Pediatrie din dragoste

02/06/2026

Când grăsimea abdominală ne transmite un semnal

Dacă ai observat la copilul tău că a început să dezvolte „burtică”, această postare îți poate fi de ajutor.

Când vorbim despre grăsime abdominală la copil, nu vorbim doar despre aspectul estetic. Din punct de vedere medical, ea poate însemna mult mai mult.

Grăsimea are rolul ei în organism. Copilul are nevoie de țesut adipos pentru creștere, pentru dezvoltare, pentru echilibru hormonal și pentru rezerve de energie. Nu orice strat de grăsime este patologic și nu orice copil cu abdomen mai proeminent are automat o problemă metabolică.

Dar este important din punct de vedere medical unde se depune grăsimea și în ce context apare această modificare.

Există grăsime subcutanată, aflată imediat sub piele, și grăsime viscerală, mai profundă, situată în jurul organelor abdominale. Aceasta din urmă este cea care ne interesează mai mult din punct de vedere metabolic.

Grăsimea viscerală nu este doar un depozit pasiv. Este un țesut activ, care poate influența felul în care organismul copilului functioneaza din punct de vedere metabolic . Poate fi asociată cu rezistență la insulină, trigliceride crescute, ficat gras metabolic, acid uric crescut sau valori tensionale mai mari. Cu siguranta ati auzit discutandu-se despre asta la adult ,ei bine, riscurile exista si la copil.

De multe ori, aceste modificări nu se văd imediat. Copilul poate părea bine, poate fi activ, poate să nu acuze nici un simptom. Dar o circumferinta abdominala care se modifica este unul din primele semnale că metabolismul trebuie privit mai atent.

O circumferință abdominală crescută se poate asocia cu rezistență la insulină( si astfel risc de a dezvolta diabet zaharat ) , trigliceride crescute, HDL-colesterol scăzut, ficat gras metabolic, acid uric crescut sau tensiune arterială crescută.

De aceea, când observăm o creștere progresivă a abdomenului, mai ales dacă există și istoric familial de diabet de tip 2, obezitate, dislipidemie sau ficat gras, este necesara o evaluare medicală.

Circumferința abdominală nu pune singură un diagnostic dar ne arata că este nevoie să privim mai atent riscul metabolic al copilului.

In pediatrie, prevenția pune bazele sanatatii pe termen lung.

01/06/2026

Copiii ne reamintesc zilnic cât de important este să privim lumea cu uimire, curiozitate și încredere.

La mulți ani copiilor — și copilăriei din fiecare dintre noi!

29/05/2026

Când febra are un tipar

Din cazurile de azi din cabinet, am ales unul ca temă pentru postarea de azi.

Poate că unii părinți, dar și unii medici, nu sunt familiarizați cu sindromul Marshall, cunoscut astăzi mai frecvent sub numele de PFAPA.

Ce este PFAPA și când ar trebui să ne gândim la acest diagnostic?

PFAPA este cel mai frecvent sindrom de febră periodică întâlnit în copilărie.
Numele provine de la inițialele principalelor manifestări:
P – febră periodică (Periodic Fever)
A – stomatită aftoasă (Aphthous Stomatitis)
P – faringită (Pharyngitis)
A – adenită cervicală (Adenitis)
Atunci când avem un copil mic care prezintă periodic faringită, febră înaltă care se remite greu la antitermice, depozite albicioase pe amigdale, iar aceste episoade se repetă lunar, ar trebui să ne gândim la sindromul PFAPA sau sindromul Marshall.

Acest diagnostic nu este, în general, pus la primele episoade.
De ce?

Deoarece copilul, prin manifestările sale, pare să aibă o infecție faringiană severă.
Depozitele de la nivelul amigdalelor sunt confundate cu depozit purulent iar febra care nu cedează ușor la antitermice face ca, frecvent, să se decidă administrarea de antibiotice.

De cele mai multe ori, antibioticul nu are efect.
Iar când pare să aibă efect, doar pare. De fapt, simptomele se remit de la sine, în timp.

Atunci când se recomandă investigații, exudatul faringian este negativ, pentru că, de fapt, nu este o infecție bacteriană, deși aspectul amigdalelor poate sugera puroi.
Ca să fie și mai dificil de decis diagnosticul si tratamentul, analizele de sânge pot arăta o hemoleucogramă normală sau doar discret modificată, dar cu CRP mult crescut.

În acest moment, în cele mai multe cazuri, se trece la escaladarea tratamentului antibiotic, cu un antibiotic cu spectru mai larg.

Acesta a fost parcursul majorității copiilor cu PFAPA pe care i-am diagnosticat de-a lungul timpului.

Deși la prima vedere pare că este vorba despre infecții repetate, PFAPA nu este o infecție și nu este contagios.

Este considerat un sindrom autoinflamator, în care sistemul imunitar declanșează episoade inflamatorii recurente, fără prezența unui agent infecțios .

Când ar trebui să ne ridice suspiciunea?
De obicei, copilul prezintă:
episoade repetate de febră înaltă, adesea 39–40°C;
febră care reapare la intervale relativ regulate, la 3–4 săptămâni;
episoade care durează câteva zile și se remit spontan;
durere în gât, ganglioni cervicali măriți și uneori afte bucale;
analize inflamatorii crescute în timpul episodului.

Un important important element este ca
între episoade copilul este complet sănătos.
Crește normal, se dezvoltă normal, are energie, iar analizele revin la normal.

De ce este important să îl recunoaștem?
Pentru că mulți copii trec prin numeroase consultații, analize și" cure " repetate de antibiotice înainte ca diagnosticul să fie luat în considerare.

Câteva aspecte care merită reținute
debutul este cel mai frecvent înainte de vârsta de 5 ani;
copilul este sănătos între episoade;
nu există întârziere de creștere sau afectare a dezvoltării;
majoritatea copiilor au o evoluție favorabilă, cu remiterea sindromului în timp.

In pediatrie, detaliile care se repetă sunt adesea cele care ne conduc spre diagnostic.Anamneza riguroasa este cea care ne duce in directia diagnosticului corect iar diagnostic corect înseamnă tratament corect.

28/05/2026

27/05/2026

XENOBIOTICELE în pediatrie

Xenobioticele sunt substanțe chimice străine organismului copilului, provenite din mediu, alimentație, medicamente, produse industriale sau cosmetice.

Ele pot fi:
utile, cm sunt medicamentele;
neutre, în anumite doze;
sau potențial nocive, mai ales când expunerea este repetată, cumulativă sau apare în perioade critice de dezvoltare.

Copilul este mai vulnerabil deoarece are:
rată respiratorie mai mare;
aport alimentar și hidric mai mare raportat la kg corp;
piele mai permeabilă;
barieră hemato-encefalică și sisteme enzimatice în maturare;
ficat și rinichi cu capacitate de metabolizare/eliminare variabilă în funcție de vârstă.

Expunerea la xenobiotice este relevantă mai ales în:
perioada intrauterină;
primele 1000 de zile;
copilăria mică;
pubertate.

Exemple importante:
pesticide;
ftalați;
bisfenoli;
PFAS;
metale grele;
microplastice;
fum de țigară;
poluanți atmosferici;
solvenți și compuși organici volatili;
aditivi și contaminanți alimentari.

Unele xenobiotice sunt studiate pentru efectele lor asupra:
sistemului endocrin;
neurodezvoltării;
imunității;
microbiomului;
metabolismului;
funcției hepatice și renale;
riscului de alergii, astm și obezitate.

Organismul copilului metabolizează aceste substanțe prin procese de biotransformare, în principal hepatică, urmate de eliminare renală sau biliară.
Capacitatea acestor sisteme diferă semnificativ cu vârsta, statusul nutrițional, genetica și starea inflamatorie.

De aceea, în medicina pediatrică modernă discutăm despre EXPOSOM: totalitatea expunerilor biologice, chimice, nutriționale și de mediu care influențează sănătatea copilului pe termen lung.

Prevenția nu înseamnă eliminarea completă a expunerilor — IMPOSIBILĂ în viața reală — ci reducerea expunerilor evitabile, mai ales în perioadele de vulnerabilitate biologică.

Nu orice xenobiotic este toxic, dar expunerea cronică, cumulativă și precoce poate influența dezvoltarea copilului. În pediatrie, evaluarea mediului în care copilul crește devine parte importantă a medicinei preventive.

27/05/2026

Pentru că exista mult polen in aer si6 pacienții cu rinită alergică prezintă agravări ale simptomelor, vin cu câteva informații legat de rinita alergică .

26/05/2026

Cât de mult învăț zilnic de la pacienții mei

De la copii învăț sinceritatea și felul incredibil în care viața își caută mereu drumul spre creștere și vindecare.

De la părinți învăț o formă de grijă care nu se poate măsura: nopți nedormite, întrebări repetate, atenția cu care observă o schimbare mică pe care altcineva nu ar vedea-o la copilul lor.

Învăț cât de bine își cunosc copiii.

Cât de mult timp, energie și resurse oferă fără să le numească sacrificii.

Cât curaj există în ei, chiar și atunci când sunt îngrijorați.

Și câtă speranță pot purta, uneori, în cele mai fragile momente.

Medicina se construiește din știință, ghiduri și experiență clinică.

Dar, zi de zi, pacienții mei îmi amintesc că medicina înseamnă și atenție,încredere, răbdare,speranță și credință.

Iar pentru toate acestea, le sunt profund recunoscătoare.

24/05/2026

Ce le spun copiilor mei despre corpul lor
Dacă ești părinte, poate vrei să le spui și tu

23/05/2026

Pentru că e sâmbătă, continuăm caruselul vitaminelor