08/09/2026
Helicobacter pylori: de ce tratamentul nu funcționează întotdeauna din prima?
Infecția cu Helicobacter pylori este una dintre cele mai răspândite infecții bacteriene la nivel mondial și reprezintă o cauză importantă de gastrită cronică și ulcer peptic, fiind totodată implicată și în apariția cancerului gastric. Deși avem la dispoziție mai multe scheme terapeutice pentru eradicarea bacteriei, tratamentul a devenit tot mai dificil în ultimii ani din cauza unei probleme majore: creșterea rezistenței la antibiotice.
Un studiu internațional publicat în revista Gut, care a analizat date provenite din 31 de țări de pe 6 continente, arată cât de importantă a devenit această problemă. Rezistența la claritromicină a depășit pragul de 15% în 24 dintre cele 31 de țări analizate, iar pentru levofloxacină acest prag a fost depășit în 18 dintre cele 31 de țări.
Există însă diferențe foarte mari între antibiotice și între diferite regiuni geografice. În Europa, datele analizate pentru perioada 2018–2023 indicau valori ale rezistenței de aproximativ 12–22,4% pentru claritromicină, 13–20,3% pentru levofloxacină și 17–62,4% pentru metronidazol. În schimb, rezistența la amoxicilină rămânea mult mai redusă, aproximativ 0–3,5% în datele europene analizate.
Aceste diferențe explică de ce nu există neapărat o singură schemă terapeutică potrivită pentru orice pacient și pentru orice regiune. Istoricul antibioticelor utilizate anterior este important, deoarece expunerea anterioară poate influența probabilitatea existenței unei tulpini rezistente.
În acest context, ghidurile actuale pun un accent tot mai mare pe alegerea rațională a antibioticelor. Consensul Maastricht VI recomandă, atunci când este disponibilă, testarea sensibilității la claritromicină înaintea utilizării unei scheme care conține acest antibiotic. Ghidul American College of Gastroenterology recomandă, atunci când susceptibilitatea la antibiotice nu este cunoscută, terapia cvadruplă optimizată cu bismut timp de 14 zile ca una dintre principalele opțiuni de primă linie. Schemele de salvare care conțin claritromicină sau levofloxacină ar trebui utilizate atunci când sensibilitatea bacteriei la antibioticul respectiv a fost demonstrată.
Testarea susceptibilității poate fi realizată prin cultură și antibiogramă sau prin metode moleculare care identifică mutațiile asociate rezistenței. Totuși, accesul la aceste metode rămâne foarte inegal. În studiul internațional, testele PCR pentru rezistență erau utilizate în 16 dintre cele 26 de țări pentru care existau aceste informații, dar erau rambursate în numai 4. Programe organizate de supraveghere a rezistenței existau în doar 4 dintre cele 26 de țări analizate.
O altă problemă este accesul la tratament. Schemele care conțin bismut se numără printre cele mai eficiente strategii terapeutice actuale, însă autorii estimează că peste un miliard de persoane la nivel mondial nu au acces la astfel de regimuri terapeutice.
Este important de înțeles și faptul că eșecul primei scheme nu înseamnă că infecția cu Helicobacter pylori nu mai poate fi eradicată. Înseamnă însă că următorul tratament trebuie ales cu și mai multă atenție. Repetarea succesivă și empirică a unor antibiotice fără a lua în considerare tratamentele anterioare și posibilitatea rezistenței poate reduce șansele unei eradicări eficiente.
La fel de importantă este confirmarea eradicării după tratament. Ameliorarea simptomelor nu înseamnă automat că bacteria a dispărut. Ghidurile actuale recomandă verificarea eradicării după tratament, printr-o metodă adecvată precum efectuare Ag f***l Helicobacter pylori.
Problema Helicobacter pylori ilustrează foarte bine una dintre provocările medicinei moderne: antibioticele sunt o resursă extrem de valoroasă, dar eficiența lor nu poate fi considerată nelimitată. Utilizarea repetată și nejustificată a antibioticelor contribuie la selecția rezistenței, iar consecințele devin vizibile inclusiv în tratamentul unei infecții atât de frecvente precum H. pylori.
Din acest motiv, tratamentul infecției cu Helicobacter pylori nu ar trebui redus la ideea de „ce antibiotic luăm?”. Alegerea schemei, istoricul terapeutic al pacientului, rezistența locală, posibilitatea testării susceptibilității și verificarea eradicării fac parte din aceeași strategie terapeutică.
