Cabinet Individual De Psihologie Toma Loreta

Cabinet Individual De Psihologie Toma Loreta Consiliere psiholigica si psihoterapie individuala sau de grup

Claritatea care te luminează Unele comportamente sunt străvechi ca spirit. Tradiția spune ca adversarul este un împieli...
11/01/2026

Claritatea care te luminează

Unele comportamente sunt străvechi ca spirit. Tradiția spune ca adversarul este un împielitat cu copite și coarne roșii. Adevărul este ca adversarul este o forță care inversează, perverteste lucrurile bune, este o conștiința care se hrănește din separare, ego și dominare. Abuzul narcisic este unul dintre aceste comportamente, care oglindește acest tipar străvechi.
În scriptura , adversarul doar imita ceea ce Dumnezeu a creat. Acest Inamic contraface iubirea printr-un asa-zis asalt de iubire care este o lumina falsa. Acest asalt al iubirii aduce o oarecare iluminare dar fără căldură, arata atenție dar fără prezenta, arata afecțiune dar fără suflet. Acest asalt al iubirii intoxica , încă de la început. Întotdeauna lumina falsa orbește sistemul nervos pentru ca să păcălească discernământul. Ea ispitește nu prin dorința, ci prin aderarea la o identitate. Ceea ce da putere acestui comportamente este faptul ca exploatează ranile emotionale nevindecate conștiința de dor și năzuința.
Ești invitat să îți abandonezi intuiția în schimbul validării, al acceptării și apartenentei. Ultimul pas este devalorizarea ceea inseamna căderea. În limbaj spiritual înseamnă erodarea încet și in tăcere a încrederii proprii în Lumina.
Deoarece adversarul nu poate ataca in direct lumina interioara , o face indirect prin stingerea ei operand prin confuzie, rușine și indoiala. În final, când reușește sa stingă lumina te arunca. Spiritual acest lucru înseamnă abandon fără durere. Conștientizezi ca adversarul nu ti-a luat iubirea ci ti-a luat puterea și energia.
Conștientizarea tiparului rupe vraja și aduce eliberare. Identificarea lui rupe autoritatea acestui tipar malefic. Înțelegi ca ai fost ales pentru ca ai purtat lumina și profunzime, ca ai avut empatie. Însă lumina care nu e păzită atrage imitația. Rolul luminii este sa initieze discernamantul. Sa înțelegi ca , nu oricine vorbește despre iubirea este în părtășie cu ea.
Acum înțelegi ca nu fiecare pierdere este o pedeapsa. Unele pierderi sunt menite sa te trezeasca.
Acum vezi clar : claritatea întotdeauna a fost inamicul întunericului.

07/01/2023

Foamea de iubire
Ne-am născut cu o sete teribila de iubire ce ne însoțește toată viata. Inimile noastre tânjesc după ea asa cm plămânii nostri tânjesc după oxigen.Iubirea este acel lucru care da sens relațiilor noastre.
Ne naștem cu multe nevoi spirituale: nevoia de iubire, de armonie, de dreptate, de pace, de siguranță , de acceptare etc.
Dar ce este iubirea? Iubirea presupune angajament , consideratie și preocupare în ambele sensuri. Ea construiește poduri ajutându-i pe cei atinși de ea sa se întâlnească la mijlocul distantei, cerând respect și apreciere a unicității fiecărei părți.
Iubirea nu este oarba asa cm se crede. Iubirea gândește înainte sa deschidă gura, căci ea filtrează vorbele prin sita adevărului și a bunătății.
Si totuși suntem atât de flamanzi după ea. Oare dacă am introiecta cu mult discernământ un adevăr, acela ca dragostea nu este determinata de persoana iubita, ci de persoana care alege sa iubească. A alege sa iubești altruist și necondiționat în sănătate și boala, în sărăcie și bogăție, la bine și la greu. Alegerea, voința de a rămâne fidel unui angajament, de a fi credincios prin rabdare și blândețe este rezultatul hotărârii de a iubi și a ierta.
Iubirea este o prietenie unica, născută din Dumnezeu Însuși, în care un bărbat și o femeie, un copil și părintele sau doi prieteni se încurajează unii pe alții, se iartă, se onorează, rămân credincioși, se protejează, își asuma responsabilități, cauta unitatea și împlinirea reciproca.
Ma îmbrac cu dragostea care este legătură desăvârșirii - Coloseni 3:14

09/05/2021

Cine sunt eu intr-o societate traumatizata

Cine sunt eu?

Identitatea unui om este suma tuturor experentelor lui pe care le-a facut de la inceputul vietii, modul in care el a reacționat la acestea si modul cm se raporteaza in continuare la ele. In cazul experientelor placute este usor de facut, Lucrurile se complica in cazul evenimentelor traumatizante. Traumele exista in mod real in identitatea noastra, in corpul nostru, in psihicul nostru si acționează. Toate amintirile noastre dureroase sunt stocate in memoria noastra implicita. Ele ne pot conduce inconstient intreaga viata.
Familiile si relatiile dintre parinti si copii constituie nucleul oricarei societati. Copiii tramatizati de proprii lor parinti devin adulti traumatizati care vor duce propriile lor suferinte psihice in toate sferele sociale: educatie,politica etc. Povestea se repeta si cu copiii proprii si cu partenerul de viata.
Tiparele de atasament constituiite in raporturile cu parintii se repeta neindurator si in relatiile ulterioare. Victimele traumatizate in copilarie se transforma in agresori traumatizanti la maturitate. Ei vor folosi aceleasi mecanisme de supravietuire ca in coplarie. Acesti copii au trait cu parintii lor in relatii in care a predominat forță, controlul si supunerea, dezvoltand o neincredere generala in oameni.
Un lucru este limpede, prin agresiune si privare de afectiune niciun psihic uman nu se poate schimba in bine. Procedand asa, nu facem decat sa traumatizam pe cei de langa noi.
Franz Rupperr cine sunt eu intr-o societate traumatizata

28/03/2021

Curajul de a fi responsabil(2)
Omul este o fiinta sociala in cautare permanenta de legaturi umane. Iubirea si sentimenrul de apartenenta sunt nevoi fundamentale pe care, noi oamenii, incercam sa le obtinem prin conformism, prin cautarea aprobarii celorlalti. Ar trebui sa fie un proces simplu si, totusi, e complicat.
In aceasta experienta deplina a iubirii si apartenentei apare credinta ca nu suntem demni de iubire si apartenenta, eul vulnerabil incearca sa-si mascheze slabiciunea prin diferite metode: se anesteziaza afectiv si se instraineaza. Apar rusinea, anxietatea, suferinta si durerea. Apar strategii de genul ori ești invins ori esti invingator. Pornind de la aceasta perspectiva asupra vietii, exista doar 2 pozitii in structura sociala : de putere sau lipsa de putere. Omul ajunge pe modulul de supravietuire fiind mereu intr-o competitie, intr-o lupta, intr-o continua amenintare etc.
Teama, rusinea si cultura nemultumirii alimenteaza acest mod de a gandi, potrivit careia oamenii sunt fie victime, fie invingatori. In asemnea conditii, asumarea vulnerabilitatii e un proces dificil, dar nu imposibil.E nevoie de o explorare intima, poate personala, a identificării motivului ce provoaca rusinea, teama. In spatele acestor emotii puternice dar negative stau traumele noastre.
Momentul constientizarii lor este primul pas spre acceptarea vulnerabilitatii. Cautarea de ajutor la familia, la prieteni sau ajutor specializat este al doilea pas. Intelegerea mecanismelor de supravietuire ( in care rusinea sau teama trebuie ascunse ) ne vor ajuta sa intelegem ca toti suntem in acest teatru al absurdului de invinovatiri, furii si razbunari absurde. Toti suntem vulnerabili si toti purtam o masca.
Al patrulea pas este indrazneala de a fi tu insuti vulnerabil si perfectibil. Intelegand ca esti un intreg cu bune si mai putin bune, cu incercari reusite si mai putin reusite, cu intentii bune si uneori mai putin bune, incepi sa constientizezi ca devii responsabil pentru toate reusitele tale, pt toate abilitatile tale, pt curajul de a fi uneori in disconfort . Intelegi ca toate fac parte din frumusetea vietii, din vulnerabilitatea umana, din invatarea autentica.

27/09/2020

Curajul de a fi vulnerabil (1)

Curajul de a fi vulnerabil este o poveste despre tine, despre curajul de A FI TU, despre curajul de a te accepta pe tine intr-o lume in care perfectiunea pare a defini totul.
Orice schimbare incepe cu o revolutie interioara, cu convingerea in inima si minte ca se poate si altfel. Se poate sa iubim, sa construim lucruri, sa fim parinti buni etc fara sa renuntam la noi insine, fara sa mai criticam si sa mai agresam pe cei alaturi de noi.
Exista o credinta falsa, ca vulnerabilitatea este o slabiciune care te pune in pericol. Din acest motiv ajungem sa criticam, in loc sa respectam si sa apreciem curajul si indrazneala din spatele vulnerabilitatii.
Vulnerabilitatea nu este o emotie negativa, ea nu este nici buna, nici rea. Ea sta la baza emotiilor si sentimentelor noastre. Negarea vulnerabilitatii duce la negarea emotiilor si, implicit, la instrainarea de sine.
Oamenii resping vulnerabilitatea, deoarece o asociaza cu trairi negative precum frica, rusinea, tristetea si dezamagirea, trairi pe care vor sa le ocoleasca cu orice pret. Si totusi vulnerabilitatea ( Brene Brown) este locul unde se nasc iubirea, sentimentul de apartenenta, bucuria, curajul, empatia, responsabilitatea
si autenticitatea. Daca vrem sa traim profund, la nivel spiritual si emotional , singura cale este asumarea vulnerabilitatii.
Experienta vulnerabilitatii nu poate fi traita in singuratate. Avem nevoie de ajutorul celorlalti. Avem nevoie de oameni care sa ne permita sa incercam noi moduri de a fi fara sa ne judece sau sa ne rusineze. Avem nevoie de oameni care sa ne ridice atunci cand suntem cazuti in arena vietii. Inceputul este sa cultivam indrazneala de a fi eu, cel imperfect, si , cu siguranta vom gasi oamenii potriviti.
Credem ca putem alege sa fim invulnerabili. Insa in momentele de criza, de suferinta sau de iubire intensa apar frica si controlul situatiei. Incercam cu disperare sa transformam incertitudinea in certitudine indiferent de pret. In exterior putem parea curajosi, dar in interior coplesiti de spaima. Acest scut afectiv ne epuizeaza.
Nu putem avea garantii, dar increderea este un produs al vulnerabilitatii care necesita timp si efort, atentie si implicare si se castiga prin gesturi mici.

17/05/2020

Increderea in sine, autonomia, dependenta si interdependenta 2 - schimbarea

Conceptul de schimbare la nivel emotional si cognitiv este la fel de vechi ca si terapia. Prin schimbare se urmareste ca vulnerabilitatile emotionale principale, cm ar fi fricile, nevoile nesatisfacute, tristetea si pierderea, rusinea si frica de sine sa fie recunoscute, acceptate si gasita o noua strategie de relationare. Toate fricile trebuiesc infruntate, nevoile trebuiesc recunoscute si exprimate, vechile cai de reglare a emotiei, perceperea sinelui si a celorlalti sunt activate si dezvaluite.
Doar in momentul in care individul este constient de propria vulnerabilitate se angajeaza in procesul schimbarii. In aceasta etapa e foarte importanta acceptarea venita din partea unei figuri de atasament surogat (terapeut) sau a unei figuri de atasament reale. Aceasta acceptare reprezinta o validare puternica a vulnerabilitatilor si nevoilor clientului dar si a abilitatii lui de a-si reconstrui viata, de a redefini lumea interioara.
Relatia cu propria experienta emotionala este si un proces si un rezultat al identificarii si conștientizării faptului ca omul este cel care creeaza in mod activ aceasta experienta. Acesta este un proces organic ascendent care decurge prin ajustarea la propria"senzatie de sine".
In afara de acceptare, individul implicat in schimbare trebuie sa se simta in siguranta. Terapeutul sau altcineva trebuie sa-i ofere respect, compasiune si o atitudine lipsita de prejudecata fata de orice framantare.
Receptivitatea si acceptarea din partea persoanelor importante sunt cruciale in incercarea redefinirii si adaptarii pozitive atat la realitatea interioara cat si la cea interpersonala. Sullivan spunea ca o " personalitate dobandeste sanatate mentala in masura in care devine constienta de relatiile sale interpersonale"
Schimbarea transformatoare este un eveniment ce presupune descoperitea, distilarea si dezvaluirea emotiilor, o mai buna reglare a acestora si o inteligenta emotionala amplificata. Astfel, pot aparea noi intelegeri ale propriului comportament, vechile credinte si asteptari fiind contestate si parasite. Noi comportamente sunt explorate si sunt asumate riscuri noi (sunt legate noi relatii cu altii), sentimentul de sine creste.
Evenimentele schimbarii apar in momente de dependenta constructiva care incurajeaza trairea autentica si exprimarea sinelui adevarat, incurajeaza acceptarea vulnerabilitatii care surprinzator te face mai puternic si flexibil.( Susan Johnson - Teoria atasamentului in practica)

26/04/2020

Increderea in sine, autonomie, dependenta si interdependenta (1)

Formarea si dezvoltarea personalitatii umane, in special a stimei de sine si a increderii, se formeaza in sanul familiei, prin tiparele relationale proprii. In familie, copilul viitor adolescent si tanar adult experimenteaza siguranta fizica si emotionala, iubirea, grija, increderea in persoanele din apropiere. In urma acestor interactiuni, copilul isi dezvolta propria baza de siguranta dar si gradul de competenta in a initia si mentine relatii reciproc avantajoase.
Într-o familie functionala, copilul devenit adult va fi capabil de a deveni autonom, de a cauta relatii personale care ii aduc aceeasi siguranta, sprijin si avantaje reciproce.
Din pacate o familie disfuncțională creeaza in viata tanarului adult dificultăți in a-si recunoaste persoanele potrivite si disponibile pentru a forma relatii armonioase. Astfel de insuficiente pot lua diverse forme: agatare anxioasa de partener sau alta persoana, cereri excesive neadecvate varstei, detasare sau lipsa de angajament, independenta sfidatoare.
In aceste conditii, tanarul adult va resimți pe toata durata vietii lui, incapacitatea proprie de a fi increzator in sine, de foarte multe ori neconstietizand ca reproduce fidel modelul reprezentativ dar disfunctional din propria familie.
Omul ca fiinta sociala este guvernat de instinctul de supravietuire si de instinctul de a explora si cunoaste mediul. Aceste instincte sunt antagonice. Primul da singuranta, celalalt aduce pericol.Cel mai elocvent exemplu este cel al copilului mic care pleaca din bratele mamei pentru a explora mediul din jurul mamei. Acesta in permanenta va cauta mama cu privirea sau se va apropia de mama pentru un scurt contact fizic dar chemarea cunoasterii este la fel de puternica plecand in explorare.
Teoria atasamentului lui J. Bowlby sustine ca omul are nevoie de atasament toata viata lui. Aceasta nevoie de atasament izvoraste din acest instinct de supravietuire. Omul are nevoie de a se simti in siguranta cautand pentru aceasta protectia mamei cand este mic si apoi grupuri de prieteni, relatii de casatorie care ii confera aceasta siguranta si protectie.
Se pune intrebarea legitima, in aceste conditii omul poate fi cu adevarat independent? Faibarn ne spune ca e vorba de o dependenta matura iar S Covey vorbeste de interdependenta. Adulti devin autonomi, increzatori in ceilalti, cooperanti si disponibili pentru a veni in ajutor. Acestia se iubesc iubindu-i si pe ceilalti. Teoria atadamentului afirma ca acestia sunt capabili atat de a se ajuta singuri, cat si de a fi ajutati de ceilalti atunci cand apar dificultati. Adultul sanatos din punct de vedere psihic este constient de propria lui vulnerabilitate, o accepta si o intelege prin prisma nevoii primare de siguranta si incredere, dar stie ca are si capacitatea de a cere sprijin persoanelor abilitate si la nevoie de a da acelasi sprijin.
Ce se intampla insa cu copiii care nu au primit toata siguranta si sprijinul familiei? Acestia vor fi adulti tematori, anxiosi, evitanti in a construi relatii personale. ( J Bowlby Crearea si ruperea legaturilor afective)

29/03/2020

Adult sau vesnic copil

Pentru a deveni adult trebuie sa iti inchei socotelile cu copilaria. O situatie ar fi momentul in care devii parinte. Pentru a deveni parinte, trebuie sa accepti interior acest copil, sa recunosti faptul ca numai tu esti mama sau tatal. Astfel nu vei pune nicio distanta intre tine si copilul tau si nici nu-l vei da sa fie crescut de bunici.
Din cauza traumelor si complicatiilor simbiotice, oamenii nu devin maturi nici cand devin parinti. Uneori procesul de maturizare are nevoie de indrumare terapeutică.
Indivizilor dependenti de parintii lor (datorita complicatiilor simbiotice) le este foarte dificil sa paseasca din copilarie spre adolescenta si apoi spre maturitate. Copilul din ei nu indrazneste sa provoace parintii traumatizati, pe care ii simte slabi si fragili, pentru a se putea delimita si desprinde de ei.
Copilaria noastra poate fi incheiata in momentul in care copilul interior clivat si privat simbiotic (nevoile dependente de ingrijire si afectiune din partea parintilor nu au fost satisfacute creand un vesnic gol ce trebuie umplut) este acceptat ca atare in viata noastra.
Unii oameni au luptat din greu pentru a-si gasi locul intr-o familie in care violenta, dispretul, ipocrizia si minciuna erau la ordinea zilei. Dar cu toare acestea si-au iubit parintii. Acestor oameni le este greu sa realizeaze ca parintii lor fie nu i-au iubit, fie au fost foarte traumatizati. Toata copilaria lor s-au luptat sa se adapteze unor parinti egoisti sau bolnavi psihic negandu-se pe ei insisi. Acum e momentul sa constientizeze si sa nu se mai agate de orice pai, pentru a fi vazuti, acceptati si iubiti de parintii lor. E momentul sa se separe de aceasta familie care i-a traumatizat fie evitand-o fie parasind acest mediu nesanatos.
Exista si cazuri fericite cand parintii realizeaza cat de mult si-au impovarat copii. Este posibil sa isi poata construi o noua relatie de iubire cu copiii lor, dincolo de trauma.
Povara psihica pe care parintii o transfera copiiilor, in mod inconstient, nu mai poate fi luata inapoi. Copiii, deveniti adulti, trebuie sa o inteleaga si sa se delimiteze de toate complicatiile simbiotice, de a se opri din cautarea frenetica de a fi iubiti si acceptati de parinti. Adultii trebuie sa-si gaseasca resursele interioare sanatoase care le ofera certitudinea ca sunt demni de a fi iubiti si respectati pentru ceea ce sunt. (Franz Ruppert Simbioza si autonomie)

Vointa de supraviețuire In urma unei experiențe traumatice, voința individului poate fi scoasa din functiune. Sentimentu...
15/03/2020

Vointa de supraviețuire

In urma unei experiențe traumatice, voința individului poate fi scoasa din functiune. Sentimentul de a fi coplesit de puterea altuia împotriva căreia propria vointa nu poate face nimic este un efect al traumei traite. Este o traire dramatica a neputinței, astfel aparand voința de supraviețuire in locul vointei sanatoase.
Vointa de supravietuire nu are scopuri clare. Ea depinde de părerea altora.
Omul traumatizat va cauta acele relatii care ii vor satisface nevoia de supravietuire, implicandu-se in relatii complicate simbiotic. Pur si simplu omul merge cu mulțimea, gandeste ca si ceilalti si simte ca ei. Astfel poate fi usor manipulat. Se urmeaza orice moda si se sare in orice tren care trece pe langa. Gandirea nu este una critica, ci este credul si nu mai verifica informatiile.
Pentru a iesi din aceste complicatii , individul trebuie sa-si doreasca recastigarea sau invatarea unei vointe proprii.
Vointa sanatoasa ia nastere dintr-o delimitare clara de ceea ce vor altii de la el. Aceasta vointa recunoaste ce este posibil si ce nu, observa sansele reale si isi recunoaste limitele. Neputinta se transforma in vointa.
Sa te simti bine cu tine insuti, imperfect dar perfectibil, sa iti constientizezi si sa-ti urmezi propriile dorinte este un semn esential al autonomiei. ( Franz Ruppert, Simbioza si autonomie)

Address

Al Tineretului Nr 3
Resita

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Individual De Psihologie Toma Loreta posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category