18/10/2026
Viață de om cu misiune și antreprenor.
Când ești constant angajat în procesul tău de creștere și implicat în evoluția ta și a umanității, sunt și zile așa…
Când aparent nimic nu merge. Când te întrebi ce rost are. Când simți că vorbești singur. Când simți că ești nevăzut, nevalorizat. Când parcă orice ai face, lucrurile nu se mișcă cm ai vrea.
De 13 ani de când sunt în această călătorie de creștere, am avut multe astfel de zile. Le știu. Și cu toate că le știu, tot mă ating atunci când vin. Chiar dacă știu că mâine o iau de la capăt.
Aceeași misiune. Același vis. Aceeași cale. Doar „cum altfel?”. Schimbi locul, perspectiva. Mai descoperi un tipar. Mai faci o respirație. Mai aduni ceva bucăți din tine și continui drumul ales. Însă nu acum.
Acum îmi dau voie să nu. Să simt tristețe, dezamăgire, deznădejde. Un pic. Un moment. Cu copiii mei interiori, cu umanul din mine.
Ca „supererou” sunt mai mereu. Din supraviețuire, deocamdată. Știi cm e, să nu cazi, te ții sus. Până ajungi să creezi din ușurință. Din actul de creație. Doar prin alegere conștientă.
Deocamdată e un mix între cele două mișcări. Și e ok să fie așa.
Am zis să scriu și aici ce simt. Pentru cei/cele ce poate rezonați. Cei/cele ce munciți din greu la mai binele vostru și al celor din jur. Cei/cele ce construiți. Și poate că și voi acum vă aflați într-un astfel de moment. Poate. Și dacă ești, respirăm împreună. Știu că e mai ușor când afli că nu ești singur.
Și dacă la tine e roz, treci peste. Să fie doar un moment al meu de depresurizare.
Mâine revin în ape mai calde. În soarele divin. După ce curăț și eliberez azi-ul. După un ceai cald, muzică caldă, motan cald lângă mine și-o respirație, două, trei, în mine. Cu mine și Dumnezeu.
Pe mâine.
I’m here for more.
Ana Simona