea celor vii. Ei continuă să fie prezenți prin memorie, respect și recunoștință. Formele rituale diferă, însă sentimentul este asemănător: omul nu există singur, ci este parte dintr-un lanț de generații care îl preced și îl vor urma.
Există și o dimensiune filosofică mai subtilă care mă atrage. Cultura japoneză are o sensibilitate aparte față de caracterul trecător al vieții. Conceptul de "mono no aware" exprimă frumusețea lucrurilor tocmai prin faptul că ele sunt efemere. În mod surprinzător, aceeași sensibilitate poate fi întâlnită în doina românească, în melancolia poeziei și în numeroase reflecții ale culturii poloneze. Toate par să spună același lucru: viața este prețioasă nu în ciuda fragilității sale, ci tocmai datorită ei.
Privind în urmă, cred că o contribuție importantă la această fascinație a avut-o și lectura din adolescență a cărții "Japonia de ieri și de azi" de Ioan Timuș. Prin paginile sale am descoperit pentru prima dată o Japonie descrisă nu doar prin geografie sau istorie, ci prin spiritul și valorile sale. Cartea mi-a arătat că există o civilizație care a reușit să îmbine respectul pentru tradiție cu deschiderea către modernitate, disciplina cu sensibilitatea și progresul cu memoria trecutului. Astăzi cred că acea lectură nu a creat pasiunea mea pentru Japonia, ci a trezit și a orientat ceva ce exista deja.
Poate că, în cele din urmă, pasiunea mea pentru cultura, filosofia și spiritualitatea japoneză nu reprezintă o îndepărtare de propriile rădăcini. Dimpotrivă, ea poate fi înțeleasă ca o continuare a lor. În Japonia am regăsit respectul pentru natură pe care îl întâlnisem în tradițiile românești, cultul caracterului și al datoriei pe care îl admirasem în istoria poloneză, precum și o spiritualitate orientată spre cultivarea interioară și armonie.
Poate că nu am căutat niciodată în Japonia ceva complet străin. Poate că am căutat, fără să-mi dau seama, o oglindă îndepărtată în care anumite valori moștenite de la strămoșii mei daci, români și polani au devenit mai clare și mai ușor de înțeles. Iar în această oglindă am descoperit nu doar Japonia, ci și o parte din mine însumi.

Sever Czerwinski

30/05/2026

𝑻𝒓𝒂𝒕𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒖𝒓𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒊̂𝒏 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒊𝒏𝒂 𝒆𝒔𝒕-𝒂𝒔𝒊𝒂𝒕𝒊𝒄𝒂̆ 𝒗𝒆𝒓𝒔𝒖𝒔 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒊𝒏𝒂 𝒐𝒄𝒄𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕𝒂𝒍𝒂̆

Două civilizații medicale, două moduri diferite de a înțelege suferința.
Durerea este una dintre cele mai vechi experiențe umane. Fie că apare în urma unei lovituri, a unei boli sau fără o cauză aparentă, ea obligă omul să caute ajutor. Cu toate acestea, felul în care durerea este înțeleasă și tratată diferă profund între medicina occidentală și medicina est-asiatică. Nu este vorba doar despre metode diferite de tratament, ci despre două moduri distincte de a privi corpul, boala și sănătatea.
În medicina occidentală modernă, durerea este considerată în principal un semnal biologic. Ea apare atunci când un țesut este lezat sau când sistemul nervos transmite informații despre o posibilă agresiune. Din această perspectivă, întrebarea principală este: „𝑪𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒆𝒄𝒂𝒏𝒊𝒔𝒎𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒅𝒖𝒄𝒆 𝒅𝒖𝒓𝒆𝒓𝒆𝒂?” Medicul caută inflamația, compresia nervoasă, traumatismul, degenerarea articulară sau altă modificare anatomică ce poate explica simptomul.
În medicina est-asiatică, întrebarea este diferită. Practicianul caută să afle: „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒂 𝒂𝒑ă𝒓𝒖𝒕 𝒅𝒆𝒛𝒆𝒄𝒉𝒊𝒍𝒊𝒃𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒆𝒏ț𝒂 𝒅𝒖𝒓𝒆𝒓𝒊𝒊?” Accentul nu cade exclusiv pe leziune, ci pe starea generală a organismului și pe relațiile dintre diferitele sisteme funcționale ale corpului.
Pentru medicina occidentală, durerea este adesea problema care trebuie eliminată. Pentru medicina est-asiatică, durerea este un mesaj care trebuie înțeles.
𝑪ă𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒖𝒛𝒆𝒊
Atunci când un pacient se prezintă cu lombalgie, medicina occidentală utilizează anamneza, examenul clinic și investigațiile imagistice. RMN-ul, radiografia sau tomografia pot identifica hernii de disc, artroză, stenoză spinală sau alte modificări structurale.
În schimb, un practician al medicinei est-asiatice poate examina pulsul, abdomenul (Hara), sensibilitatea meridianelor, postura și distribuția tensiunilor corporale. Două persoane cu aceeași durere lombară pot primi diagnostice complet diferite, deoarece cauza energetică este considerată diferită.
Astfel, medicina occidentală clasifică bolile în funcție de patologie, în timp ce medicina est-asiatică clasifică dezechilibrele în funcție de modele funcționale.
𝑺𝒕𝒓𝒂𝒕𝒆𝒈𝒊𝒂 𝒕𝒆𝒓𝒂𝒑𝒆𝒖𝒕𝒊𝒄ă
În medicina occidentală, tratamentul urmărește de regulă întreruperea mecanismelor durerii:
• analgezice;
• antiinflamatoare;
• infiltrații;
• fizioterapie;
• chirurgie;
• neuromodulare.
Scopul principal este reducerea durerii și restabilirea funcției.
În medicina est-asiatică, tratamentul urmărește restabilirea echilibrului organismului:
• acupunctură;
• moxibustie;
• masaje terapeutice;
• exerciții respiratorii și corporale;
• plante medicinale;
• recomandări privind stilul de viață.
Scopul nu este doar reducerea durerii, ci modificarea terenului care a permis apariția acesteia.
𝑽𝒊𝒛𝒊𝒖𝒏𝒆𝒂 𝒂𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒖𝒍𝒖𝒊
Una dintre cele mai mari diferențe constă în modul de înțelegere a corpului.
Medicina occidentală privește corpul ca pe un ansamblu de organe, țesuturi și sisteme biologice care pot fi studiate separat.
Medicina est-asiatică îl privește ca pe o rețea de relații dinamice. O durere de umăr poate avea legătură cu digestia, somnul, stresul sau cu alte dezechilibre funcționale. Nu pentru că acestea ar cauza direct leziunea, ci pentru că organismul este văzut ca un întreg indivizibil.
𝑫𝒖𝒓𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒓𝒐𝒏𝒊𝒄ă
Aici diferențele devin și mai evidente.
Medicina occidentală excelează în tratamentul traumelor, urgențelor și al durerilor acute. În schimb, durerea cronică reprezintă una dintre cele mai dificile provocări moderne.
Medicina est-asiatică a dezvoltat de-a lungul secolelor metode orientate exact către aceste situații: dureri persistente, sindroame funcționale, tulburări recurente și afecțiuni în care modificările anatomice nu explică întreaga suferință a pacientului.
Din acest motiv, multe clinici moderne utilizează astăzi abordări integrate, combinând investigațiile occidentale cu tratamentele tradiționale est-asiatice.
𝑪𝒊𝒏𝒆 𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒓𝒆𝒑𝒕𝒂𝒕𝒆?
Răspunsul cel mai prudent este că ambele sisteme surprind aspecte reale ale fenomenului dureros.
Medicina occidentală descrie cu mare precizie structurile anatomice și mecanismele neurofiziologice ale durerii.
Medicina est-asiatică descrie modul în care organismul reacționează ca sistem viu și modul în care dezechilibrele funcționale influențează experiența durerii.
Una explică foarte bine „ce se strică”.
Cealaltă încearcă să explice „de ce organismul a ajuns în acea stare”.
𝑪𝒐𝒏𝒄𝒍𝒖𝒛𝒊𝒆
Diferența fundamentală dintre cele două paradigme nu este reprezentată de ace sau medicamente, ci de întrebarea pe care fiecare o pune în fața durerii.
Medicina occidentală întreabă: „Care este mecanismul care produce durerea?”
Medicina est-asiatică întreabă: „Ce dezechilibru permite existența durerii?”
Prima caută să elimine simptomul prin intervenție asupra mecanismului biologic. A doua caută să restabilească armonia întregului organism pentru ca simptomul să nu mai fie necesar.
În lumea contemporană, cele mai bune rezultate apar adesea atunci când aceste două perspective nu se exclud reciproc, ci colaborează. Durerea umană este prea complexă pentru a fi înțeleasă complet printr-o singură lentilă, iar pacientul are de câștigat atunci când precizia științei moderne și experiența clinică acumulată de tradițiile est-asiatice lucrează împreună.

Să vă fie de folos!

Sever Czerwinski

Sever Czerwinski - acupunctură și moxibustie japoneză

14/06/2026

12/06/2026

04/06/2026

01/06/2026

31/05/2026

30/05/2026

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Monday	09:00 - 18:00
Tuesday	09:00 - 18:00
Wednesday	09:00 - 18:00
Thursday	09:00 - 18:00
Friday	09:00 - 18:00