03/09/2026
Joi.
Ziarul Ploiestii.🎩
Acum câteva luni venea "vacanța cu trenul din Franța", iar săptămâna aceasta pleacă cu rapidul de Constanța.
Am fost în pauză de scris și recunosc faptul că am scos pentru azi de la naftalină, un articol de acum doi ani, dar pe cuvânt de cercetaș, că toate-s vechi și noi sunt toate, vorba poetului.
Tudorul meu trece clasa a VI a și nu mai stau să mă minunez de anii care au trecut, prefer să privesc spre viitor, cu încredere amestecată cu o mică anxietate, să mă bucur de anii ce urmează până la Evaluarea Națională, care nu trebuie sa fie sfârșitul lumii.
Sper să fie cu folos articolul.
Nu l-am ales întâmplător, ci ca urmare a unor experiențe din cabinet din vara asta, care au avut legătură cu subiectul.
🫰
Articol 05 Septembrie 2024
”Nu contează ce meserie ai, contează să fii cel mai bun.”
(Abraham Lincoln)
Vine școala, bine-mi pare,
Dar mă roade o întrebare:
”Ce vrei să te faci, când vei fi mare?”
Oare mai este de actualitate întrebarea asta?
Se mai simt motivați copiii de proiecțiile propriilor părinți în ceea ce privește o meserie ”respectată?
Conform ultimelor studii se pare că această abordare crează cumva în subconștient o limitare păguboasă a opțiunilor pentru viitor, deoarece conceptul de muncă poate fi mai greu de procesat sau înțeles la vârste mici, când copilul vrea doar să se joace.
Este firesc să ne formăm impresii despre ce ne dorim de la viață, cu tot ce înseamnă tabloul general, familie, muncă, mod de trai, dar imaginea inițială cu siguranță se va schimba pe parcurs, pentru că suntem într-un proces de adaptare continuă, iar fluctuațiile pieței muncii din ultimii ani, ne-a demonstrat asta dincolo de statistici și studii.
Noi, adulții de azi și copiii de ieri, suntem total diferiți de copiii de azi, respectiv adulții de mâine.
Ăsta este primul gând de la care putem porni pentru o balanță realistă și echilibrată între ceea ce ne-am dori pentru copiii noștri și ceea ce își doresc sau proiectează ei în viitor, în funcție de contextul social actual.
Eu și mulți alții din generația mea, am crescut cu amenințarea că dacă nu învățăm, primim cadou la 18 ani, niște oi sau o vacă, sau ajungem să săpăm șanțuri, în cazul băieților.
Acum mai nou am auzit că cea mai mare ”motivație” pentru a învăța este frica de a nu deveni măturător de stradă sau gunoier.
Dacă gândim logic, cineva trebuie să facă și meseriile astea și nu este normal să perpetuăm concepții învechite și limitate. Să nu uităm că laptele și brânza sunt produse ale oilor și vacilor care sunt îngrijite de oieri sau fermieri, șanțurile trebuie săpate de cineva, indiferent dacă procesul este unul manual sau cu un excavator, iar străzile trebuie măturate și gunoiul adunat și procesat.
Și oamenii ăștia au copii la rândul lor. Oare cm se simt ei când aud astfel de afirmații și etichete?
Ce părere au despre părințiilor?
Că sunt niste ratați?
Că este mai importantă părerea celorlalți decât faptul că le asigură traiul de zi cu zi prin muncă decentă și nu prin infracțiuni?
Să nu uităm că nu toți copii sunt la fel și contextul familial este foarte important în dezvoltarea percepției despre viitor și viață în general, implicit și despre muncă.
Unii au vise poate prea mici, și sunt forțați de împrejurări să urmeze o cale ghidată de familie, fără să poată măcar lua în considerare alte posibile variante, mai îndrăznețe, sau care ar necesita un efort mult mai mare. Alții sunt în tabăra opusă, atașându-se de viziuni nerealiste, vise prea mărețe, dacă sunt un fel de dl. Goe, familia fiind veșnic o plasă de siguranță, în caz de eșec.
Ziua are 24 de ore, din care copiii noștri petrec aproape o tremie la școală.
Dacă punem la socoteală și temele ajungem lejer la o normă de muncă de minim 8 ore.
Teoretic învățatul lor este tot un fel de muncă, doar că de multe ori motivația este una greșită, și au senzația că învață pentru părinți, nu pentru ei înșiși sau pentru viitorul lor.
Școala românească transmite informații structurate într-un anumit cadru, și de multe ori regăsim motivația extrinsecă, bazată pe mecanismele de pedepse și recompense, scăzând performanța elevilor în cazul unor activități care necesită un efort mental susținut și creativitate.
Educația însă este un concept mult mai complex, în care este necesară și implicarea familiei, pentru că urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor, stimulând dorința de ”a fi și a deveni” cineva, activând motivația intrinsecă, care este bazată pe ideea existenței unei viziuni personale, de lungă durată, concentrată pe acțiuni, pe călătoria în viață și nu pe rezultatele finale.
Titu Maioresccu avea mare dreptate cu ”Teoria formelor fără fond”, teorie care se potrivește ca o mănușă cu educația românească din ultimele decenii, unde din păcate superficialitatea, mediocritatea, imitația și incompetența au înflorit, după preluarea unor modele occidentale în absența unui fond autohton solid și cu o promovare timidă a formelor ce definesc identitatea culturală românească.
Oare o avea vreo legătură și cu cei peste 3o de miniștri ai învățământului în ultimii 35 de ani?
Poate că nu…cu siguranță că da.
Oare mai este în regulă să ne încurajăm copii să aleagă o singură carieră? Sau am putea să-I învățam despre meserii și cariere din perspectiva acțiunilor și a ce presupune meseria în sine și nu din perspectiva identității ei.
Este foarte posibil ca ceea ce își imaginau ei că înseamnă o slujbă ideală, să fie pentru ei de fapt un coșmar și să clacheze la un moment dat.
Efectele unei presiuni nemeritate asupra copilului pot apărea mult mai tărziu, când, poate deveni obsedat de o carieră pe care de fapt să o urască și să se întrebe zilnic, de este nefericit, chiar dacă ”teoretic”, are tot ce și-a dorit.
O abordare mai sănătoasă și mai adaptată contextului actual ar putea fi încurajarea încrederii în forțele proprii, ideea că pot face lucruri diferite în funcție de propriile interese și experiența de viață și mai ales apariția unor oportunități și variante care nu existau în alte vremuri.
În concluzie, ce este mai important, valorile pe care trebuie să bazeze educația de astăzi sau regulile impuse de un sistem moștenit?
Cum putem ajusta și adapta regulile în așa fel încât să nu afecteze pe termen lung obiectivele și motivația copiilor?
Atunci când regula depășește bunul simt, ea nu devine inutilă, poate chiar stupidă?
Oare dacă am începe să plantăm alte valori, atât noi cât și copiii noștri, nu am culege oare mai târziu alte roade?
• Creativitatea
• Îmbrățișarea schimbării și adaptării
• Crearea de relații deshise prin comunicare,
• Pasiune și perseverență
• Găsirea bucuriei în muncă
• Leadership
• Explorarea și dezvoltarea unor talente care pot deveni meserie
• Aprecierea și validarea oamenilor din jur, dar și propria validare
În cabinet am întâlnit destul de mulți părinți și adolescenți cu păreri diametral opuse în ceea ce privește alegerea unui liceu, a unei facultăți, sau a unei meserii intermediare pentru susținerea studiilor sau obținerea banilor de buzunar și creionarea unei oarecare independențe financiare.
Ambele părți se simt captive într-o colivie plină de neclaritate, ambiguitate, nemulțumire, neliniște, îndoială și ceață psihologică, care îi blochează efectiv, atât în comunicare și automat în relația părinte-copil. Împreună găsim cauza frustrărilor și a incertitudinilor și pas cu pas ajungem la o soluție de mijloc.
Aș vrea să închei într-o stare optimistă și încrezătoare, că tot începe școala în câteva zile și cu una bucată fecior în clasa a IV a, am aceleași emoții și dileme ca toată lumea, faptul că sunt psiholog nu mă ferește de cele ”lumești”.
Vă mai amintiți de ghicitorile din manualele de limba romană?
Ei bine, iată că nu și-au pierdut farmecul nici în ziua de azi, pentru că cel mai distractiv mod de a învăța lucruri noi este prin ghicitori:
Dimineaţa îţi zâmbeşte
Când la grădiniţă vii
Pentru şcoală pregăteşte
Grupa-ntreagă de copii. (educatoarea)
Tunde cu îndemânare
Şi îţi face şi cărare
O frizură să-ţi stea bine
Nu-l întrece orişicine.(frizerul)
Ţevi, conducte instalează,
În perete le fixează,
Iar în urmă el ne lasă
Apa şi căldura-n casă.(instalatorul)
Ea ne e a doua mamă
Şi ne învaţă doar la şcoală.
Zi de zi noi o vedem
Învăţăm, citim, socotim.(învăţătoarea)
Vă îmbrățișez cu sufletul și vă doresc multă înțelepciune și răbdare în noul an școlar,
Psih. Cristina-Irina Budurin
🌈
