Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu este o unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică SJU Târgu-Jiu se află în subordinea Consiliului Județean Gorj.

Istoria Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu începe acum mai bine de 170 de ani și continuă până în zilele noastre, fiind primul edificiu spitalicesc din Gorj. Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu este cea mai mare unitate sanitară cu paturi din județul Gorj, are utilitate publică, personalitate juridică și asigură un act medical de calitate, într-un mediu sigur și confortabil, astfel încât

pacienții să beneficieze de cele mai bune îngrijiri medicale. La principalul spital din județul Gorj sunt asigurate servicii medicale de specialitate, preventive, curative și de recuperare, iar organizarea și funcționarea instituției este realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. SJU Târgu-Jiu funcţionează în regim pavilionar, într-un număr de trei clădiri distincte, situate în municipiul Târgu-Jiu. Activitatea este structurată pe trei segmente: asistenţă medicală de urgență, de diagnostic acut/cronic și programe de sănătate. Principala unitate medicală din Gorj are în componență Unitate de Primiri Urgențe (UPU), ATI, Urologie, Oftalmologie, Obstretică-Ginecologie, Cardiologie, Ortopedie-Traumatologie, Psihiatrie, Chirurgie, Recuperare, medicină fizică și balneologie; Boli Infecțioase; Dermato-venerologie; Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice; Medicină Internă; Laborator radiologie și imagistică medicală; Laborator Explorări funcționale; Serviciul Anatomie patologică; Serviciul Medicină Legală; Ambulatoriu integrat și cabinete de specialitate. La SJU Târgu-Jiu beneficiază de servicii medicale pacienții din județul Gorj. De-a lungul anilor, la SJU Târgu-Jiu au avut loc numeroase investiții, care au avut ca scop creșterea calității actului medical, a condițiilor de spitalizare și a serviciilor oferite. Detalii și pe site-ul https://www.spitalgorj.ro/

Analize medicale GRATUITE prin CAS Gorj la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu!    Gorjenii se pot programa la Ambula...
11/09/2026

Analize medicale GRATUITE prin CAS Gorj la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu!

Gorjenii se pot programa la Ambulatoriul Integrat – Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu pentru a efectua GRATUIT analizele medicale periodice în baza unui bilet de trimitere eliberat de către medicul de familie sau de medicul specialist.

Laboratorul de analize medicale efectuează și investigații paraclinice - analize de laborator la cerere, contra cost (fără bilet de trimitere tipizat, dar la recomandarea unui medic sau analize care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate).

Analizele de rutină rămân cea mai bună metodă de screening pentru boli frecvente precum anemia, diabetul zaharat, tulburările de coagulare a sângelui, hepatitele etc.

Potrivit cadrelor medicale, aceste analize sunt folosite pentru evaluarea generală a stării de sănătate, dar și pentru monitorizarea evoluției unor boli sau evaluarea eficacității tratamentelor pe care pacientul le urmează.

Laboratorul de Analize Medicale al unității dispune de aparatură de performanță, putându-se efectua diverse analize medicale importante pentru determinarea stării exacte de sănătate a pacientului.

Laboratorul de analize medicale efectuează investigații paraclinice – analize de laborator cu personal de specialitate calificat.

Adresabilitatea la punctul de recoltare din Ambulatoriul Integrat este mare, iar asistentele medicale de aici sunt apreciate de pacienți.

Marea majoritate a pacienților se prezintă la recoltare în baza unui bilet de trimitere eliberat de medicul de familie. În cursul anului trecut au fost efectuate și analize medicale contracost pentru peste 2600 de pacienți.

Programările se fac direct la punctul de recoltare din Ambulatoriul integrat, de luni până vineri, în intervalul orar 13:00 -14:00.

Ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi! Programează-te pentru a efectua analizele medicale periodice!

09/09/2026

Ieri, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, dr. Andrei Cornoiu a realizat o intervenție de blefaroplastie cu indicație funcțională, destinată ameliorării afectării câmpului vizual determinată de excesul tegumentar al pleoapelor.
Este important de precizat că blefaroplastia nu are întotdeauna un scop exclusiv estetic. În anumite situații, ptoza sau excesul de piele de la nivelul pleoapelor superioare poate determina reducerea câmpului vizual, iar intervenția devine una cu indicație medicală, nu doar cosmetică.
După evaluarea oftalmologică și stabilirea indicației medicale, astfel de intervenții pot fi efectuate și în cadrul unui spital public, în condițiile și conform criteriilor medicale aplicabile.
În cazul de față, intervenția a urmărit restabilirea funcției și îmbunătățirea câmpului vizual, aspectul estetic fiind o consecință firească a corectării excesului tegumentar.
Un exemplu concret de chirurgie care îmbină obiectivul funcțional cu rezultatul estetic, atunci când indicația medicală o impune.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu transmite cele mai calde gânduri și urări de sănătate tuturor colege...
08/09/2026

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu transmite cele mai calde gânduri și urări de sănătate tuturor colegelor și colegilor care își sărbătoresc ziua numelui de Sfânta Măria!

Vă mulțumim pentru dedicarea, profesionalismul și empatia pe care le arătați zi de zi în îngrijirea pacienților noștri.

La mulți ani fericiți și împliniți!

Medicii unității medicale au primit un nou mesaj de mulțumire, pe care îl redăm mai jos: „Dorim să transmitem cele mai s...
03/09/2026

Medicii unității medicale au primit un nou mesaj de mulțumire, pe care îl redăm mai jos:

„Dorim să transmitem cele mai sincere mulțumiri Domnului Doctor Dumitrescu Vlad, medic specialist cardiologie, și întregii Secții de Cardiologie de la SJU TG JIU, precum și personalului medical de la UPU, pentru toată implicarea, profesionalismul și grija acordată în stabilizarea bunicii mele, în urma unei stări de sănătate foarte grave.

Pentru întreaga noastră familie a fost un moment extrem de greu și plin de teamă. În acele clipe, sprijinul, răbdarea și devotamentul cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu ne-au oferit speranță și încredere și le mulțumim.

Vă mulțumim din suflet pentru tot ceea ce ați făcut pentru bunica mea și pentru familia noastră! 🙏

Cu profundă recunoștință,
nepotul pacientei, Boboc Cristian Marian”.

01/09/2026

Mă gândesc uneori cât de ușor este să judecăm un om după lucrurile pe care nu le mai face ca înainte.

Nu se mai ridică la fel de ușor din pat, răspunde greu la mesaje, amână lucruri simple, nu mai are chef să iasă, pare absent sau fără inițiativă. Din afară, toate acestea pot părea lipsă de voință, nepăsare sau pur și simplu lene.

Doar că atunci când vorbim despre depresie, realitatea din interior poate fi foarte diferită.

Sunt oameni pentru care un duș, o masă pregătită, un drum până la magazin sau un telefon dat cuiva ajung să consume o cantitate enormă de energie. Nu pentru că nu știu ce au de făcut și nici pentru că nu le pasă, ci pentru că fiecare gest pare să ceară mai multă energie decât au disponibilă în acel moment.

Și poate că una dintre cele mai apăsătoare părți este că, în jur, viața merge mai departe aproape neschimbată. Ceilalți se trezesc, pleacă la serviciu, își fac cumpărăturile, răspund la mesaje, își văd de planuri și, tocmai pentru că toate acestea par atât de firești, omul care trece prin depresie poate ajunge să se întrebe de ce lui îi este atât de greu.

De aici apare adesea și vinovăția,iar peste oboseală și lipsa de energie se așază încet și sentimentul că nu mai ești suficient de bun sau suficient de puternic.

În depresie, lipsa de energie, scăderea inițiativei, pierderea interesului și dificultatea de a începe chiar și activități obișnuite pot fi simptome reale. Uneori, ceea ce se vede din exterior ca “nu ai voință”, se trăiește din interior ca „nu reușesc să fac”.

Desigur, nu orice perioadă de oboseală, lipsă de chef sau amânare înseamnă depresie. Dar atunci când schimbarea persistă, se asociază și cu alte simptome și începe să afecteze viața de zi cu zi, merită privită cu mai multă atenție.

Poate că, înainte să spunem despre cineva că este leneș, ar fi bine să ne întrebăm dacă nu cumva duce în tăcere o povară pe care noi nu o vedem sau înțelegem.

Address

Strada Progresului, Nr. 18
Târgu Jiu
210218

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu:

Shortcuts

Share