P R E Z E N T A R E
Avand în vedere faptul că la data de 01 aprilie 2011, prin decizia Ministerului Snătății, condus la acel moment de către domnul CSEKE ATTILA, de a închide zeci de spitale din țară, respectiv un numă de 67 spitale, a generat proteste în rândul locuitorilor care s-au văzut nevoiţi să facă naveta în municipiile reşedinţă de judeţ pentru a fi consultaţi de un medic, sau pent
ru a beneficia de servicii medicale de specialitate. Analizând situația creată de către autoritățile centrale ale statului, respectiv Guvernul României și Ministerul Sănătății, reprezentantul autorității publice locale a orașului Voluntari, domnul Primar Ing. Florentin - Costel Pandele, a luat în dezbatere prevederile art. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănățății, prin care autoritățile publice locale au obligația de a se preocupa de starea de sănătate a comunității și a propus spre dezbatere Consiliul Local Voluntari realizarea a două obiective majore:
I. Realizarea Proiectului de investiție privind construirea Spitalului Orășenesc Voluntari și a Centrului Medical de Urgență cu Ambulatoriu;
II. Înființarea Societății Medicale Sfânta Cuvioasă Parascheva Voluntari S.R.L.