29/05/2026
De ce nu mă simt niciodată suficient de bună?
Această întrebare o aud aproape în fiecare zi în cabinet. Formulată diferit, dar cu același nucleu de durere.
Și de fiecare dată, undeva în spatele ei, găsesc același fir: trauma neprocesata si eliberata.
Nu vorbesc doar despre evenimente dramatice. Vorbesc despre copilul care a învățat că dragostea se câștigă prin performanță. Despre familia în care emoțiile nu aveau voie să existe. Despre lucrurile care nu s-au spus niciodată — și care, tocmai de aceea, s-au transmis mai departe.
Trauma nu rămâne în trecut. Se ascunde în vocea care îți spune că nu ești suficient. În disconfortul pe care îl simți când primești un compliment. În perfecționismul care te epuizează, dar de care nu te poți desprinde.
Poți ști cu mintea că ești valoros/valoroasă și să nu simți asta cu nicio celulă din corp.
De aceea vindecarea nu se întâmplă prin înțelegere. Se întâmplă prin lucrul direct cu rănile — în corp, în emoții, în tiparele moștenite.
Am scris un articol întreg despre asta: cm se formează aceste răni, cm le recunoști în viața de zi cu zi și cm arată un traseu real de vindecare.
👉 Link în primul comentariu — citește când ai 10 minute pentru tine.
Dacă te recunoști, scrie-mi. Ne dăm seama împreună de unde începem.
