Dr. Oancea Maria - Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Dr. Oancea Maria - Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Certificare SCOPE în managementul obezității

S-a încheiat CaRaMeL-O Update 2026, la Constanța.Trei zile în care s-a vorbit despre diabet așa cm îl vedem de fapt în ...
07/09/2026

S-a încheiat CaRaMeL-O Update 2026, la Constanța.

Trei zile în care s-a vorbit despre diabet așa cm îl vedem de fapt în cabinet: nu doar ca o „glicemie crescută", ci ca un sindrom cardio-reno-metabolic. Inimă, rinichi, ficat, țesut adipos: aceleași mecanisme, organe diferite. Una dintre temele abordate a fost legătura dintre obezitate și cancer, un subiect despre care încă nu se discută îndeajuns.

Eu am avut plăcerea de a prezenta împreună cu Diana Anefi, buna mea colegă cardiolog, un caz clinic abordat interdisciplinar. Este un format pe care îl apreciez pentru că privim același pacient, prin prisma a două specialități diferite.

M-am bucurat să îl revăd pe prof. Per-Henrik Groop și mulțumesc doamnei prof. Catrinoiu pentru invitație și pentru tot ce înseamnă o astfel de conferință organizată la noi acasă.

Este al 4-lea an în care particip la CardioDiab 🫀🤝🩺​În toți acești ani am învățat cât de importantă este colaborarea int...
04/07/2026

Este al 4-lea an în care particip la CardioDiab 🫀🤝🩺

​În toți acești ani am învățat cât de importantă este colaborarea interdisciplinară. Diabetologia și cardiologia merg mână în mână, iar atunci când ne unim forțele, asigurăm pacienților noștri cea mai bună abordare și un tratament complet adaptat nevoilor lor.

​Prevenția și gestionarea complicațiilor se fac doar în echipă. Mândră să ducem această colaborare mai departe și în 2026! 💼✨

Diabetul zaharat și dislipidemia - CaReMeXLa sfârșitul săptămânii am avut plăcerea de a fi lector într-o sesiune de sufl...
28/06/2026

Diabetul zaharat și dislipidemia - CaReMeX

La sfârșitul săptămânii am avut plăcerea de a fi lector într-o sesiune de suflet, legată de dislipidemie, împreună cu o colegă diabetolog și doi colegi cardiologi. Și spun de suflet fiindcă eu sunt diabetolog într-o clinică de cardiologie iar boala cardiovasculară urmărește pacientul cu diabet îndeaproape și văd zilnic acest lucru.

Pacientul trăiește crezând că are timp.
Are timp să facă glicemia bună, dar data viitoare, spunându-mi "doamna doctor, acum am glicemia mare fiindca ieri a fost ziua copilului si am mâncat și eu tort, dar nu e nimic".
Are timp să scadă colesterolul, dar data viitoare, spunându-mi "am mai făcut pauză de la pastile că așa am auzit că trebuie".
Are timp să aibă tensiunea normală, dar data viitoare, acum invocând emoțiile.
De fumat are timp să se lase "dar știti, e greu și nici nu fumez mult".
Stresul îl urmează zi și noapte deci și aici îi e imposibil să lucreze iar insomniile sunt la ordinea zilei.

Pacientul cu diabet este mereu aproape: aproape de a avea HbA1c în ținte, aproape de a avea colesterolul în ținte, aproape de a avea tensiunea controlata...

Dar de multe ori suntem atât de aproape și totuși, atât de departe.

Pentru că ce se întâmplă în vasul de sânge, în fiecare secundă a vieții noastre, ne urmează până în ultima clipă. Vasul de sânge nu uită nici glicemia care a fost odată modificată și poate acum e perfectă, nu uită toți anii în care colesterolul mare s-a plimbat în voie si a făcut leziuni, nu uită valorile tensionale, stresul și inflamația. El nu spune nimic. Tace si primește ce i se dă, secundă cu secundă, ani la rând. Dar nu uită nimic.

Și pacienții vin fericiți cu o foaie cu analize perfecte, crezând că acea analiză bună a șters cu buretele toți anii în care au amânat să facă lucrurile bine.
Si așa, pe nesimțite, fiindcă nici diabetul, nici dislipidemia nu dor, pacientul face infarct sau accident vascular cerebral și se întreabă de ce i s-a întâmplat lui? Doar ultimile analize erau "perfecte". Însă ambele evenimente au fost atent pregătite de pacient, ani la rând, secundă cu secundă. Ele nu au venit deodată!

Noi ca oameni tindem sa credem ca suntem excepția de la regulă. Putem mânca de toate, putem bea de toate, putem fuma, putem să fim sedentari, să avem o circumferință abdominală mare, să fim stresați fiindcă nu ni se va întâmpla nouă....până ni se întâmplă. Noi nu suntem excepția de la regulă. Noi suntem însăși regula.

De aceea la consult, când stați în fața noastră noi punem un puzzle cap la cap, nu ne uităm doar la glicemie și răsuflăm ușurați fiindcă nu a trecut un anumit prag. Prevenția primară este cea mai importantă. Vrem să vă știm în siguranță înainte de a face infarct, AVC sau arteriopatie, înainte de a ajunge la dializă din cauza diabetului, a orbi sau a vă lupta cu neuropatia. De aceea suntem o echipă, fiindca pentru consult avem câteva minute dar ce decizii luați zilnic, până ne revedem la evaluare, contează cel mai mult.

Astăzi la cabinet o pacientă mi-a pus o întrebare referitoare la planificarea unei sarcini în timpul tratamentului pentr...
22/06/2026

Astăzi la cabinet o pacientă mi-a pus o întrebare referitoare la planificarea unei sarcini în timpul tratamentului pentru obezitate și cred că trebuie lămurit acest aspect ținând cont de ghidurile în vigoare.

Nu avem date de siguranță care să susțină utilizarea acestor medicamente în sarcină. Din acest motiv, pe întreaga durată a tratamentului pentru obezitate, contracepția eficientă este obligatorie. 🚫👶

Dar mai este ceva important de știut.
Chiar înainte de a începe scăderea în greutate, medicația acționează rapid asupra insulinorezistenței pe care o ameliorează. Iar când rezistența la insulină scade, fertilitatea crește și ovulația poate reapărea la femei la care, anterior, era absentă sau neregulată. Deci riscul unei sarcini neplanificate apare devreme, nu doar după săptămâni sau luni de tratament. ⚡

În ceea ce privește perioada de siguranță înainte de o eventuala sarcină, ghidurile internaționale actuale (EASO Position Statement) recomandă oprirea medicației 📋 :
→ Liraglutida- 4 zile
→ Tirzepatida- 4 săptămâni
→ Semaglutida- 8 săptămâni
→ Naltrexona-bupropion- câteva săptămâni
→ Fentermina-topiramat- această combinație ridică un semnal de alarmă ⚠️ : topiramatul este asociat cu un risc de 3 ori mai mare de malformații congenitale, așadar contracepția nu este opțională, ci absolut necesară pe întreaga durată a administrării.

Îngrijirea preconcepțională a femeilor care suferă de obezitate este un domeniu în care avem din ce în ce mai multe date.
🔬 Optimizarea greutății înainte de sarcină îmbunătățește șansele de ovulație, reduce riscul de avort spontan și scade incidența malformațiilor congenitale. Dar această optimizare se face în afara sarcinii, cu o contracepție sigură, și cu o planificare atentă a momentului în care se dorește concepția.

Daca sunteți sub tratament pentru obezitate și vă gândițj la o sarcină în viitor, discutați cu medicul dvs din timp, nu în ultimul moment. 🗓️💬

⚠️ Această postare are scop exclusiv educativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Orice decizie legată de tratament, contracepție sau planificarea unei sarcini trebuie luată împreună cu medicul dvs.

🫀 Obezitatea nu se oprește la kilograme, ci ajunge direct la inimă și o transformă.​Știm că obezitatea este o boală cron...
21/06/2026

🫀 Obezitatea nu se oprește la kilograme, ci ajunge direct la inimă și o transformă.

Știm că obezitatea este o boală cronică, metabolică și complexă, însă una dintre consecințele ei cele mai severe se petrece chiar în interiorul mușchiului cardiac: Insuficiența Cardiacă cu Fracție de Ejecție Păstrată (ICFEp).

​ICFEp nu este doar o simplă comorbiditate asociată obezității, ci este determinată direct de mecanismele biologice ale acesteia. Obezitatea reprezintă, de fapt, factorul declanșator principal!

​🔬 Cum modifică excesul de greutate inima?
​În această formă de insuficiență cardiacă, inima reușește să pompeze sângele destul de normal (fracția de ejecție este păstrată), însă mușchiul cardiac devine prea rigid pentru a se relaxa. Deoarece nu se poate relaxa corespunzător, inima nu se poate umple optim cu sânge pentru a trimite oxigenul necesar către restul corpului.
​Obezitatea produce această rigidizare prin mai multe procese:
1. ​Suprasolicitare hemodinamică (volumul de sânge pe care inima trebuie să îl pompeze este mult mai mare)
2. ​Inflamație sistemică cronică
3. ​Acumulare de grăsime în jurul inimii cu remodelare miocardică
4. ​Remodelare atrială
5. ​Activare neurohormonală disfuncțională
​Toate aceste procese duc către același rezultat: presiuni crescute de umplere și o inimă care lucrează la foc continuu.

​📍 De ce locația grăsimii contează mai mult decât numărul de pe cântar?
​Pentru a înțelege cm se ajunge aici, se folosește metafora „covorului îmbibat cu apă”. Atunci când capacitatea organismului de a stoca grăsime în mod sigur (în depozitele adipoase normale) este depășită, surplusul începe să se „reverse” și să se acumuleze acolo unde nu ar trebui: ectopic și visceral (în ficat, mușchi, pancreas și în jurul inimii).
​Această grăsime ectopică este extrem de agresivă biologic. Ea nu este un simplu țesut de rezervă, ci funcționează ca un organ endocrin disfuncțional:
• ​Infiltrează direct miocardul și perturba funcția vaselor mici de sânge
• ​Secretă activ substanțe puternic inflamatorii (precum IL-6, TNF-alfa, leptină) și atrage celulele sistemului imunitar
• ​Grăsimea epicardică (depusă direct pe suprafața inimii) este crescută la pacienții cu obezitate și ICFEp, fiind responsabilă direct de transformarea unui mușchi cardiac flexibil într-unul rigid.

​😮‍💨 Ce simte pacientul?
• ​🛑 Lipsa de aer (dispneea) la efort sau chiar în repaus
• ​🛑 Oboseala cronică și slăbiciunea musculară accentuată
• ​🛑 Gleznele umflate (edeme la nivelul picioarelor)

​🧪 Paradoxul din laborator care ascunde diagnosticul: la pacienții cu obezitate, markerii cardiaci clasici de sânge: BNP și NT-proBNP, au valori paradoxal mai mici decât ne-am aștepta, chiar și atunci când insuficiența cardiacă este avansată.

​💉 Însă există și vești bune, pentru că medicațiile pentru obezitate sunt și medicații de protecție cardiovasculară.
​Tratarea obezității schimbă radical prognosticul. Terapiile moderne, Semaglutida și Tirzepatida, evaluate în studii clinice majore (STEP HFpEF, STEP HFpEF DM și SUMMIT), au demonstrat cele mai solide și robuste rezultate de până acum în ICFEp.

​Acestea nu sunt doar simple medicamente pentru scăderea în greutate, ci terapii cardiometabolice puternice care ameliorează direct simptomele cardiace, îmbunătățesc semnificativ capacitatea de efort a pacienților și reduc riscul de spitalizare.

​Tratând obezitatea ca pe o boală cronică adevărată, prin nutriție personalizată, mișcare adaptată și medicamente de ultimă generație protejăm în mod direct inima. 🤍

Oare putem face activitate fizică dacă avem insuficiență cardiacă? 🤔❤️Este o întrebare des întâlnită în clinica noastră ...
24/05/2026

Oare putem face activitate fizică dacă avem insuficiență cardiacă? 🤔❤️

Este o întrebare des întâlnită în clinica noastră și mi-a revenit în minte imediat ce am pus mâna pe cartea „Cardiologie preventivă și recuperare cardiovasculară” 📘.
​Răsfoind-o, gândul m-a dus la prezentarea Dr. Vlad Vintilă de la conferința CardioDiab 2025, unde a vorbit exact despre această dilemă a pacienților: „Am înțeles cm e cu tratamentul, dar eu cm îmi reiau viața de zi cu zi? Cum fac să pot merge din nou pe jos fără să simt că nu mai am aer? Mai am voie să fac efort?”

​Răspunsul scurt este: DA, categoric! Ghidurile medicale actuale dau o recomandare de clasă I (adică maximă) pentru activitatea fizică individualizată.

​După diagnosticul de insuficiență cardiaca, urmează câțiva pași:
​💊 Pasul 1: Tratamentul complet și rapid, care salvează vieți
Înainte de mișcare, inima trebuie protejată, iar tratamentele moderne (cum sunt moleculele iSGLT2) au un beneficiu masiv și imediat în prevenirea episoadelor grave. Studiul STRONG-HF a demonstrat că introducerea rapidă și intensivă a tratamentului complet imediat după un episod de decompensare scade semnificativ mortalitatea. Practic, medicația corectă îi oferă pacientului șansa de a supraviețui și de a fi capabil să înceapă recuperarea fizică reală.
​🏃‍♂️ Pasul 2: Ce facem după eveniment? Cât și cm ne mișcăm?
Odată stabilizat, pacientul nu trebuie să rămână la pat. Mișcarea aduce beneficii uriașe: crește performanța inimii, scade frecvența cardiacă de repaus și reduce inflamația.
• ​Ce fel de mișcare? Combinația ideală este între activitatea aerobă (mers, bicicletă, înot) și cea de rezistență (forță, tonifiere adaptată).
• ​Cât de mult? Dacă pacientul a fost sedentar, se începe cu pași mici (chiar și 10 minute). Scopul final este de a ajunge la minimum 150 de minute pe săptămână (adică 30 de minute pe zi, 5 zile pe săptămână).
• ​Intensitatea: Idealul pentru majoritatea este activitatea moderată și constantă. Studiile pe termen lung arată că mișcarea moderată, dar făcută sistematic de-a lungul anilor, crește fracția de ejecție a inimii și reduce masiv spitalizările.
Concluzia? Medicina modernă nu înseamnă doar să adăugăm ani vieții (facem acest lucru cu tratamentul farmacologic), ci să adăugăm viață anilor prin mișcare, o alimentație echilibrată și grijă zi de zi. Până la urmă, succesul unui tratament nu se măsoară doar în analize bune, ci în zâmbetul pacientului care își recapătă libertatea de a face o plimbare lungă. ❤️

🫀 Conferința de Primăvară a Societății Române de Cardiologie, 22.05.2026. Prezentări de excepție, date clinice important...
23/05/2026

🫀 Conferința de Primăvară a Societății Române de Cardiologie, 22.05.2026. Prezentări de excepție, date clinice importante și multe de învățat!

Am început cu Prof. Raul D. Santos din Brazilia, care ne-a reamintit că inflamația nu este doar un biomarker ci este un driver cauzal în ateroscleroză, de la leziunea vasculară până la instabilitatea plăcii. Un lucru ce merită menționat este că agoniștii GLP-1 reduc PCR cu ~36%, contribuind la beneficiile cardiovasculare dincolo de scăderea în greutate.

Sesiunea Grupului de Lucru de Hipertensiune a fost de excepție. Am aflat că prima măsurare a tensiunii arteriale a fost în 1733 de Stephen Hales, iar primul dispozitiv purtabil pentru puls în 1863 😄

Dr. Doina Dimulescu a prezentat variabilitatea tensiunii arteriale ca factor de risc independent pentru evenimente cardiovasculare, AVC și chiar demență, împreună cu HTA nocturnă și profilul nondipper, cu implicații prognostice majore pentru cord, rinichi și creier.

Prof. Dr. Eugenia Bădilă a prezentat magistral aldosteronul ca driver subestimat al HTA: fibroză miocardică, hipertrofie, inflamație cardiacă și disfuncție endotelială, efecte care apar independent de valoarea tensiunii arteriale.

Dr. A.M.Balahura a adus în discuție dispozitivele purtabile pentru monitorizarea TA, de la manșete în curea la inele medicale tip CART BP cu certificare CE-MDR în Europa. Un mesaj important de reținut: "FDA Cleared" nu înseamnă automat "Accurate"! ⌚

Iar pentru a încheia periplul prin lumea HTA, Dr. Vlad Vintilă ne-a prezentat strategia terapiei duale și triple pentru controlul optim al HTA, subliniind importanța combinațiilor fixe în aderența pacienților. 💊

Ziua s-a încheiat cu sesiuni dedicate dislipidemiei, unde Dr. Stoicescu ne-a transmis un mesaj cu greutate: "We don't lack tools. We DELAY!" pentru că dislipidemia e detectabilă, tratabilă, dar prea des ignorată. România are cea mai mare mortalitate cardiovasculară prevenibilă din UE, iar Prof. Dan Gaită a spus-o direct: când pierdem timp, pierdem vieți. ❤️‍🔥

🫀 Conferința de Primăvară a Societății Române de Cardiologie | Sibiu, 20-23 Mai 2026O zi intensă, plină de știință.Dimin...
21/05/2026

🫀 Conferința de Primăvară a Societății Române de Cardiologie | Sibiu, 20-23 Mai 2026

O zi intensă, plină de știință.
Dimineața a debutat cu o sesiune dedicată obezității și bolilor cardiovasculare, cu accent pe insuficiența cardiacă.

Dr. Ana-Maria Vintilă ne-a reamintit că obezitatea depășește cu mult cifra de pe cântar: antropometria contează, combinația dintre BMI crescut și obezitatea abdominală crește dramatic riscul de diabet și evenimente cardiovasculare, iar distincția dintre obezitatea preclinică și cea clinică devine esențială în evaluarea fiecărui pacient.

Dr. Silviu Dumitrescu a adresat o întrebare provocatoare: de ce ar trebui un cardiolog specializat în insuficiență cardiacă să fie interesat de GLP1-RA? Răspunsul vine din biologie și date clinice solide: HFpEF este o boală cardiometabolică, iar agoniștii de receptor GLP-1 aduc beneficii dincolo de simpla scădere ponderală.

În a doua parte a zilei, discuțiile s-au concentrat pe dislipidemie și prevenție cardiovasculară, un domeniu în plină efervescență științifică.

Câteva teme-cheie care au marcat dezbaterile:
🔬 Inflamația: cu peste 142.000 de articole publicate pe PubMed până azi pe tema inflamației și bolilor cardiovasculare, mecanismele IL-1/IL-6 și răspunsul de fază acută rămân în centrul atenției
📉 LDL: cu cât mai jos, cu atât mai devreme. Fiecare reducere cu 1 mmol/L a LDL-C scade riscul de evenimente vasculare majore cu ~22%, iar expunerea cumulativă pe parcursul vieții contează enorm
⚠️ Lp(a) factor de risc independent pentru boala coronariană prematură, cu creșterea riscului de infarct miocardic cu 29%, a bolii arteriale periferice cu 31% și a AVC cu 13%
🧬 ApoB: când ApoB și LDL-C sunt discordante, riscul aterogen urmează ApoB, nu LDL-C; un mesaj important pentru stratificarea corectă a riscului
💊 Ghiduri noi ESC/EAS 2025: arsenalul terapeutic s-a extins considerabil: de la statine la inhibitori PCSK9, acid bempedoic și terapii țintite, cu reduceri ale LDL-C de până la 86% în terapii combinate
🩺 Riscul foarte înalt nu este doar post-eveniment. Ateroscleroza subclinică avansată se califică deja drept risc foarte înalt, înainte de primul eveniment MACE
🍬 Dislipidemia din diabet nu este o simplă dislipidemie izolată, ci un risc vascular sistemic complex: „în diabet, așteptarea nu este prevenție; combină devreme, intensifică rapid"

O zi care confirmă că medicina cardiovasculară evoluează rapid și că prevenția rămâne cea mai puternică armă pe care o avem. 💪

ECO 2026 – Istanbul ✨O întâlnire pe care nu o voi uita prea curând! Am avut bucuria să stau de vorbă cu Dr. Sean Wharton...
15/05/2026

ECO 2026 – Istanbul ✨
O întâlnire pe care nu o voi uita prea curând! Am avut bucuria să stau de vorbă cu Dr. Sean Wharton, autorul principal al Ghidurilor Canadiene de Practică Clinică pentru Obezitate la adulți, un document de referință care a redefinit modul în care înțelegem obezitatea ca boală cronică.

S-a bucurat să afle că în România îi urmărim activitatea și a subliniat cât de important este ca medicii să înțeleagă cu adevărat această boală și să ajungă la pacienți cu empatie, făcându-i să simtă că nu sunt singuri în acest drum.

Al doilea nume mare în obezitate cu care am stat de vorbă la acest congres și din nou, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost căldura și deschiderea lor. Oameni care, cu tot prestigiul pe care îl au, rămân profund umani și accesibili. 💙

Momente ca acestea îmi amintesc de ce am ales acest drum. 🙏

Ziua 3: ECO 2026, Istanbul : Grasimea viscerală vs subcutanatăSuntem obișnuiți să vorbim despre obezitate în kilograme ș...
14/05/2026

Ziua 3: ECO 2026, Istanbul : Grasimea viscerală vs subcutanată

Suntem obișnuiți să vorbim despre obezitate în kilograme și IMC. Dar ce se întâmplă de fapt în interiorul celulelor noastre adipoase?

Obezitatea este, înainte de orice, o boală a țesutului adipos.

Când mâncăm mai mult decât consumăm, corpul trebuie să depoziteze surplusul caloric undeva. Țesutul adipos răspunde prin două strategii complet diferite:
Prima (cea sănătoasă) este hiperplazia: corpul recrutează celule noi, preadipocite, le maturează în adipocite funcționale și distribuie grăsimea ordonat. Vasele de sânge cresc odată cu țesutul, oxigenul ajunge unde trebuie, iar adipocitele secretă hormoni benefici (adiponectină, leptină, FGF21) care mențin sensibilitatea la insulină și echilibrul metabolic.

A doua strategie (cea periculoasă) este hipertrofia: în loc să creeze celule noi, adipocitele existente se umflă pur și simplu până la limita lor biologică. Iar aici începe problema. Celulele supradimensionate nu mai primesc suficient oxigen → apare hipoxia locală. Urmează fibroza, necroza, inflamația cronică și, în final, disfuncția completă a țesutului adipos.

Dar nu toată grăsimea este egală.
Și aici intervine una dintre cele mai elegante concepte din medicina obezității de azi: ipoteza capacității de expansiune a țesutului adipos subcutanat.

Grăsimea subcutanată (cea de sub piele, pe care o "prindem" între degete) funcționează ca un tampon protector metabolic. Atâta timp cât ea își poate face treaba și poate stoca lipidele în exces, viscerele sunt protejate, ficatul este protejat, pancreasul este protejat.

Problema apare când această capacitate de expansiune este depășită sau genetic limitată. În acel moment, lipidele nu mai au unde să meargă și se depun ectopic: în ficat (steatoză hepatică), în mușchi, în jurul pancreasului. Apare rezistența la insulină, celulele beta pancreatice intră în suprasolicitare și în timp, cedează.

Același surplus caloric, două persoane diferite → rezultate metabolice complet diferite, în funcție de cât de bine funcționează grăsimea lor subcutanată.

Și grăsimea viscerala? Ea este cu adevărat periculoasă.
Țesutul adipos visceral (cel din jurul organelor abdominale) nu este doar "mai greu de dat jos". El este activ inflamator. Pe măsură ce adipocitele viscerale se hipertrofiază, ele atrag macrofage. Inițial, macrofagele sunt de tip M2, antiinflamatorii, "de curățenie". Dar în contact cu adipocitele suprasolicitate și muribunde, ele își schimbă polarizarea spre M1: proinflamatorii, agresive.

Se formează în jurul adipocitelor moarte structuri "crown-like", literalmente niște coroane de macrofage inflamate în jurul celulelor adipoase distruse. Iar această inflamație locală cronică se varsă sistemic, contribuind la ateroscleroză, rezistență la insulină și risc cardiovascular crescut.

Concluzia:
Nu contează doar cât cântărești, ci unde îți depui grăsimea și cât de sănătos funcționează țesutul tău adipos. Grăsimea viscerala inflamează. Grăsimea subcutanată protejează, dar numai până la un punct.

Address

Boulevard Ferdinand, Nr 69
Constanta

Opening Hours

Monday 08:00 - 15:00
Tuesday 08:00 - 15:00
Wednesday 13:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 15:00
Friday 08:00 - 15:00

Telephone

+40727507019

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dr. Oancea Maria - Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Dr. Oancea Maria - Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice:

Shortcuts

Share

Category