22/07/2026
❤️📝🏨
Povestea din spital
-Buna ziua domnule doctor!
-Buna ziua!
-Mai știți că ați spus să vin după nuntă!
Mărturisesc de multe ori, în gând 😁, că nu îmi aduc aminte de fiecare detaliu. Într-o clipă de tăcere am încercat să îmi aduc aminte. Dar nu am reușit prea multe.
- Știți, am fost la dumneavoastră, am ceva la picior și ați spus ca mai bine e să treacă nunta ce o aveam weekendul acela și apoi să vin la dumneavoastră.
- Hai te rog sa te consult din nou!
Încet, încet îmi aduceam aminte de ultimă vizită a pacientului.
-Ce ai pățit aici?
-Munceam și m-am înțepat, a curs mult sânge, m-am pansat, s-a vindecat foarte greu.
-Cand s-a întâmplat?
-Acum trei luni.
Inspectez piciorul pacientului și găsesc o mica umflătură spre degetul mare pe partea interna a piciorului. Palpez (pun mâna) pacientul tresare de durere. Nu era roșu, Nu se vedea nimic altceva.
-Eu am venit, vă rog frumos sa mă ajutați daca puteți!
- Nu știu cm sa fac, am multe lucruri de rezolvat cu alți pacienți, mai am și câteva urgențe pe care trebuie sa le văd!
Nu era programat, dar știind că zilele următoare erau la fel de aglomerate i-am zis:
-Te rog să mă aștepți, voi consulta și rezolva pacienții de urgență și apoi voi incerca să rezolvăm problema.
Era împreună cu soția lui, vorbeau frumos și erau foarte înțelegători. Aveau și zâmbetul pe buze, dar în același timp se vedea că erau și stresați puțin.
Într-un final îl poftesc înăuntru, rog o colega asistentă sa îmi pregătească o masă pentru incizie.
Pacientul era destul de emoționat.
Am apreciat foarte mult că a așteptat și nu a spus nimic altceva, a înțeles că altfel nu puteam.
Fac anestezia locală și mai povestim puțin până își face efectul.
Fac o incizie mică și vad un punct negru.
-Hai să vedem ce găsim aici, le spun celor doi studenți care sunt în practică la mine.
Atât cei doi cât și pacientul au devenit curioși.
Îmi dădusem seama că era un corp străin.
Îl prind cu o pensa și îl scot.
Îl vedeți în fotografia de mai jos!
Trei luni a stat acolo, un spin de aproximativ 1 cm.
Ne-am mirat toți!
De obicei existența unui corp străin vegetal produce infecție în jur și duce la probleme deosebite.
Dar în cazul nostru lucrurile au stat altfel.😁
➡️Deci mare atenție la înțepături!!!
➡️Analizam foarte bine plaga, spălăm cu apă și săpun, dezinfectam cu Betadina și aplicam pansament steril.
➡️O plagă care se vindecă greu trebuie să dea de gândit, așa că mai bine faceți o vizită la Chirurgie🤗.