Păscută Ana-Maria Psiholog clinician / Psihoterapeut

19/10/2026

De ce uneori reacționăm cu o intensitate pe care nici noi nu o înțelegem?

De ce tresărim la un zgomot, ne tensionăm când cineva ridică vocea sau simțim nevoia să controlăm totul, chiar și atunci când suntem în siguranță?

Uneori, răspunsul nu se află doar în ceea ce gândim, ci și în felul în care organismul nostru a învățat să reacționeze la pericol.
Corpul nu reacționează doar la ceea ce se întâmplă acum. Uneori, reacționează și la ceea ce îi amintește de o experiență trecută.

🔹 Ai trecut prin situații în care ai simțit că nu ai control și acum îți este greu să te relaxezi.

🔹 Ai trăit într-un mediu imprevizibil și ai ajuns să observi permanent expresiile, tonul vocii sau dispoziția celor din jur.

🔹 Ai fost rănit emoțional și acum interpretezi distanța sau tăcerea unei persoane ca pe un posibil semn de respingere.

🔹 Chiar și în momentele liniștite, simți că trebuie să fii pregătit pentru ceva rău.

Aceste reacții pot avea explicații diferite. Ele nu dovedesc automat existența unei traume, dar pot fi indicii că merită să explorăm ce anume ne menține în alertă.

Cum putem începe să ne recâștigăm sentimentul de siguranță?

🧠 1. Observă ce se întâmplă în corpul tău.

Încordarea, respirația accelerată sau agitația pot fi semnale ale activării fiziologice. Încearcă să le observi fără să te sperii suplimentar de ele.

🌿 2. Revino treptat la momentul prezent.

Privește mediul din jur, observă unde te afli și identifică lucrurile concrete care îți arată că ești aici, în prezent. Dacă exercițiile de focalizare pe corp îți intensifică disconfortul, poți începe prin orientarea privirii către exterior.

💜 3. Nu te forța să depășești totul dintr-odată.

Recuperarea nu înseamnă să te expui brusc la ceea ce te sperie sau să retrăiești experiențele dureroase fără sprijin. Ritmul potrivit și sentimentul de siguranță contează.

Vindecarea nu înseamnă să ștergem trecutul, ci să învățăm să nu mai răspundem automat prezentului ca și cm pericolul de atunci s-ar întâmpla din nou.

În psihoterapie, putem explora gândurile, emoțiile, senzațiile corporale și comportamentele prin care se menține starea de alertă, construind treptat răspunsuri mai adaptative.

Nu ești slab pentru că organismul tău încearcă să te protejeze. Dar poți învăța, cu răbdare și sprijin adecvat, să recunoști când această protecție nu îți mai este de folos.

💬 Ai observat că uneori corpul tău reacționează cu teamă înainte să apuci să înțelegi ce te-a declanșat?

Dacă anxietatea, hipervigilența sau reacțiile emoționale îți afectează viața de zi cu zi, psihoterapia te poate ajuta să înțelegi aceste mecanisme și să lucrezi cu ele într-un cadru sigur.

📩 Îmi poți scrie în privat pentru detalii despre ședințele de psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Păscută Ana-Maria
Psiholog clinician | Psihoterapeut cognitiv-comportamental

Împreună spre echilibru.

18/10/2026

PUTEREA CREDINȚEI ÎN PROCESUL DE VINDECARE: CE SE SCHIMBĂ ÎN NOI ATUNCI CÂND ÎNCEPEM SĂ PRIVIM ALTFEL VIAȚA?

Uneori, schimbarea începe înainte ca situația noastră să se schimbe.

Începe în felul în care ne raportăm la ceea ce trăim, în sensul pe care îl atribuim suferinței și în posibilitatea pe care ne-o permitem să o vedem dincolo de momentul prezent.

Când trecem prin anxietate, epuizare sau perioade dificile, mintea poate ajunge să ne spună că lucrurile vor rămâne mereu la fel. Începem să ne identificăm cu suferința, să anticipăm eșecul și să ne pierdem încrederea că mai există alternative.

Dar ceea ce simțim acum nu reprezintă întotdeauna ceea ce vom simți pentru totdeauna.

Credința poate deveni o resursă importantă atunci când ne ajută să păstrăm deschisă posibilitatea schimbării.

Nu vorbim despre obligația de a gândi pozitiv și nici despre a nega durerea. Vorbim despre capacitatea de a nu transforma o experiență dificilă într-o sentință definitivă asupra propriei vieți.

Din perspectivă psihologică, felul în care interpretăm evenimentele influențează emoțiile, alegerile și comportamentele noastre.

Când credem că schimbarea este posibilă, putem deveni mai disponibili să cerem ajutor, să încercăm strategii noi și să facem pași pe care frica ne-ar fi determinat să îi evităm.

Când învățăm să ne raportăm diferit la gândurile noastre, acestea nu mai trebuie să reprezinte adevăruri absolute. Iar când nu ne mai lăsăm conduși automat de fiecare emoție, descoperim un spațiu în care putem alege cm răspundem.

Vindecarea nu înseamnă întotdeauna dispariția imediată a simptomelor. Uneori, începe prin recâștigarea speranței, a încrederii și a disponibilității de a face ceva diferit.

Credința, sensul personal, relațiile de sprijin și intervențiile psihologice adecvate pot contribui la acest proces. Nu există însă o singură cale de vindecare, iar suferința nu este dovada lipsei de credință sau a unei atitudini greșite.

Nu trebuie să te învinovățești pentru ceea ce simți.

Poți începe exact de acolo unde ești, fără să ai toate răspunsurile și fără să fii obligat să te simți bine înainte de a face primul pas.

Poate că întrebarea nu este doar „Cum fac să dispară ceea ce mă doare?”, ci și:

„Ce ar deveni posibil în viața mea dacă aș începe să cred că schimbarea este posibilă și pentru mine?”

Uneori, această întrebare poate deschide o perspectivă nouă.

Păscută Ana-Maria
Psiholog clinician | Psihoterapeut cognitiv-comportamental

Împreună spre echilibru.

17/10/2026

ATACURILE DE PANICĂ: CÂND FRICA DEVINE MAI ÎNFRICOȘĂTOARE DECÂT SENZAȚIILE DIN CORP

Ai simțit vreodată că inima îți bate atât de tare încât te temi că vei păți ceva? Că nu mai ai aer, că amețești sau că pierzi controlul?

În timpul unui atac de panică, senzațiile fizice pot fi atât de intense, încât mintea le poate interpreta ca pe un semn de pericol iminent.

Dar există un mecanism important pe care merită să îl înțelegem.

Frica poate amplifica senzațiile, iar senzațiile pot amplifica frica.

🔹 Simți o bătaie puternică a inimii.

🔹 Te gândești: „Dacă am ceva grav?”

🔹 Te sperii, corpul intră într-o stare și mai intensă de alertă.

🔹 Îți monitorizezi respirația și pulsul, căutând semne că ceva nu este în regulă.

🔹 Orice senzație nouă pare să confirme că ești în pericol.

Astfel se poate forma cercul vicios al panicii.

Cum putem începe să îl întrerupem?

🧠 1. Schimbă relația cu senzațiile fizice.

În loc să interpretezi automat fiecare senzație ca pe o catastrofă, încearcă să observi ce se întâmplă și să îți amintești că anxietatea poate produce reacții fizice intense. Simptomele noi, severe sau neobișnuite nu trebuie însă atribuite automat anxietății.

🧠 2. Nu te lupta cu fiecare senzație.

Încercarea disperată de a elimina imediat orice simptom poate crește atenția acordată acestuia. Încearcă să lași senzațiile să existe fără să le verifici continuu și fără să le transformi automat într-o amenințare.

🧠 3. Renunță treptat la comportamentele care întrețin frica.

Verificarea repetată a pulsului, căutarea permanentă a reasigurărilor sau evitarea tuturor situațiilor în care ai putea simți anxietate pot menține teama. În psihoterapia CBT, aceste comportamente sunt analizate și schimbate gradual, într-un ritm potrivit fiecărei persoane.

🧠 4. Învață să tolerezi incertitudinea.

Recuperarea nu înseamnă să ai garanția că nu vei mai simți niciodată anxietate. Înseamnă să capeți încredere că poți gestiona emoțiile și senzațiile neplăcute fără să intri automat în panică.

Un lucru esențial: nu trebuie să aștepți să dispară complet frica pentru a începe să îți recapeți libertatea.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală te poate ajuta să înțelegi mecanismele panicii, să îți reevaluezi interpretările catastrofice și să reduci treptat evitarea și teama de un nou atac.

Atacurile de panică pot fi tratate. Iar viața ta poate deveni din nou mai largă decât limitele impuse de frică.

Pe tine ce te sperie cel mai mult în timpul unui atac de panică senzațiile fizice, teama că vei pierde controlul sau frica de a nu se repeta?

Păscută Ana-Maria
Psiholog clinician | Psihoterapeut cognitiv-comportamental

Implicarea face diferența.

16/10/2026

ANXIETATEA ȘI BURNOUT-UL: CÂND MINTEA NU MAI ȘTIE SĂ SE OPREASCĂ

Uneori, nu suntem epuizați doar pentru că avem prea multe lucruri de făcut. Suntem epuizați și pentru că, inclusiv atunci când ne oprim, continuăm să funcționăm în interior ca și cm ar exista permanent ceva de rezolvat.

Ne gândim la ce ar putea merge rău, anticipăm probleme, analizăm conversații, ne facem griji pentru viitor și simțim că trebuie să fim mereu pregătiți.

Așa poate apărea cercul dintre anxietate și epuizare.

🔹 Ce se întâmplă în anxietate?

Mintea interpretează anumite situații ca fiind amenințătoare, chiar și atunci când pericolul nu este imediat. Corpul intră în stare de alertă, iar noi devenim mai atenți la senzațiile fizice, la posibilele greșeli și la lucrurile pe care nu le putem controla.

Încercăm să prevenim orice problemă, să anticipăm fiecare scenariu și să obținem certitudini. Dar, cu cât încercăm mai mult să controlăm totul, cu atât putem ajunge să ne simțim mai tensionați.

🔹 Ce se întâmplă în burnout?

Atunci când solicitările se mențin mult timp, iar resursele de recuperare nu sunt suficiente, poate apărea o stare profundă de epuizare. Pot apărea dificultăți de concentrare, iritabilitate, scăderea motivației și sentimentul că nu mai avem energia necesară pentru lucrurile care înainte ne păreau firești.

Odihna poate ajuta, dar uneori nu este suficientă dacă revenim constant la același mod de a gândi, de a ne raporta la responsabilități și de a ne solicita.

🔹 Unde se întâlnesc anxietatea și burnout-ul?

În dificultatea de a ieși din starea de alertă.

Poți să stai pe canapea și să nu te odihnești cu adevărat. Poți să termini toate sarcinile și să simți că nu ai făcut suficient. Poți să ai timp liber și să te simți vinovat că nu îl folosești productiv.

În timp, această presiune interioară poate întreține anxietatea și poate contribui la epuizare.

Ce putem schimba?

Din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale, nu lucrăm doar cu simptomele, ci și cu mecanismele care le întrețin:

• identificăm gândurile și interpretările care mențin starea de alertă;

• învățăm să diferențiem pericolul real de pericolul anticipat;

• observăm comportamentele prin care încercăm să obținem permanent siguranță și control;

• exersăm limite mai sănătoase, recuperarea și tolerarea incertitudinii.

Scopul nu este să nu mai avem niciodată gânduri negative sau emoții neplăcute. Scopul este să nu mai fim conduși automat de ele.

Uneori, primul pas spre echilibru este să înțelegem că nu orice gând cere o soluție imediată și că nu orice moment de pauză trebuie justificat prin productivitate.

O întrebare pentru reflecție:

Atunci când ai, în sfârșit, timp să te odihnești, reușești să te relaxezi sau mintea ta continuă să caute lucruri de rezolvat?

Sunt curioasă cm se manifestă această experiență pentru voi.

Păscută Ana-Maria
Psiholog clinician | Psihoterapeut cognitiv-comportamental

13/10/2026

12/10/2026

Poate că ai citit multe despre anxietate. Știi că gândurile nu sunt întotdeauna fapte și că senzațiile din corp pot fi amplificate de teamă.
Și totuși, când apare un simptom, teama revine. Începi să analizezi, să verifici, să anticipezi ce s-ar putea întâmpla.

În psihoterapia
cognitiv-comportamentală, lucrăm structurat asupra acestor mecanisme, cu obiective adaptate dificultăților tale.

Sunt Păscută Ana-Maria, psiholog clinician și psihoterapeut CBT. Ofer ședințe individuale online.

Dacă te gândești să începi psihoterapia, îmi poți scrie pe WhatsApp
0740 148 075

11/10/2026

Uneori, în căutarea vindecării, ajungem să credem că trebuie să reparăm tot ceea ce este în neregulă cu noi. Că trebuie să eliminăm fiecare frică, să înțelegem fiecare rană, să controlăm fiecare emoție și să găsim răspunsul care ne va face, în sfârșit, să ne simțim întregi.

Dar dacă o parte din suferința noastră vine tocmai din această luptă continuă cu noi înșine?

Dacă, înainte de a schimba ceva, am avea nevoie să ne oprim și să ne ascultăm cu adevărat?

🌿 Reconectarea începe atunci când nu ne mai tratăm pe noi înșine ca pe o problemă care trebuie rezolvată.

Începe când putem privi anxietatea fără să ne identificăm complet cu ea. Când înțelegem că un gând nu este neapărat un adevăr, că o emoție nu ne definește întreaga existență și că trecutul nostru, oricât de puternic ne-ar fi influențat, nu trebuie să decidă fiecare alegere din prezent.

În psihoterapie, acest proces presupune să învățăm să ne observăm gândurile, să înțelegem mecanismele care ne mențin suferința și să construim răspunsuri noi în fața situațiilor care ne provoacă teamă.

Dintr-o perspectivă spirituală, reconectarea poate însemna și întoarcerea la acel spațiu interior în care putem fi prezenți, fără să fim absorbiți complet de ceea ce simțim sau gândim.

Cele două perspective se pot întâlni într-un punct esențial: nu suntem obligați să reacționăm automat la tot ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Nu putem controla întotdeauna ceea ce simțim. Nu putem schimba tot ceea ce ni s-a întâmplat. Dar putem învăța să ne raportăm diferit la experiențele noastre și să nu mai lăsăm frica să ne conducă întreaga viață.

Iar când vine vorba despre vindecare, este important să păstrăm discernământul: practicile spirituale pot avea pentru unii oameni o semnificație personală, însă nu înlocuiesc evaluarea și intervențiile psihologice sau medicale atunci când acestea sunt necesare.

✨ Poate că reconectarea nu înseamnă să devii o altă persoană.

Poate înseamnă să începi să te cunoști dincolo de fricile tale, să te raportezi cu mai multă înțelegere la propriile experiențe și să faci alegeri care nu mai sunt dictate exclusiv de suferința trecutului.

Nu trebuie să lupți permanent cu tine însuți pentru a putea merge mai departe. Poți învăța să te înțelegi, să te accepți și să te schimbi, în același timp.

💚 Împreună spre echilibru.

Păscută Ana-Maria
Psiholog clinician | Psihoterapeut cognitiv-comportamental

📩 Pentru informații despre psihoterapie și programări:
📱 WhatsApp: 0740148075
🌐 anamariapsiholog.ro

07/10/2026

Buna tuturor!
Am pregătit un material gratuit despre respirație și anxietate, pe care aș vrea să îl ofer cu drag celor care se confruntă cu anxietate, atacuri de panică sau senzații precum lipsa de aer, amețeala, furnicăturile ori senzația de irealitate.

În material explic, pe înțelesul tuturor, ce se întâmplă în organism, ce rol are CO₂, cm apare hiperventilația și de ce uneori încercarea de a respira mai profund poate întreține anumite senzații neplăcute.

Am inclus și câteva exerciții practice. 🤍

Dacă doriți să primiți materialul, scrieți „RESPIRAȚIE” în comentarii sau îmi puteți trimite un mesaj privat și vi-l trimit cu drag.

Sper să vă fie de folos! 🌿

02/10/2026

Uneori nu avem nevoie să schimbăm imediat ceea ce simțim.
Avem nevoie, mai întâi, să fim suficient de prezenți încât să nu mai fim conduși automat de ceea ce simțim.

O emoție nu este întotdeauna o invitație la acțiune.
Uneori este doar ceva care se întâmplă în noi și care are nevoie, mai întâi, să fie observat.

În momentul în care poți observa ceea ce se întâmplă în tine fără să te confunzi complet cu acel lucru, apare un mic spațiu.
Iar în acel spațiu apare libertatea de a alege.
Nu trebuie să negi emoția.
Nu trebuie să o alungi.
Nu trebuie să te forțezi să fii calm/a.
Doar să nu îi permiti sa te conducă.

Poate că uneori primul pas spre schimbare nu este să faci ceva.
Ci să fii suficient de prezent/a încât să vezi ce se întâmplă înainte de a reacționa.

Păscută Ana-Maria
Psiholog clinician & Psihoterapeut CBT
Împreună spre echilibru.