10/09/2026
De ce reacția unora este de a râde la o postare despre militarii români?
Vă rog să citiți comentariile dacă vreți să înțelegeți istoria.
O observație...
La fotografiile cu soldați români din Al Doilea Război Mondial apar aproape de fiecare dată câțiva care dau „Haha”.
Unii sunt unguri. Mă rog, acolo înțeleg măcar mecanismul: frustrare istorică, răutate, provocare ieftină. Nimic nou.
Dar când văd nume românești printre cei care râd, chiar devine interesant.
Ce este de râs, măi românilor?
Râdeți de niște soldați români morți? De niște puști de 20 de ani trimiși pe front? De oameni care au înghețat, au flămânzit, au fost răniți, luați prizonieri sau îngropați la mii de kilometri de casă?
Care este poanta? Explicați-ne și nouă, să râdem împreună.
Poate omul de care râzi în fotografie avea acasă o mamă care îl aștepta. Poate avea soție și copii. Poate n-a mai ajuns niciodată înapoi.
Și peste 80 de ani apare Gigel pe Facebook, tolănit pe canapea, cu telefonul în mână, și îi dă „Haha”.
Ce curaj. Ce caracter. Ce realizare.
Poți să critici Antonescu. Poți să critici alianțele României, campaniile militare, politica și deciziile vremii. Asta înseamnă discuție istorică.
Dar să râzi de fotografia unui soldat mort sau plecat la război nu te face nici inteligent, nici rebel, nici mare cunoscător de istorie, te face doar lipsit de respect.
