09/09/2026
Trebuie să ții DIETĂ ALCALINĂ? Sau să îți alcalinizează organismul? Postare inspirată de prietena mea, Dr Irina Mateieș 😃.
Răspunsul scurt este: nu avem de ce și nici nu putem să ne „alcalinizăm organismul” prin alimentație.
Dar asta nu înseamnă că echilibrul acido-bazic nu există. Ba există, este chiar esențial pentru viață și este controlat atât de strict încât modificările importante ale pH-ului sanguin nu sunt semnul unei alimentații „prea acide”, ci al unei probleme medicale.
Sângele arterial este menținut într-un interval foarte îngust, cu un pH de aproximativ 7,35–7,45. Organismul face asta prin:
• sistemele tampon, în special bicarbonatul;
• plămâni, care reglează eliminarea dioxidului de carbon în câteva minute;
• rinichi, care elimină acizi și reabsorb sau generează bicarbonat, într-un proces mai lent.
De fapt, nici măcar nu există un singur „pH al organismului”: stomacul trebuie să fie foarte acid pentru digestie și pentru apărarea antimicrobiană. Sângele este ușor alcalin. Urina poate avea un pH foarte variabil tocmai pentru ca mediul intern să rămână stabil.
A măsura pH-ul urinei și a concluziona că „organismul este acid” înseamnă să confundăm ce elimină corpul cu mediul pe care corpul îl protejează.
🍽️ Chiar și într-o farfurie echilibrată există însă alimente care, după metabolizare, contribuie diferit la încărcătura acidă pe care trebuie să o gestioneze rinichii.
Alimentele bogate în proteine, mai ales carnea, peștele, ouăle și brânzeturile- tind să genereze o încărcătură acidă mai mare, în special prin metabolizarea aminoacizilor sulfurați și prin conținutul de fosfați.
Majoritatea legumelor, zarzavaturilor și fructelor au, în schimb, o încărcătură alcalină la nivel renal, datorită potasiului și sărurilor organice pe care le conțin. Cerealele tind să fie ușor acidifiante, leguminoasele variază, iar grăsimile și zahărul (surpriza!) au, în general, o contribuție directă redusă la încărcătura acidă renală.
De aceea, asocierea unei surse de proteine cu o cantitate generoasă de vegetale creează și din această perspectivă o farfurie echilibrată.
Dar vorbim despre echilibrarea încărcăturii acide pe care o gestionează rinichiul, nu despre modificarea pH-ului sângelui.
Este important să nu confundăm nici pH-ul alimentului cu efectul său după metabolizare. Lămâia și roșia sunt acide ca alimente, însă nu „acidifică organismul” și pot avea o încărcătură acidă renală redusă sau negativă. Gustul acid, pH-ul alimentului și efectul metabolic sunt lucruri diferite.
Atunci de unde vine ideea de „alcalinizare”?
Dintr-o observație reală, interpretată și extrapolată greșit. În secolul al XIX-lea s-a observat că alimentația poate modifica pH-ul urinei. Ulterior, alimentele au fost arse în laborator, iar cenușa minerală rămasă a fost clasificată drept „acidă” sau „alcalină”.
De aici s-a dezvoltat așa-numita „acid-ash hypothesis”: ideea că alimentele ar lăsa în organism o „cenușă acidă” sau „alcalină” și că alimentele considerate acidifiante ar produce boli.
La începutul secolului XX, teoria a fost preluată de curente naturiste și de diete precum sistemul Hay. Mult mai târziu a fost reambalată comercial sub forma „dietei alcaline”, a apei alcaline, a bicarbonatului și a promisiunilor de detoxifiere, prevenire sau chiar tratare a cancerului prin modificarea pH-ului organismului.
Alimentația poate modifica încărcătura acidă renală și pH-ul urinei. Dar nu poate schimba după voie pH-ul sângelui unui om cu plămâni și rinichi funcționali (din fericire).
O alimentație numită popular „alcalină” poate fi benefică dacă presupune mai multe legume, zarzavaturi și fructe. Dar beneficiile provin din fibre, potasiu, vitamine, carotenoizi, polifenoli și alți compuși bioactivi - nu din „alcalinizarea sângelui”.
Și ce se întâmplă dacă sângele chiar devine prea alcalin?
Atunci nu mai vorbim despre wellness, ci despre alcalemie. Alcaloza metabolică poate apărea prin vărsături prelungite, aspirație gastrică, administrarea anumitor diuretice, pierderi importante de clor și potasiu, exces de mineralocorticoizi sau aport excesiv de bicarbonat, mai ales atunci când eliminarea renală este afectată.
Formele severe pot determina:
• tulburări de ritm cardiac;
• hipoventilație;
• reducerea fluxului sanguin cerebral;
• confuzie;
• tetanie și convulsii;
• comă.
În aceste situații, alcaloza metabolică este o urgență și necesită tratamentul cauzei.
Corecția poate deveni dificilă deoarece deshidratarea, deficitul de clor și potasiu și activarea aldosteronului pot determina rinichiul să continue să rețină bicarbonat. Tratamentul poate necesita repleție de volum, clor și potasiu, ajustarea diureticelor, acetazolamidă și, rar, în formele critice, dializă sau administrare intravenoasă controlată de acid.
Corect zis ar fi:
Alcaloza metabolică severă poate fi foarte periculoasă și uneori surprinzător de persistentă prin mecanismele renale și hormonale care o întrețin. Așadar, sănătatea nu înseamnă să împingem organismul către „cât mai alcalin”.
Sănătatea înseamnă ca organismul să-și păstreze pH-ul în intervalul fiziologic: nici prea acid, nici prea alcalin.
Iar acest lucru nu anulează valoarea terapeutică a preparatelor vegetale.
De exemplu, recomand în anumite contexte de nutriție clinică sucul de clorofilă dar nu pentru a „alcaliniza sângele”, ci pentru aportul său extra de clorofilă, carotenoizi, polifenoli și alți compuși bioactivi cu acțiuni antioxidante, antiinflamatoare și antimutagenice studiate. De la aceștia “te simți bine”, nu că “te-ai alcalinizat”.
Dacă preparatul conține și germeni de broccoli, aceștia aduc glucorafanină, precursorul sulforafanului - un compus cercetat pentru activarea mecanismelor celulare de apărare, modularea inflamației și efectele sale chemoprotectoare.
Așadar, putem utiliza sucul de clorofilă și produse fermentate și alte alimente pentru efectele lor biologice reale, fără să le atribuim un mecanism fals.
—-
Daca îți plac aceste informări - lasă un like, comment, share cuiva care are nevoie.
Dacă vrei să te simți mai bine și mai energic - fă o programare online sau la cabinet.
🥦🥨 Dietetician Sigina
Programează-te azi.
