23/06/2026
Alergatul nu strică genunchii. Un mit care refuză să dispară
Cel puțin o dată pe săptămână aud în cabinet aceeași întrebare: "De ce recomandați alergatul? Nu strică genunchii?"
De obicei, întrebarea vine de la persoane care au deja dureri de genunchi sau cărora li s-a spus că au "probleme cu cartilajul". Aproape invariabil urmează și recomandarea primită de la cineva: "Nu alerga, mai bine fă înot."
Primul meu impuls este să întreb: cine a spus asta? Pentru că "așa se zice" nu reprezintă o dovadă. În medicină, opiniile personale contează mult mai puțin decât datele științifice.
De fapt, studiile nu susțin ideea că alergatul, practicat rațional și adaptat capacității fiecărei persoane, distruge genunchii. Dimpotrivă, există dovezi că încărcarea mecanică dozată stimulează adaptarea țesuturilor și poate avea efecte benefice asupra sănătății articulare.
(Zhang, Yanjing et al. "Effects of long-term running on the structure and biochemical composition of knee cartilage in males: a cross-sectional study." Quantitative imaging in medicine and surgery vol. 14,8 (2024): 6036-6047. doi:10.21037/qims-23-1563)
Un exemplu interesant este meniscul. Multă vreme s-a crezut că rolul său principal este absorbția șocurilor. Cercetările moderne au arătat însă că distribuția forțelor în genunchi este mult mai complexă.
(Gecelter, Rachel C et al. "The menisci are not shock absorbers: A biomechanical and comparative perspective." Anatomical record (Hoboken, N.J. : 2007) vol. 305,5 (2022): 1051-1064. doi:10.1002/ar.24752)
Oasele, mușchii, tendoanele, ligamentele și capsula articulară participă împreună la preluarea și dispersarea încărcărilor.
Corpul uman este construit pentru a interacționa cu solul și pentru a se adapta progresiv la efort.
(Andrews, Stephen et al. "The shocking truth about meniscus." Journal of biomechanics vol. 44,16 (2011): 2737-40. doi:10.1016/j.jbiomech.2011.08.026)
Alergatul nu înseamnă neapărat performanță, competiție sau depășirea limitelor biologice. Înseamnă, înainte de toate, dezvoltarea rezistenței și a capacității de adaptare. Cartilajul articular nu este un țesut inert; el răspunde la stimulii mecanici adecvați, iar mișcarea contribuie la menținerea sănătății sale.
În schimb, nu este foarte clar de ce înotul a devenit recomandarea universală pentru orice problemă de genunchi. Exercițiile în apă au indicații bine definite: reabilitarea postoperatorie, anumite afecțiuni neurologice sau situații în care descărcarea greutății corporale este necesară.
Dar pentru majoritatea oamenilor care urmăresc prevenția și menținerea sănătății, activitățile cu încărcare progresivă sunt mai apropiate de realitatea biologică a organismului uman.
Corpul nostru are nevoie de contact cu solul, de variații de teren și de stimuli mecanici pe care să îi gestioneze și la care să se adapteze. Mișcarea dozată corect nu este dăunătoare!
Sedentarismul, în schimb, pare să producă mult mai multe probleme decât alergatul.
Poate că întrebarea nu ar trebui să fie dacă alergatul strică genunchii, ci dacă lipsa mișcării îi protejează cu adevărat.
Sursa Foto: southernliving.com