28/08/2026
MAN OF LEGEND
90 Days. One Journey. A New Foundation.
Am construit un program de 90 de zile pentru bărbați, un program pe care, în mod normal, îl ofer contra cost, 500 de lei pe lună.
Dar am ales să-l pun aici, gratuit și la vedere, pentru oricine simte că are nevoie de el.
🔴 De ce?
Pentru că am ajuns să cred că lucrurile care ne pot transforma cu adevărat nu ar trebui păstrate doar pentru noi. Dacă ceva din ceea ce am învățat, trăit și experimentat poate ajuta un bărbat să-și regăsească direcția, să devină mai disciplinat, mai prezent și mai conectat cu el însuși, atunci vreau să dau mai departe. Vreau să ajungă la cât mai mulți dintre cei care au nevoie de el.
Am adunat în el lucruri pe care le-am învățat, le-am testat și le-am trăit de-a lungul anilor, despre disciplină, corp, respirație, emoții, relații, natură, responsabilitate și, mai presus de toate, despre ce înseamnă să devii omul pe care îl respecți.
Și cu toate astea, mai am multe de învățat.
Nu suntem aici să pretindem că deținem adevărul. Suntem aici să învățăm unii de la alții, să ne punem întrebări, să ne provocăm, să ne susținem, să ne spunem adevărul. Să cădem și să ne ridicăm împreună. Pentru că un bărbat poate merge singur. Dar o comunitate de bărbați care aleg aceeași direcție poate merge mult mai departe.
Este un proces prin care te invit să descoperi cm ți-ar plăcea să trăiești și cine vrei să devii. Dacă simți că acest proces poate fi valoros pentru tine, ia-l, parcurge-l și fă ceva cu el.
Iar dacă vrei să treci prin aceste 90 de zile împreună cu mine și cu o comunitate de bărbați, scrie-mi în privat cuvântul LEGEND și pornim împreună.
🔴 Filosofia programului.
La prima vedere, o casă poate părea solidă. Poți să-i zugrăvești pereții, să-i schimbi ferestrele, să-i pui o ușă nouă și să-i faci acoperișul să arate impecabil. Dar dacă fundația începe să cedeze, mai devreme sau mai târziu, fisurile vor apărea.
La fel este și cu un bărbat.
Poate să schimbe locul de muncă, poate să câștige mai mulți bani, poate să înceapă un nou antrenament, poate să-și promită că de mâine va fi mai disciplinat. Dar dacă omul din spatele tuturor acestor lucruri rămâne același din punct de vedere emoțional, rezultatele vor continua să se întoarcă, din nou și din nou, la aceeași fundație.
De reținut, un bărbat nu rezistă provocărilor vieții datorită aparențelor. Rezistă datorită caracterului.
De aici începe această călătorie. Nu cu promisiunea că vei deveni peste noapte un alt om. Ci cu hotărârea de a începe azi, zi după zi, să reconstruiești omul care simți că ești.
Pentru că majoritatea oamenilor încearcă să schimbe rezultatele fără să schimbe mecanismele din spatele omului care le produce.
Acest program dă roade prin alegeri mici, pas cu pas, repetate suficient de mult (posibil enervante uneori) încât să devină parte din tine.
🔴 Pilonii fundamentali
Somnul
Alimentația
Mișcarea
Respirația (foarte importantă)
Contact cu natura
Disciplina
Felul în care dormi, ceea ce introduci în corpul tău, cât de mult te miști, cm respiri și cât timp petreci conectat la lumea reală încep, încet, să definească omul care devii.
🔴 Cele 12 principii ale Bărbatului
Îmi asum întreaga responsabilitate.
Corpul meu este fundația vieții mele.
Disciplina bate motivația.
Cuvântul meu are valoare.
Îmi controlez emoțiile înainte să controlez situațiile.
Natura este profesorul meu.
Respirația este instrumentul meu principal.
Aleg adevărul înaintea confortului.
Construiesc relații sănătoase.
Devin exemplu înainte să dau sfaturi.
Las fiecare loc mai bun decât l-am găsit.
Construiesc o viață de care copiii mei să fie mândri.
🔴 In ce constă programul
90 de zile pentru reconstrucție. Un proces de purificare în care bărbatul învață să-și gestioneze armonios propria viață.
Luna I
🔴 RECONECTAREA
Obiectivul este ieșirea de pe pilot automat.
Pentru prima dată după mult timp, te uiți cu adevărat la propria viață și te întrebi.
Cum am ajuns aici?
Modulul 1
Demolarea vechii construcții.
Scopul este identificarea tiparelor care te țin blocat. Începem să deschidem ușile pe care poate le-ai ținut închise ani de zile.
Se lucrează asupra următoarelor aspecte
🔴 RESPIRAȚIA
(Conscious Connected Breathwork)
Unul dintre cele mai puternice instrumente pe care îl porți cu tine în fiecare secundă.
O practică în care respirația este făcută intenționat, continuu și ritmic, fără pauze între inspirație și expirație, pentru a modifica în mod controlat starea fiziologică și a facilita o experiență profundă de conștientizare corporală și emoțională.
Înveți să observi, să simți, să înțelegi legătura dintre respirație, corp, stres și starea ta interioară. Prin practici de respirație conștientă și profundă, începi să cobori din minte în corp.
Nu mai fugi de emoții, înveți să stai cu ele, să le observi, să le înțelegi. Să nu mai fii condus automat de fiecare reacție pe care o ai. Respirația devine astfel nu doar un act fiziologic, ci un instrument de conștientizare și autoreglare. Iar ceea ce începi să observi în timpul practicii începe să se reflecte și în viața de zi cu zi.
🔴 Urmează obiceiurile care îți consumă energia.
Scuzele
Victimizarea
Procrastinarea
Dependențele
Frica
Poveștile pe care ți le-ai spus atât de mult timp încât ai început să le confunzi cu adevărul. Acesta este momentul în care începe demolarea vechii construcții. Pentru că nu poți construi ceva nou peste o fundație pe care refuzi să o conștientizezi.
Modulul 2
🔴 DISCIPLINA
Vine momentul în care trebuie să transformi conștientizarea în acțiune.
Dimineața sună alarma. Și pentru câteva secunde ai de ales. Poți amâna sau te poți ridica. Aici începe disciplina. Nu în momentele în care ești motivat. Ci exact în acelea în care nu ai chef. Astfel îți construiești rutina, începi să elimini obiceiurile care te trag înapoi. Reduci zgomotul rețelelor sociale. Îți asumi responsabilitatea pentru lucrurile mici. Pentru că un caracter puternic nu apare într-o singură zi.
Se construiește în mii de alegeri aparent insignifiante.
Modulul 3
🔴 CORPUL
Aici corpul începe să intre în poveste. Începi să te miști, să mergi, să alergi. Te antrenezi, ieși în natură, îți testezi limitele și înveți să stai în frig. Îți respecți somnul (foarte important) și privești alimentația cu alți ochi. Toate astea pentru a construi un corp capabil să te susțină în viața pe care vrei să o trăiești.
Luna II
🔴 RECONSTRUCȚIA
Modulul 4
MINTEA
După ce ai început să cureți terenul, poți începe să construiești. A doua lună este despre caracter. De cele mai multe ori adevărata luptă nu este întotdeauna în exterior, ci în mintea ta. Acolo unde trăiesc convingerile care îți spun.
Nu pot.
Nu sunt suficient.
Nu este momentul.
Mai târziu.
Nu se poate.
Începem să privim toate acestea și să le punem sub semnul întrebării. Să descoperim care sunt fricile din spatele lor. Și să învățăm să răspundem diferit.
Modulul 5
🔴 MISIUNEA
La un moment dat, orice bărbat ajunge în fața unei întrebări de care nu se poate ascunde.
Cine sunt eu?
Nu ce meserie ai, nu câți bani câștigi, nu ce mașină conduci. Mai exact, cine ești atunci când toate acestea dispar.
Care sunt valorile tale? Ce contează cu adevărat pentru tine? Ce fel de bărbat vrei să devii?
Și, poate cel mai important, dacă ai continua să trăiești exact ca acum.
Unde ai ajunge peste zece ani?
În această etapă începi să-ți construiești propria viziune. O direcție clară înspre care să te îndrepți.
Modulul 6
🔴 RELAȚIILE
Nicio reconstrucție personală nu este completă fără relațiile tale.
E momentul să te întorci către oamenii care te-au format. Părinții, soția, partenera, copiii, prietenii, ceilalți bărbați.
Privești ce ai oferit? Ce ai primit? Ce ai evitat? Ce ai rănit? Ce ai putea repara?
Pentru că un bărbat nu este definit doar de ceea ce poate construi singur. Ci și de felul în care îi face pe ceilalți să se simtă în prezența lui.
LUNA III
🔴 LEADERSHIP-ul
Obiectivul este să devii omul care inspiră, să ieși din nou în lume, dar nu la fel ca înainte. Ai început să-ți cunoști limitele, să-ți înțelegi fricile, să-ți disciplinezi corpul, să-ți gestionezi reacțiile. Acum este timpul să vezi ce faci cu toate acestea și să le pui în aplicare.
Modulul 7
🔴 CURAJUL
O provocare în fiecare săptămână. Ceva care te scoate din familiar. Poate fi fizic, mental, social. Poate fi o aventură, o drumeție în natură, la munte. Mai exact, să faci acel lucru (bineînțeles în condiții de siguranță) pe care îl amâni de luni sau de ani.
Pentru a-ți demonstra ție că poți păși dincolo de ceea ce credeai că este limita ta. Și astfel disconfortul devine profesor, iar curajul începe să devină o practică.
Modulul 8
🔴 CONTRIBUȚIA
La final, întrebarea se schimbă. Nu mai este doar. Ce pot obține? Se transformă în:
Ce pot oferi?
Familiei, comunității, oamenilor din jur. Prin voluntariat, prin implicare, prin mentorat. Prin exemplul personal. Pentru că există o etapă în dezvoltarea unui bărbat în care acumularea nu mai este suficientă. La un moment dat, ceea ce ai învățat trebuie să înceapă să curgă și către ceilalți.
Modulul 9
🔴 NOUA IDENTITATE
După 90 de zile, avem în față un om care știe cine vrea să fie și încotro merge. Îți construiești planul pentru următorii ani, pornind de la următorul aspect.
Cine trebuie să devin pentru a trăi viața pe care o vreau?
Pentru că obiectivele se pot schimba, viața se poate schimba, circumstanțele se pot schimba.
Dar când îți construiești caracterul, construiești ceva care rămâne cu tine indiferent de circumstanțe.
Dacă alegi să parcurgi acest program cu mine, nu vei face această călătorie singur.
🔴 În fiecare săptămână vei primi:
O sesiune de respirație profundă, live, ghidată de Sergiu Oloeriu, posibil cel mai important aspect al programului.
Un antrenament fizic
O provocare
O reflecție scrisă
Jurnal + monitorizarea progresului
Pentru că există lucruri pe care le poți învăța singur și există lucruri pe care le înțelegi cu adevărat numai atunci când le trăiești alături de alți bărbați.
De aici se naște comunitatea. Un grup privat, întâlniri live, camaraderie, responsabilitate reciprocă, suport. O comunitate în care vii să fii prezent.
🔴 LA FINAL, RĂMÂNE O SINGURĂ ÎNTREBARE
Imaginează-ți că au trecut 90 de zile. Te trezești într-o dimineață și privești în urmă. Aceeași viață, aceleași obiceiuri, aceleași scuze, aceleași frici.
Ți-ai fi dorit să construiești ceva diferit?
Viața se schimbă atunci când nu mai aștepți să vină momentul perfect, oricum, acesta nu va veni. Începe să construiești cu ceea ce ai acum. Cărămidă peste cărămidă. Până când, într-o zi, vei privi în urmă și vei realiza că nu ai reparat doar o parte din viața ta. Ai construit o nouă fundație.
Și deasupra ei, The Sky Is The Limit.
🔴 MAN OF LEGEND
Un program de reconstrucție pentru bărbați.
Creat de Sergiu Oloeriu, fondator Dinastia Bărbaților