Pediatrie din dragoste

08/09/2026

Despre limbajele de iubire

Postarea de azi vine din cabinet.

La prima oră am avut o pacientă pe care o cunosc din primul an de viata . Consultațiile noastre au și o mică doză de joacă, iar de cele mai multe ori ne arătăm, prin gesturi simple, că ne bucurăm să ne revedem.

Astăzi însă, mai mult ca niciodată, a simțit nevoia să-mi ofere ceva „mai mult”.

M-a invitat repetat la ea acasă apoi m-a invitat la ziua ei. Ne-am spus „La mulți ani!” de mai multe ori , i-am dat o imbratisare iar la sfârșitul consultației mi-a spus că data viitoare îmi va aduce ceva bun: o felie de tort. M-a întrebat de mai multe ori dacă îmi place să mănânc ceva bun și a ținut să repete ideea, ca să fie sigură că am înțeles: data viitoare îmi va aduce tort.

Gestul ei mi-a amintit de cartea „Cele 5 limbaje ale iubirii”, de Gary Chapman.

Cartea propune ideea că oamenii pot avea modalități diferite prin care exprimă și percep afecțiunea: prin cuvinte de apreciere, timp petrecut împreună, gesturi de ajutor, contact fizic sau daruri.

Nu este un model medical sau un instrument de evaluare psihologică în sens clinic, însă poate fi o perspectivă utilă atunci când încercăm să înțelegem mai bine felul în care un copil comunică apropierea, afecțiunea și nevoia de conectare.

Copiii nu exprimă întotdeauna afecțiunea prin cuvinte. Uneori o fac prin apropiere fizică, prin dorința de a petrece timp împreună, printr-un desen, printr-un obiect oferit sau prin nevoia de a împărtăși ceva important pentru ei.

Unii vin să te îmbrățișeze.
Unii vor să-ți povestească tot ce au făcut.
Unii îți desenează ceva.
Unii îți aduc o floare, o bomboană sau un fruct sau o promisiune de tort, cm a fost azi

Cred că merită să observăm care este „limbajul” copilului nostru. Nu pentru a-l încadra rigid într-o categorie — cu toții avem mai multe moduri prin care oferim și primim iubirea — ci pentru a înțelege mai bine cm își exprimă afecțiunea, ce tip de interacțiune caută și prin ce gesturi se simte văzut, apreciat și iubit de adultul de lângă el.

Ideea din primul volum, „Cele 5 limbaje ale iubirii”, de Gary Chapman, a fost dezvoltată ulterior și în volume dedicate copiilor și adolescenților

— Cele 5 limbaje ale iubirii la copii și
Cele 5 limbaje ale iubirii la adolescenți —

care pot fi lecturi utile pentru părinții interesați să înțeleagă mai bine felul în care copilul oferă și primește afecțiunea.

Vi le recomand cu drag!

04/09/2026

Astăzi continui seria despre vederea binoculară și vreau să vă ofer câteva informații despre o conexiune mai puțin cunoscută: legătura dintre vedere și postură.

Ai observat vreodată că un copil își ține capul ușor înclinat într-o parte?
Că un umăr pare mai ridicat decât celălalt?
Că se așază asimetric atunci când citește sau scrie?
Sau că își schimbă poziția corpului atunci când încearcă să privească atent ceva?

De cele mai multe ori ne gândim la coloană, musculatură sau poziția incorectă la birou.
Dar și sistemul vizual poate avea un rol.

Cum se explică?
Postura și echilibrul sunt rezultatul integrării, la nivelul sistemului nervos central, a informațiilor provenite în principal din trei sisteme:
• vizual – oferă repere despre poziția corpului în raport cu mediul;
• vestibular – informează despre poziția și mișcarea capului;
• proprioceptiv – transmite informații despre poziția mușchilor, articulațiilor și diferitelor segmente ale corpului.

Creierul integrează permanent aceste informații și ajustează poziția ochilor, capului și corpului pentru a menține orientarea și stabilitatea posturală.

Aici intervine și vederea binoculară.
Dacă cei doi ochi nu lucrează optim împreună, în anumite situații copilul poate adopta inconștient o poziție compensatorie a capului sau corpului, care îi permite să obțină o vedere mai stabilă sau mai confortabilă.

Uneori este evidentă, cm se întâmplă în torticolisul de cauză oculară. Alteori, modificările sunt mult mai subtile: o ușoară înclinare a capului, o rotație preferențială, o poziție asimetrică la citit sau scris.

Asta nu înseamnă că orice asimetrie posturală este determinată de vedere.
Înseamnă însă că, în cazul unei asimetrii persistente, mai ales dacă este însoțită de oboseală vizuală, cefalee, dificultăți la citit sau o poziție particulară a capului, evaluarea funcției vizuale și binoculare poate fi una dintre piesele puzzle-ului.

Ochii nu ne ajută doar să vedem.
Informația vizuală participă și la modul în care creierul organizează corpul în spațiu.

Organismul este un întreg iar abordarea integrativă ne ajută să vedem detaliile și acestea fac de multe ori diferența.

04/09/2026

Vacanța de vară este aproape de final.
Sper că cei mici s-au bucurat din plin de joacă, de soare, de dimineți fără grabă și de somn odihnitor. Că au petrecut timp în natură și cu bunicii, au descoperit locuri noi și au adunat amintiri frumoase. Și, mai ales, sper că problemele medicale i-au ocolit.

Le doresc tuturor copiilor un început de an școlar frumos, cu bucuria revederii, curiozitate, energie și cât mai multe experiențe care să-i ajute să crească.
Să fie sănătoși și să se bucure de noul an școlar!

Iar eu le voi fi alături și în acest an — pentru prevenție, pentru momentele în care apar probleme de sănătate și pentru toate întrebările firești care vin odată cu creșterea unui copil.

Din 7 septembrie, reiau consultațiile pediatrice.
Ne revedem cu drag!

31/08/2026

VEDEREA BINOCULARĂ – MAI MULT DECÂT „VEDE BINE”

Înainte de începerea școlii, merită să ne asigurăm că vederea copiilor este bună.

Vederea binoculară înseamnă capacitatea celor doi ochi de a lucra împreună, astfel încât creierul să combine imaginile într-una singură, clară și stabilă.

Pentru citit, scris sau desenat, ochii trebuie să fie bine coordonați și să poată menține această colaborare la aproape.

Ce poate observa părintele?

Copilul poate:

• obosi repede la citit;
• pierde rândul sau reciti;
• spune că literele se mișcă, se suprapun sau devin neclare;
• avea dureri de cap sau disconfort ocular;
• închide sau acoperi un ochi;
• evita activitățile prelungite la aproape;
• părea că își pierde concentrarea după o perioadă de citit sau scris.

Cum se evaluează?

Nu este suficient să verificăm doar cât de clar vede fiecare ochi.

Evaluarea urmărește și cm lucrează cei doi ochi împreună: dacă sunt bine aliniați, dacă se mișcă coordonat, cm funcționează la privirea de aproape și dacă cele două imagini sunt integrate într-una singură.

Aceste aspecte nu sunt întotdeauna evaluate în detaliu la orice consult oftalmologic. De aceea, simptomele observate acasă sau la școală merită menționate medicului.

Un copil poate vedea bine cu fiecare ochi și totuși să aibă dificultăți în modul în care cei doi ochi lucrează împreună.

Într-o postare viitoare voi explica ce au descoperit studiile despre asocierea vederii binoculare cu dislexia, ADHD, tulburările de neurodezvoltare, coordonarea și controlul postural.

29/08/2026

29/08/2026

Alergia la ambrozie nu înseamnă doar simptome respiratorii.

Uneori, sistemul imun poate „confunda” anumite proteine din alimente cu cele din polen.

Rezultatul? Reacții încrucișate.

Important: nu eliminăm preventiv alimentele tolerate.
Testele ajută, dar diagnosticul se stabilește întotdeauna în context clinic.

26/08/2026

COPIII ÎNVAȚĂ ȘI DIN CEEA CE NE VĂD FĂCÂND

Le spunem copiilor să facă mișcare.
Să petreacă timp afară.
Să lase puțin ecranele.
Să meargă pe jos, cu bicicleta, să fie activi.

Le spunem aceleași lucruri și părinților care vin cu ei la cabinet.

Dar cred că sfaturile noastre au o altă greutate atunci când sunt însoțite și de exemplul personal.
Copiii învață foarte mult uitându-se la noi. La părinți, la bunici, la profesori și, uneori, chiar la medicul lor.

De aceea mă bucur de fiecare dată când mă întâlnesc prin oraș, pe bicicletă, cu câte un copil pe care îl cunosc din cabinet.
Reacțiile lor sunt minunate: surpriza că „doamna doctor” există și în afara cabinetului și, mai ales, că face chiar lucrurile despre care le vorbește la consultație. Uneori mă salută, alteori mă privesc mirați, iar unii se grăbesc să-mi spună că și ei sunt cu bicicleta.
Și îmi place mult asta.

Pentru că un copil căruia îi spunem că mișcarea este importantă poate uita repede recomandarea. Dar imaginea unui adult care alege el însuși să fie activ transmite același mesaj într-un mod mult mai firesc.

Cred că acest lucru este valabil nu doar pentru copii, ci și pentru pacienții noștri, în general.

Nu trebuie să fim perfecți pentru a fi un exemplu. Este greu să convingem pe cineva să adopte un obicei sănătos dacă noi îl prezentăm doar ca pe o recomandare pentru ceilalți.

Cel mai convingător sfat este cel pe care ne văd și pe noi urmându-l.

26/08/2026

CEARCĂNELE LA COPIL – DOAR O MOȘTENIRE DE FAMILIE?

Uneori, în timpul consultației, observ copii care au cearcăne.

Când discut cu părinții, aud frecvent:
„Și eu am cearcăne.Cred că îmi seamănă.”
Și este posibil să fie așa.

Constituția, pielea mai subțire, pigmentarea sau vascularizația mai vizibilă pot avea într-adevăr o componentă familială.

Dar la copil nu mă opresc doar la această explicație.
Pentru că cearcănele copilului nu au exact aceleași cauze ca la adult.

La adult, aspectul zonei de sub ochi este influențat frecvent și de modificări care apar odată cu vârsta: pierderea de volum, accentuarea șanțului lacrimal, modificarea elasticității pielii sau hiperpigmentarea.

La copil, aceste mecanisme nu sunt de obicei relevante.
De aceea, atunci când cearcănele sunt evidente, mă interesează să aflu daca:

Copilul are nasul frecvent înfundat?
Strănută sau își freacă nasul?
Respiră pe gură?
Sforăie?
Are un somn agitat sau neodihnitor?
Este palid sau obosește mai ușor?

Una dintre cauzele pe care le întâlnim frecvent este rinita alergică.
Congestia nazală persistentă poate afecta drenajul venos din regiunea din jurul ochilor, iar sub pleoapa inferioară poate apărea o colorație albăstruie-violacee. În literatura medicală, acestea sunt cunoscute drept „allergic shiners”.

Un aspect asemănător poate apărea și în obstrucția nazală cronică, inclusiv la copilul care respiră predominant pe gură sau are hipertrofie adenoidiană.

Și somnul contează.
Uneori copilul doarme suficiente ore „pe ceas”, dar somnul nu este de bună calitate pentru că respiră dificil noaptea, sforăie sau are microtreziri repetate.

În alte situații, cearcănele sunt pur și simplu constituționale și nu ascund nicio boală.

Dar există și contexte în care merită să ne gândim la deficit de fier sau anemie, mai ales dacă apar și paloare, fatigabilitate, apetit redus sau alte simptome. Cearcănele singure însă nu diagnostichează anemia.

Așadar, atunci când un părinte îmi spune:
„Are cearcăne pentru că îmi seamănă.”
răspunsul meu ar fi:

Poate că da. Dar merită să vedem dacă este doar o particularitate de familie sau dacă există o explicație medicală în spatele lor.

25/08/2026

NU ORICE ANEMIE CU GLOBULE ROȘII MICI ÎNSEAMNĂ LIPSĂ DE FIER

Poate ați auzit despre „legea seriilor” – acele perioade în care, într-un interval relativ scurt, întâlnim mai multe cazuri asemănătoare.

În ultimele săptămâni, pentru mine a fost seria anemiilor.

Am întâlnit mai mulți copii care fuseseră diagnosticați cu anemie , unii chiar din primele luni de viata și primiseră tratament cu fier.

La prima vedere, hemoleucograma părea să susțină diagnosticul:

hemoglobina era scăzută;
globulele roșii erau mai mici decât normal;
conțineau mai puțină hemoglobină.

Doar că, în unele cazuri, anemia nu se corecta în ciuda tratamentului.

Intrebarea importanta la care trebuie sa raspundem:
Este orice anemie cu globule roșii mici o anemie prin lipsă de fier?

Nu.

Una dintre situațiile care poate semăna foarte mult cu anemia prin deficit de fier este talasemia minoră.

CE AU ÎN COMUN?

Atât în deficitul de fier, cât și în talasemia minoră putem întâlni:

hemoglobină scăzută;
MCV scăzut – globule roșii mai mici decât normal, adică microcitoză;
MCH scăzut – mai puțină hemoglobină în fiecare globulă roșie, adică hipocromie.

Așadar:

Hb scăzută + MCV scăzut + MCH scăzut nu înseamnă automat deficit de fier.

CE LE DEOSEBEȘTE?

Anemia feripriva Talasemie minoră
Hemoglobina ↓ normală sau ușor ↓
MCV ↓ frecvent foarte ↓
MCH ↓ ↓
Nr. eritrocite normal sau ↓ normal sau ↑
RDW frecvent ↑ normal sau discret ↑
Feritina ↓ de regulă normală

O imagine simplă

În deficitul de fier, organismul nu are suficiente rezerve de fier pentru a produce normal hemoglobina. Globulele roșii devin treptat mai mici și mai neuniforme ca dimensiune.

În talasemia minoră, problema nu este lipsa fierului. Este o particularitate genetică a producerii hemoglobinei.

De aceea, putem întâlni un aspect foarte caracteristic:

Deficit de fier → globule roșii mai puține sau normale, cu dimensiuni mai variate + rezerve de fier scăzute.

Talasemie minoră → multe globule roșii, dar foarte mici + rezerve de fier de regulă normale.

Aceasta este una dintre cele mai utile diferențe atunci când privim hemoleucograma.

CUM FACEM DIFERENȚA?

Nu este suficient să ne uităm doar la hemoglobină.

Când suspectăm deficit de fier, evaluăm și rezervele de fier, în primul rând feritina și, în funcție de context, saturația transferrinei și alți parametri ai metabolismului fierului.

Feritina trebuie însă interpretată în context, deoarece poate crește în timpul inflamației. Astfel, o valoare aparent normală nu exclude întotdeauna deficitul de fier.

Dacă rezervele de fier sunt adecvate, dar microcitoza persistă, trebuie să ne gândim și la alte cauze.

În suspiciunea de talasemie pot fi necesare analize ale fracțiunilor de hemoglobină, iar în anumite situații și investigații genetice.

UN INDICIU DIN HEMOLEUCOGRAMĂ

Există și formule care ne pot orienta.

Una dintre cele mai cunoscute este indicele Mentzer:

MCV / numărul de eritrocite

Orientativ:

< 13 → poate sugera talasemie
> 13 → poate sugera deficit de fier

Dar indicele Mentzer este doar un indiciu, nu un test diagnostic.

UN DETALIU IMPORTANT

Cele două situații nu se exclud reciproc.

Un copil poate avea talasemie și deficit de fier în același timp.

Se pot asocia și alte carențe, precum deficitul de vitamina B12 sau acid folic, iar suprapunerea lor poate modifica aspectul obișnuit al analizelor și poate face interpretarea mai dificilă.

De aceea, o hemoleucogramă nu se interpretează după un singur parametru.

DE REȚINUT

În fața unei anemii, întrebarea nu ar trebui să fie mai întâi:

„Ce fier îi dăm?”
Ci:
„De ce are acest copil anemie?”

Fierul este esențial atunci când există deficit de fier.
Dar nu orice anemie trebuie tratată automat cu fier.

Anemia feripriva este cea mai frecventa insa nu ar trebui sa presupunem ca orice anemie este prin deficit de fier.

Nu tratăm doar o valoare din hemoleucogramă. Căutăm și tratăm cauza anemiei.

24/08/2026

Medicina preventivă în primii 2 ani de viață

În pediatrie, medicina preventivă are un rol esențial.

Am mai vorbit despre conceptul primelor 1000 de zile – perioada care începe din momentul concepției și continuă până în jurul vârstei de 2 ani.

Este o etapă particulară, în care creșterea este foarte rapidă, creierul se dezvoltă într-un ritm extraordinar, sistemul imun și metabolismul se maturizează, iar alimentația, mediul și experiențele timpurii pot influența sănătatea ulterioară.

De aceea, primii doi ani reprezintă una dintre perioadele vieții în care medicina preventivă poate avea un impact foarte mare asupra intregii vieti.
Iar prevenția nu înseamnă doar analize.
Înseamnă, în primul rând, consultații pediatrice periodice și urmărirea copilului în dinamică.

Când se fac consultațiile preventive?

Pentru copilul sănătos, reperele utilizate frecvent pentru controalele pediatrice sunt:

nou-născut → 3–5 zile → 1 lună → 2 luni → 4 luni → 6 luni → 9 luni → 12 luni → 15 luni → 18 luni → 24 luni

Frecvența poate fi adaptată în funcție de istoricul familial, istoricul copilului, , alimentație, ritmul de creștere sau eventualele probleme medicale depistate .

Ce urmărește pediatrul?

La fiecare consultatie urmărim :



Greutatea, lungimea/talia și perimetrul cranian, dar mai ales evoluția lor pe curbele de creștere.

neuro-psiho-motorie

Controlul capului, rostogolirea, șezutul, mersul, motricitatea fină, limbajul, comunicarea, jocul și interacțiunea socială.



Alăptarea sau formula, diversificarea, aportul de fier și vitamina D, nutrienti, apetitul și formarea comportamentului alimentar.

clinic complet

Tegumentele, fontanela și craniul, cordul, plămânii, abdomenul, organele genitale, șoldurile, coloana și aparatul locomotor, precum și examenul neurologic.

și auzul

Modul în care copilul fixează și urmărește, alinierea ochilor, reacția la sunete și, ulterior, dezvoltarea limbajului.

elemente importante

Somnul, comportamentul și relația cu părinții, sănătatea orală și erupția dentară.

Un element foarte important este .
Pediatrul urmărește traiectoria copilului de la o consultație la alta.Acest lucru este mai important decat o valoare izolata.

Există și screeninguri standardizate efectuate la anumite vârste:

*La naștere
se efectuează screeningurile neonatale prevăzute de programul național și screeningul auditiv neonatal.

*La 9 luni
este recomandat screeningul standardizat al dezvoltării.

*La 18 luni
se repetă screeningul dezvoltării și se recomandă screening specific pentru tulburarea de spectru autist.

*La 24 luni
screeningul pentru tulburarea de spectru autist se repetă.



Evaluarea începe încă de la nou-născut și continuă la fiecare control prin examinarea ochilor, reflexului roșu, fixării, urmăririi și alinierii oculare.

Începând aproximativ de la 12 luni, acolo unde este disponibil, se realizeaza evaluare oftalmologică de catre medicul oftalmolog.

imagistice

În anumite etape, examenul pediatric poate fi completat prin investigații imagistice.

Ecografia de șold
pentru depistarea precoce a displaziei de dezvoltare a șoldului, în funcție de protocol, examenul clinic și factorii de risc.

Ecografia transfontanelară
în special la prematuri sau atunci când istoricul ori examenul neurologic indică necesitatea ei.

Ecocardiografia
dacă examenul clinic, antecedentele prenatale sau screeningul neonatal ridică suspiciunea unei afecțiuni cardiace.

Ecografia abdominală
atunci când există antecedente prenatale, simptome sau modificări identificate la examenul clinic.

Prevenția nu înseamnă „mai multe investigații”.Înseamnă evaluarea potrivită, la momentul potrivit.

Scopul este să urmărim atent creșterea și dezvoltarea și să identificăm din timp acele modificări pentru care intervenția precoce poate schimba evoluția copilului.