10/08/2026
Sambata am participat la un concurs de alergare montana in Retezat si a fost prima cursa in care competitia a fost intre mine si dorinta de a renunta. Nu la cursa, la tot. Viata in ultimul timp a avut un gust de prea mult, prea greu si totul in acelasi timp. Cursa a fost despre a simti partea din interior care “rages against the dying of the light” si a fost un miracol sa o simt. Stiam ca energia nu este neaparat “a mea”. Acum 44 de zile a murit bunica paterna si am simtit o greutate din acel moment, un doliu silentios in oase, imposibil de scuturat. Mi-am amintit de semnificatia celor 40 de zile si mi-am dat seama ca sunt intr-o fereastra sacra, ca o sa se incheie la un moment dat si ca e important sa ma incredintez procesului de transformare cu toata dificultatea mea de a lasa controlul deoparte. Energia de a renunta a fost grea dar cand am reusit sa ies din tunel am simtit iar fluxul de viata care merge mai departe si pe mine la fel dar cu reminder al acelei energii care vrea cu pasiune viata dar si mai important, nu se ascunde si lasa expresia personala sa se miste iar libera.
Asa ca azi am simtit sa impartasesc reminderul despre aceste ferestre sacre in care au loc procese invizibile: cele 40 de zile de doliu, 40 de zile de post, 40 de zile postpartum, primele 40 de zile critice ale dezvoltarii embrionare, the dog days of summer (3 iulie - 11 august) dar si etapele de transformari profunde ca menarha, conceptia, menopauza.
Ai avut experienta similara d**a moartea unei bunici? Inteleg ca se transmit generational tipare de suferinta dar acum parca simt ca se si elibereaza o greutate.
Las in incheiere versurile de la Dylan Thomas pe care mi le-am amintit cu lacrimi in ochi in timpul coborarii de pe munte:
Do not go gentle into that good night
Old age should burn and rave at close of day
Rage, rage against the dying of the light
🦋
