10/09/2026
“Nu mănânc pâine, deci mănânc sănătos”.
Probabil una dintre cele mai întâlnite fraze cu care multe persoane doar se păcălesc.
Da, în România există acest concept de a mânca orice cu pâine “pentru a te sătură”. Aici apare una dintre probleme, deoarece în acest mod asociem la o singură masă mai multe tipuri de carbohidrați, precum orez + pâine/piure + pâine. Carbohidrații ne oferă energie și sunt foarte importanți pe parcursul zilei, însă este suficient să avem o singură sursă, alături de proteine și grăsimi, cele care oferă cu adevărat sațietate.
Calitatea pâinii. Concentrează-te pe etichete curate, pe pâine făcută în casă sau din brutării. Listă scurtă de ingrediente: făină, apă, sare, eventual semințe pentru un plus de fibre.
Dacă pâinea pe care o alegi este făcută cu maia, lucrurile devin și mai bune, deoarece fermentația lentă a acesteia aduce compuși minunați pentru microbiom, iar efectul asupra glicemiei este mai blând.
Inamicul tău nu este pâinea, de fapt. Ci ultra procesarea produsului pe care îl pui pe masă și asocierea cu restul alimentelor. Înainte de a mai elimina ceva din alimentația ta, gândește-te cm ai putea face îmbunătățiri 🌸
•Nutriționist-Dietetician Alupei Oana-Alexandra
📍Vaslui, Str. Frunzelor, Nr. 6
💻www.oanutrition. ro
📞0759.765.765