21/04/2026
🔴 Postarea lui Bolojan, în 55 de minute are 44 000 de likeuri și 5 000 de comentarii
Postarea lui Bolojan strânge reacții, lumea intră, comentează, apasă, distribuie. La PSD, în schimb, liniște administrativă. Comentariile închise. Ușa trasă. Geamul stins. Când unul vorbește și oamenii se înghesuie sub postare, iar ceilalți pun lacăt pe secțiunea de comentarii, nu mai e comunicare politică. E diferența dintre piață și buncăr.
Și atunci întrebarea devine foarte simplă: cine e cu poporul? Ăla care lasă oamenii să vină peste el, să-l laude, să-l înjure, să-l tragă de mânecă în public? Sau ăia care, după ce ani de zile au confundat statul cu propria debara, au descoperit brusc că democrația e frumoasă numai cât timp nu scrie nimeni dedesubt ce crede? PSD a ajuns în punctul în care suportă puterea, dar nu mai suportă comentariile.
Cine a jucat corect cu România? Cel care iese și spune: da, rămân, îmi asum, merg înainte, chiar dacă e scandal? Sau cei care au fost la masă, au votat, au semnat, au împărțit decizia, iar acum vor să fugă de răspundere cu comentariile închise și cu indignarea deschisă? Unii cer încredere, dar se tem de comentarii. Celălalt primește comentarii pentru că, măcar în ochii multora, pare că și-a asumat nota de plată.
Pe scurt, cine e cu poporul se vede foarte simplu. Nu din slogan. Din secțiunea de comentarii. Unul are oameni. Ceilalți au setări de confidențialitate.