06/06/2026
🌟 Astăzi, la Constanța, facem încă un pas pentru copiii secției pediatrice din cadrul sanatoriului!
Începând cu ora 10:00, în Parcul Arheologic din Constanța, are loc evenimentul caritabil organizat de Fundația Scheherazade în sprijinul Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii din cadrul Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.
Evenimentul face parte din campania „Life@Teki”, dedicată strângerii de fonduri pentru dotarea secției noastre cu echipamente specializate, menite să ofere șanse mai bune de recuperare copiilor care ne trec anual pragul.
Participanții se vor bucura de un program plin de energie și culoare, cu dans, animație, magie și spectacole pentru cei mici, alături de invitați speciali și de o parte dintre copiii internați în sanatoriu.
Mulțumim Fundației Scheherazade, partenerilor și tuturor celor care aleg să fie alături de copiii noștri. Fiecare gest de solidaritate contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru cei aproximativ 1.500 de copii care beneficiază anual de tratament și recuperare în cadrul sanatoriului.
Încă suntem aici, iar programul continuă până la ora 18:00, la ora 17 fiind programată piesa de teatru pentru copii " Cei trei purceluși".
💙 Împreună transformăm speranța în progres și recuperarea în șansa la o viață mai bună!